„Cred că un popor nu poate fi mult timp liber și nici fericit, dacă are un guvern reprezentat într-o singură Adunare”, scria John Adams, unul dintre părinții-fondatori și al doilea președinte al Statelor Unite.
Când a anunțat crearea unei camere superioare pentru legislativul din Turkmenistan în 2020, președintele de atunci, Gurbanguli Berdimuhammedov, a vorbit despre „viața fericită” garantată cetățenilor săi, chiar dacă era puțin probabil ca acest obiectiv să fi fost prioritatea sa principală.
Mai degrabă era vorba de a-și oferi o nouă poziție de președinte al noului organism, numit Halk Maslahati, sau Consiliul Popular, în timp ce se pregătea să predea frâiele prezidențiale fiului său, Serdar Berdimuhammedov.
Nu au trecut cu mult peste doi ani, că experimentul bicameral din Turkmenistan, una dintre cele mai autoritare națiuni din lume, s-a încheiat: Parlamentul-marionetă va redeveni unicameral, iar Consiliul Poporului este pe cale să se transforme în putere supremă guvernamentală, potrivit presei de stat, care invocă propunerea făcută de Berdimuhammedov senior în acest sens pe 15 ianuarie.
Jocul cu legislaturile și constituțiile naționale a devenit regula, nu excepția, în Asia Centrală, unde o nouă generație de lideri caută acum căile prin care să se poată agăța de putere, uneori împrumutând tehnici și strategii din manualul predecesorilor lor și ale dictatorilor comuniști.
Presa de stat turkmenă relatează că Serdar Berdimuhammedov a semnat după aceea un ordin care stabilește ca, pe 21 ianuarie, să aibă loc o ședință de guvern privind restructurarea care, implicit, i-ar face pe el și pe miniștrii din cabinetul său membri ai Consiliului Popular controlat de tatăl său.
Rămâne de văzut dacă tânărul Berdimuhammedov își va păstra statutul tot mai lipsit de conținut de șef de stat atunci când se va încheia restructurarea.
Comentatorul și analistul politică turkmen Kumuș Bairieva a declarat pentru RFE/RL că propunerea reflectă „ego-ul distorsionat al lui Gurbanguli Berdimuhammedov, pentru care a fi președintele Camerei superioare a parlamentului nu este suficient".„Vrea acum să se transforme în liderul națiunii, cel care controlează strict toate celelalte ramuri ale puterii, făcându-le să raporteze Consiliului Popular", a spus Bairieva.
De la cinci la șapte ani
Dacă vecinul Turkmenistanului, Uzbekistanul, va adopta modificările constituționale, așa cum se așteaptă în această primăvară, atunci patru dintre cele cinci țări din regiune - Kazahstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan - se vor mândri cu mandatele prezidențiale de șapte ani pentru aleși.
După s-au desprins din URSS, Tașkent și Astana au oscilat între mandate de cinci și șapte ani, reflectând aparent dorințele președinților-fondatori Islam Karimov în Uzbekistan și Nursultan Nazarbaev în Kazahstan, care nu s-au confruntat niciodată cu posibilitatea de a fi înlăturați de la putere prin vot.
Atunci când Uzbekistanul a decis să revină la mandatul de cinci ani în 2011, Senatul țării a declarat că această schimbare reflectă viziunea lui Karimov, un lider dur, privind „aprofundarea reformelor democratice și formarea societății civile, precum și practica din cea mai mare parte a statelor democratice din lume”.
Așadar, cum justifică oficialii din jurul succesorului lui Karimov, Șavkat Mirziioev, revenirea noului proiect de constituție la mandatul de șapte ani preferat de statele nedemocratice?
Punând-o pe seama poporului, bineînțeles.
În discursul său de sfârșit de an, Mirziioev a spus că „toate propunerile și dorințele exprimate de cetățenii noștri vor fi luate în considerare” în noul proiect de constituție supus unui referendum anul viitor.
Însă, la începutul acestei veri, corespondenții Serviciului uzbek al RFE/RL au vorbit cu muncitorii de la o fabrică dintr-un oraș de provincie de lângă Tașkent. Aceștia au afirmat că direcția întreprinderii i-a obligat să semneze o scrisoare adresată legislatorilor care lucrau la proiectul de constituție.
Scrisoarea, pe care jurnaliștii RFE/RL au citit-o, pretindea că muncitorii semnatari sunt „foarte mulțumiți de reformele care se desfășoară” în Uzbekistan și cer ca mandatele prezidențiale să fie extinse de la cinci la șapte ani „sau ca șeful statului să rămână în această funcție pe toată durata vieții”.
Comisia constituțională a Uzbekistanului a declarat că a primit 117.357 de propuneri pentru modificarea legii fundamentale înainte de expirarea termenului-limită de depunere a propunerilor, care a expirat la 1 august 2022.
