Marți, 10 ianuarie, portofoliul a fost preluat de Alexei Buzu, provenit din societatea civilă, care a lucrat alături de ministrul demisionar și cunoaște bine domeniul. Lui îi va reveni continuarea reformelor începute de predecesorul său.
Fostul ministru și-a justificat demisia, invocând motive strict personale. Prim-ministra Natalia Gavrilița a vorbit despre dorința lui Marcel Spatari de a se alătura familiei sale care locuiește la București, dar că va rămâne conectat la activitatea ministerului și va ajuta în calitate de consilier și expert.
Marcel Spatari s-a remarcat de la bun început ca un intelectual autentic, o persoană erudită și cultivată, a cărui sobrietate și calm, echilibru și eleganță în relațiile publice au impus respect. Lui îi aparține între altele meritul de a fi eficientizat și flexibilizat programul de asistență socială, cunoscut sub denumirea „Ajutor la contor”, care presupune acordarea de compensații cetățenilor pe categorii de vulnerabilitate la plata agentului termic, la gaze și curent electric.
Într-un stat sărac precum Republica Moldova, în care majoritatea populației se află la limita subzistenței, postul de ministru al Muncii și Protecției Sociale este, s-ar zice, mai important pe termen scurt decât, spre exemplu, cel al Economiei sau al Dezvoltării Regionale. Dacă aceștia din urmă creează condiții pentru un ipotetic salt economic, pentru sporirea veniturilor prin atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă, protecția socială oferă „o plasă de siguranță” celor mai vulnerabili, pensionarilor care alcătuiesc majoritatea electoratului intern din Republica Moldova.
Problema pensiilor și alocațiilor sociale mereu a contat politic. În campaniile electorale nu se vorbea atât despre câte întreprinderi noi s-au deschis, despre câte firme cu capital străin au intrat pe piața din Moldova, ci dacă partidul de la putere a avut grijă de pensii și salarii. Acesta era „coeficientul de performanță” al unui guvern. Chiar dacă majorările erau insignifiante, important era „să le dăm ceva ca să voteze cum trebuie”. Guvernările nu au lucrat pe termen lung, principala problemă era menținerea la putere, revalidarea în alegeri și asta se putea obține punctând abil la plăți sociale.
Nu e vorba doar de corupție sau de interes meschin aici. Neașezarea vremurilor e specifică Republicii Moldova, instabilitatea politică, slăbiciunile instituțiilor, lipsa unui consens național asupra direcțiilor de dezvoltare a țării, și să nu uităm: influența rusă forte puternică. Toate acestea te făceau mai degrabă să privești înapoi, să-ți asiguri spatele, nu să deschizi, temerar, noi orizonturi, să te lansezi în proiecte și strategii.
Războiul din Ucraina a reactualizat condiția de azi-pe mâine a acestui stat, accentuând sentimentul unanim al provizoratului. De aceea atunci când auzi autoritățile vorbind despre strategii și proiecte pe 10, 20, 30 de ani, te întrebi sceptic: sunteți siguri că cei ce vor veni după voi nu le vor anula, sau că acest stat, democratic cum se vrea acum, va mai fi la fel peste 4 ani?
Președinta Maia Sandu își exprima speranța că Moldova ar putea deveni membru al Uniunii Europene până în 2030, idee susținută și de unii oficiali de la București, însă acest obiectiv ar fi posibil doar dacă războiul se termină cu victoria Ucrainei, dacă Moldova nu va fi destabilizată intern de forțe antieuropene, dacă la Chișinău se vor găsi suficiente cadre de valoarea fostului ministru Marcel Spatari. Prea mulți „dacă”.
Am văzut ce se întâmplă, de pildă, cu strategia din domeniul apărării, care e scrisă și rescrisă la fiecare ciclu electoral, ba chiar mai des. Pentru că s-a gândit mediocru, nimeni n-a încercat să împingă conceptul de neutralitate mai departe decât de ce le spuneau rușii că este neutralitatea.
Abia pericolul real al unei ocupații putiniste și rezistența Ucrainei (fostă „neutră” și ea în Constituție) a obligat guvernarea să-și schimbe radical viziunea. După 24 februarie 2022, a solicita sprijin occidental în materie de securitate înseamnă a bate la uși larg deschise, pentru că în acest moment doar factori de ordin intern – lipsa de curaj și imaginație sau expertiza deficitară – mai împiedică Moldova să-și „blindeze” siguranța națională.
Vorbind despre criza de cadre, să ne amintim de contribuția decisivă a diasporei occidentale la victoria actualei guvernări în frunte cu președinta Maia Sandu.
Doar că una a fost votul, accederea la putere, și alta e guvernarea, care se face în Moldova, cu oameni de aici și cu moldoveni dispuși să revină din străinătate pentru o perioadă, să ocupe posturi în administrația de stat, contra unor salarii sensibil mai mici decât câștigurile lor din Vest, pentru a pune în aplicare programul politic pe care tot ei l-au votat în calitate de alegători.
Actuala guvernare pretinde că respinge ideea de „clientelă”, vrea oameni competenți și devotați, e adevărat că și buni coechipieri, nu doar... competenți critici de pe margine. De aceea e nevoită să facă tot felul de permutări, unele poate discutabile, pentru a asigura ocuparea unor posturi-cheie, cum e și cea de șef al Delegației moldovenești în Comisia Unificată de Control, pentru care a fost numit Alexandru Flenchea, fost vicepremier pentru reintegrare în guvernul lui Dodon. Tot el va fi și consilier al prim-ministrei Natalia Gavrilița pe acest domeniu. E de presupus că funcția dlui Flenchea nu va dubla atribuțiile lui Oleg Serebrian, actualul vicepremier pe problematica transnistreană.
Un alt politican recuperat din rezerva fostelor guvernări este Stella Jantuan, numită consilier al președintei Maia Sandu pe probleme politice și relații cu autoritățile publice locale. În același timp, plecarea Sorinei Ștefârță, purtătoarea de cuvânt de la președinție, cunoscută jurnalistă și inițiatoarea unor proiecte civice de politici europene, încheie cumva „perioada romantică” a actualei guvernări, inaugurează intrarea într-o fază mai ternă, mai tehnică, de implementare a unor decizii mai puțin spectaculoase, dar necesare bunei funcționări a mașinăriei de stat.
Care e termenul de rezistență în Moldova a unui funcționar public dedicat meseriei sale? Un an, doi? Câți dintre ei vor rămâne în post până la sfârșitul mandatului?
Există uzura fizică și psihică a celor veniți de peste hotare, după cum este inevitabilă și angajarea unor persoane din guvernările precedente, dacă sunt buni profesioniști și au, cum se spune, cazierul curat. Până la proba contrarie.
Punctele de vedere exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția postului de radio Europa Liberă.
