O eventuală aderare la NATO poate fi luată în calcul, în cazul în care se va constata că doar prin forțele proprii Moldova nu va reuși să-și asigure securitatea.
„Și dacă ajungem la un moment dat la concluzia că trebuie să schimbăm neutralitatea, acest lucru ar trebui să se întâmple printr-un proces democratic”, a spus șefa statului.
Declarațiile din Politico mi se par primul semnal mai consistent că actuala guvernare este favorabilă aderării la NATO. Războiul din Ucraina nu-i lasă alternativă. Rusia lui Putin reprezintă un pericol existențial pentru Republica Moldova, chiar dacă, din păcate, mulți moldoveni, nu doar minoritarii rusofoni, nu înțeleg asta și se încăpățânează să vehiculeze teorii rusești despre „operațiunea militară specială” din Ucraina.
După cum era de așteptat, Moscova a reacționat virulent la declarațiile Maiei Sandu și a amenințat prin gura deputatului Leonid Kalașnikov (un nume predestinat!), președintele Comisiei Dumei de Stat pentru afaceri cu CSI, că dacă va adera la NATO, Moldova riscă „destrămarea unității sale teritoriale”, pentru că are două regiuni rusofone în componența sa: Transnistria și autonomia găgăuză.
Un alt parlamentar rus, Andrei Klimov, se întreba pe Telegram dacă Maia Sandu nu vrea cumva să repete „politica sinucigașă” a lui Zelenski și Poroșenko, pe care i-a calificat drept „trădători naționali”.
Sigur că rușii nu vor admite niciodată ca Moldova, la fel ca Ucraina, să adere la NATO, pentru a se pune la adăpost de poftele imperiale ale Moscovei. Țările Baltice n-au așteptat să fie atacate de ruși ca să fie convinse că trebuie să facă parte din NATO și din Uniunea Europeană: ele n-au avut dileme identitare, au știut întotdeauna ce vor și cărei civilizații aparțin.
Nici Moldova nu vrea un alt 28 iunie 1940. Moldova vrea să fie liberă – asta ar trebui să li se spună rușilor până la sațietate, cu orice prilej. Și să învățăm de la ucraineni. Doar prin mesaje insistente, prin folosirea tuturor surselor de informare și a canalelor diplomatice, conducerea de la Kiev a reușit să convingă Occidentul că, ajutând Ucraina, apără lumea liberă.
Nu se știe care din zonele de acțiune, externă sau internă, e mai dificilă. Bunăvoința partenerilor occidentali, disponibilitatea lor de a ajuta militar Moldova se împiedică de bariera „neutralității constituționale”. Aici o soluție de moment ar fi regândirea și extinderea programului „Parteneriatul pentru Pace”. Moldova ar trebui să vină cu niște propuneri pentru lărgirea acestui format, care să însemne un plus de asistență tehnico-militară, obținerea de mijloace de apărare antiaeriană, cerute de președinta Maia Sandu la Davos, dar și alte echipamente, cum ar fi faimoasele HIMARS, aflate în dotarea Armatei Române – așadar, în proximitatea Moldovei.
E mult de lucru și acasă. Dezbaterea despre NATO, la care făcea referire președinta Maia Sandu în interviul pentru Politico, e mai mult una de nișă, se poartă pe rețelele de socializare și uneori, rar de tot, în studiourile unor televiziuni. Suntem departe de a avea o dezbatere națională pe această temă. E mai degrabă un deziderat, nu o realitate.
Chiar și responsabilii militari moldoveni au fost mult timp foarte timizi și timorați când erau întrebați de NATO – le tăia aplombul „lesa neutralității”. Abia, iată, când a venit semnalul politic de la cel mai înalt nivel, se aud voci mai ferme și la Ministerul Apărării.
E o situație de-a dreptul ingrată: guvernarea, silită de împrejurări, e nevoită să ia niște decizii importante cu privire la siguranța națională, dar pe un fundal de ignoranță și iluzii păgubitoare la nivel popular. Moldovenii încă mai cred (se vede în sondaje) că de vreme ce Moldova e „neutră”, adică nu e nici cu unii, nici cu alții, Rusia n-o să-i atace. „Așa credeți voi? Spuneți-i asta lui Putin!” – ar fi o ironie potrivită contextului.
Moldova are nevoie de un program național de informare și educație asupra avantajelor aderării la NATO. Conferințe de presă, filme, emisiuni TV și radio, în care să se explice populației că este vorba de o Alianță politico-militară defensivă, că a fi membru NATO înseamnă, pe lângă protecție militară, dezvoltare economică și prosperitate, înseamnă justiție independentă și stat de drept, adică un plus de atractivitate și garanții pentru investitori, cei care creează locuri de muncă, însemnă apărarea cetățenilor de malversațiuni politice și abuzuri polițienești.
Ieri, 24 ianuarie 2023, conducerea companiei „Teleradio Moldova” a prezentat un raport de activitate după un prim an de la instalarea în funcție. Și pentru că a demarat o revizuire și o completare a grilei de emisie, ar fi momentul ca această instituție publică să inițieze un șir de emisiuni informative și educative privind siguranța națională și avantajele apartenenței Republicii Moldova la cea mai puternică Alianță de pe glob.
Moldovenii suferă încă de clișeul indus de sovietici că NATO este un bloc agresiv – or tocmai acest gen de propagandă deșănțată, pe care o numim „spălare pe creier”, a înlesnit invazia din Ucraina. Kremlinul știa foarte bine că majoritatea rușilor, amețiți de damful imperial, îi vor susține „operațiunea militară specială”, pentru că rușii acceptă să fie săraci, să li se încalce drepturile, dacă li se dă în schimb „măreție”, „destin unic”, „vocație misionară”. Cât despre minoritatea cârtitoare, definită drept „agent străin”, ea este repede redusă la tăcere.
Toate țările foste comuniste, membre ale Tratatului de la Varșovia patronat de Moscova, s-au grăbit să adere la NATO după destrămarea URSS. Cum e posibil ca românii din dreapta Prutului să fie pro-NATO și pro-americani, iar „frații” lor de pe malul stâng, basarabenii, să aibă dileme, ezitări, confuzii, să vrea să rămână la „mila rușilor” decât să se alăture, într-o mare Alianță, celor cu care vorbesc aceeași limbă și statelor occidentale dezvoltate în care și-au trimis copiii să învețe și să-și facă o viață mai bună? Nu e timpul să iasă din acest paradox?
Argumente există din abundență. Ar fi de ajuns să vadă moldovenii atrocitățile rușilor în Ucraina. De pildă, pădurea de pini de la Izium, acolo unde forțele ucrainene au descoperit un cimitir al conaționalilor lor asasinați de ocupanții ruși. O pădure de pini care mi-a amintit de pădurea de la Katyn. După ce invadase Polonia alături de Germania hitleristă, armata lui Stalin a executat, în aprilie-mai 1940, la Katyn, 22 de mii de prizonieri de război: ofițeri, intelectuali, floarea națiunii poloneze. Li s-a pus năframă neagră pe ochi, li s-au legat mâinile la spate și au fost uciși cu un glonț de pistol în ceafă. Ca la abator. Abatorul rusesc.
Punctele de vedere exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția postului de radio Europa Liberă.