Un deputat de rang înalt a declarat deja că revizuirea constituției îi va permite lui Mirziioev să își reseteze numărul de mandate și să candideze pentru un al treilea mandat consecutiv - un truc favorizat de răposatul Karimov și, cum se știe, de Vladimir Putin.
Reforma constituțională din 2010 din Kârgâzstan a fost unică în Asia Centrală din simplul motiv că a fost adoptată într-o perioadă în care țara nu avea un președinte permanent.
Ca urmare, pentru că se consideră că cei doi șefi de stat anteriori au abuzat de funcție în timp ce își îmbogățeau familiile, mandatul președinției a fost slăbit, în timp ce parlamentul și prim-ministrul au obținut noi puteri.
Cu toate acestea, noua legislatură a dezamăgit o mulțime de oameni.
Parlamentul s-a umplut de afaceriști cu suficienți bani pentru a finanța campaniile electorale și, astfel, pentru a-și cumpăra un loc la masă, criticii susținând că legislativul protejează, în principal, interesele elitelor.
Treptat, președintele kârgâz Almazbek Atambaev a găsit modalități de a supune parlamentul voinței sale, în special grație controlului pe care îl deține asupra temutului serviciu de securitate.
Cu toate acestea, Atambaev s-a confruntat în continuare cu unele constrângeri, inclusiv cu interdicția de a mai candida pe post, interdicție pe care a respectat-o, părăsind funcția la încheierea mandatului, în 2017.
Sistemul mixt nu avea să supraviețuiască sosirii la putere a lui Sadir Japarov, un membru al guvernului înlăturat în 2010, care își ispășea pedeapsa cu închisoarea pentru acuzații de răpire în 2020, când a început o nouă perioadă de tulburări politice.
Propulsat din închisoare la președinție de către susținătorii săi, Japarov a susținut că era vital să se schimbe constituția pentru a eradica corupția și a crea un sistem în care șeful statului să își asume responsabilitatea finală pentru conducerea guvernului.
Rezultatul a fost o lege fundamentală adoptată prin referendum în 2021 și supranumită han-stituție de către criticii săi, deoarece parlamentul a renunțat la drepturile sale de a confirma și demite guvernele. De asemenea, noua constituție a reintrodus dreptul titularului de a candida pentru un al doilea mandat.
Privilegii excepționale pentru oameni excepționali?
Reforma guvernamentală urmărită de Berdimuhammedov în Turkmenistan ar putea duce la noi excepții constituționale personalizate de genul celor de care se bucură președintele tadjik Emomali Rahmon, un alt lider autoritar din Asia Centrală, care se pare că se gândește la o succesiune ereditară.
Datorită modificărilor adoptate în 2016 la constituția Tadjikistanului, Rahmon nu mai este un simplu președinte, ci și „fondatorul păcii și al unității naționale, liderul națiunii”.
Acest titlu aduce cu sine nu doar imunitate pe viață împotriva urmăririi penale pentru Rahmon și rudele sale, ci și un drept pe viață pentru Rahmon de a lua decizii guvernamentale și de a exercita vetoul, chiar dacă nu mai deține nicio funcție oficială în acel moment.
Se așteaptă ca fiul lui Rahmon, Rustam Emomali, în vârstă de 35 de ani, să preia funcția de președinte în viitorul apropiat.
Dar au vreo valoare aceste excepții constituționale? Poate că nu, dacă omul aflat în poziția de autoritate supremă nu poate fi controlat.
Înainte de tulburările violente fără precedent din Kazahstan din ianuarie 2022, octogenarul Nazarbaev era, de asemenea, „liderul națiunii”, sau Elbasy, în limba kazahă. Demonstrațiile antiguvernamentale, care au fost declanșate inițial de un protest privind prețurile la combustibil, s-au extins în Kazahstan, lăsând în urmă peste 200 de morți.
Statutul de „lider al națiunii” deținut de Nazarbaev și prezența aliaților săi în tot guvernul aruncă o umbră asupra lui Qasym-Jomart Toqaev, cel ales ca succesor la președinție după ce Nazarbaev renunța la această funcție în 2019.
Totuși, în urma vărsării de sânge din ianuarie, Nazarbaev și rudele sale au fost scoși din joc, în timp ce Toqaev a câștigat lupta pentru putere, devenind lider suprem.
Un referendum privind modificările constituționale din iunie, promovat de Toqaev, a eliminat toate referințele la Elbasy din constituție, în timp ce legea care reglementa privilegiile juridice și politice ale deținătorului titlului a fost declarată nulă de către parlament, la începutul acestei luni.
Aceasta este o veste extrem de proastă pentru familia apropiată a lui Nazarbaev, care se bucura de protecții speciale în temeiul legii.
Totuși, Nazarbaev este, în continuare, imun la urmărirea penală pentru toate infracțiunile, cu excepția trădării, pentru perioada acoperită de domnia sa de trei decenii, grație unei legi separate, care reglementează drepturile foștilor președinți.
Și încă mai există un loc unde el este încă Elbasy: pe site-ul său, Elbasy.kz.
