Szijjarto a făcut această vizită pentru a menține deschise canalele de comunicare, susțin comunicatele oficiale. El s-a întâlnit cu ministrul belarus de externe Siarhei Aleinik.
Mai mulți experți contactați de serviciul maghiar al RFE/RL au declarat că vizita a fost o demonstrație de sprijin pentru autoritățile din Belarus și, indirect, pentru Rusia.
Ryhor Nizhnikov de la Institutul finlandez de Relații Internaționale spune că Szijjarto nu a reprezentat Uniunea Europeană în această vizită. „Este o vizită care contravine politicii Uniunii Europene atât în ceea ce privește Belarusul, cât și în ceea ce privește Rusia și războiul ruso-ucrainean”, a declarat Nijnikov pentru RFE/RL.
„Ungaria testează limitele a ceea ce este permis. Va fi de urmărit pentru a vedea cum va reacționa Bruxelles-ul la această vizită", a adăugat el.
El a menționat că Uniunea Europeană a avut cândva intenția de a normaliza relațiile cu Belarus, dar războiul a anulat totul.
Prietenie de suflet, alianță din interes
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a criticat adesea poziția UE față de Moscova în timpul conflictului, spunând că sancțiunile au afectat blocul fără să slăbească Rusia sau să ajute Ucraina. El s-a împotrivit sancțiunilor și a încercat să scoată de pe listele celor sancționați mai mulți apropiați ai lui Vladimir Putin.
Sub conducerea lui Viktor Orbán, care e la putere neîntrerupt din 2010, după un prim mandat între 1998-2002, Ungaria, stat membru în Uniunea Europeană, a alunecat rapid spre iliberalism, adică autoritarism, corupție generalizată, ignorare a principiilor democrației și a instituțiilor europene.
Comisia Europeană, executivul blocului pan-european cu 27 de membri, a recomandat înghețarea a 13 miliarde de euro în fonduri destinate Ungariei, după ce a constat că guvernul maghiar nu a reușit să aplice suficiente reforme pentru combaterea corupției.
După multe deliberări, comisia a acceptat un compromis în decembrie, micșorând fondurile blocate, după ce Ungaria a renunțat să blocheze ea la rândul ei un substanțial ajutor financiar european destinat Ucrainei, renunțând la obiecțiile privind impunerea unei taxe corporatiste minime pe plan global.
„Am reușit să ne înțelegem cu Uniunea Europeană, ceea ce e o performanță din partea noastră, într-un moment când a trebuit să luptăm împotriva ungarofobiei într-o lume dominată de liberalism”, a declarat premierul Ungariei, adăugând că principiul statului de drept, una din valorile de bază ale UE, este un „cui serios în coșciugul Uniunii Europene”.
Noi sancțiuni împotriva Belarusului
Călătoria lui Szijjarto are loc în contextul în care se așteaptă ca UE să ia în discuție un nou pachet de sancțiuni împotriva Belarusului.
UE a aplicat deja sancțiuni țării pentru represiunile care au urmat protestelor în masă după alegerile prezidențiale din august 2020, tur de scrutin contestat de opoziție și de țările occidentale, și pentru că a permis trupelor rusești să traverseze teritoriul belarus în sprijinul războiului din Ucraina. Belarus a fost rampa inițială a asaltului împotriva Kievului și este și acum unul dintre principalele capete de pod ale armatei ruse, locul unde se masează trupe și armament.
Urmând pas cu pas modelul Kremlinului, autoritățile belaruse au luat măsuri pentru a închide instituții media critice și nestatale și organisme pentru drepturile omului după protestele în masă care au izbucnit în 2020, după alegerile prezidențiale, despre care opoziția a spus că au fost fraudate. Statele Unite, Uniunea Europeană și alte țări nu au recunoscut alegerile.
Liderul autoritar Aleksandr Lukașenko a declanșat represiunea, reținând mii de persoane. Există informații credibile privind tortura și relele tratamente aplicate deținuților de către forțele de securitate. Mai multe persoane au murit în timpul represiunii.
Svetlana Țihanovskaia, liderul opoziției, despre care opoziția belarusă și țările occidentale spun că a fost câștigătoarea reală a alegerilor, a condamnat vizita lui Szijjarto. „Regimul ilegitim de la Minsk este vinovat de crime teribile împotriva belarușilor și de complicitate în războiul Rusiei. Cum este posibil ca ministrul maghiar de Externe să fie prieten cu uzurpatorul de la Minsk? UE trebuie să rămână unită și să continue izolarea regimului lui Lukașenko", a scris ea pe Twitter.