Linkuri accesibilitate

Lituania a adoptat legea care prevede returnarea către Belarus a migranților ilegali


Migranți care au trecut ilegal granița Lituaniei cu Belarusul capturați de grănicerii lituanieni, 1 iunie 2021
Migranți care au trecut ilegal granița Lituaniei cu Belarusul capturați de grănicerii lituanieni, 1 iunie 2021

Pe 25 aprilie, Parlamentul Lituaniei a aprobat o rezoluție care legalizează tratamentul aplicat migranților care trec ilegal frontiera de pe teritoriul Belarusului, începând cu vara anului 2021.

86 de membri ai Seimului lituanian au susținut controversata lege pentru protecția frontierei de stat. Opt parlamentari au fost împotrivă, iar 20 s-au abținut, relatează Delfi.lt.

Potrivit legii, polițiștii de frontieră pot opri migranții ilegali pe fâșia de frontieră (la o distanță de până la cinci kilometri de la graniță) și îi pot trimite înapoi în Belarus.

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, nu a aprobat încă documentul. Dacă acesta va semna legea, această politică de retrimitere a migranților va intra în vigoare pe 3 mai.

Organizațiile internaționale pentru drepturile omului au criticat dur această măsură, pe care o consideră o încălcare a dreptului internațional. Amnesty International a acuzat Lituania că legalizează așa-numitele „respingeri” la frontieră. De asemenea, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunia Mijatovic, a îndemnat Lituania să respecte obligațiile internaționale privind migranții și a emis un avertisment urgent înainte de aprobarea proiectului de lege. Centrul lituanian pentru drepturile omului l-a îndemnat pe președintele Nauseda să se opună prin veto proiectului de lege.

Ministrul lituanian de interne a declarat că amendamentul face distincție între migrația naturală și migrația încurajată de regimul lui Lukașenka și că modificările sunt necesare pentru a proteja interesele de securitate națională ale Lituaniei.

Criza migrației la granița dintre Belarus și țările UE a început în primăvara anului 2021. La început, Lituania s-a confruntat cu o creștere multiplă a numărului de migranți ilegali.

Criza migranților de la granița dintre Belarus și Lituania

  • După declanșarea crizei, autoritățile de la Vilnius au decis să nu rețină migranții, ci să îi returneze în Belarus, iar fluxul a fost reorientat către Polonia, iar apoi către Letonia.
  • Înainte de începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, fluxurile de migrație au scăzut semnificativ, dar după aceea au crescut din nou.
  • Liderii statelor baltice și ai Poloniei au atribuit responsabilitatea pentru criza migrației la frontieră autorităților din Belarus, care, ca răspuns, au spus că migrația este o consecință a acțiunilor Occidentului în țările din care sosesc migranții.
  • În aprilie, Lituania a decis să depună o plângere la o instanță internațională împotriva Belarusului pentru provocarea crizei migranților. Scopul procesului este de a despăgubi partea lituaniană pentru daunele suferite de țară în urma crizei migrației provocate de regimul de la Minsk.
  • Din august 2021, poliția de frontieră lituaniană a împiedicat aproximativ 20 de mii de migranți să intre ilegal în țară de pe teritoriul Belarusului.

XS
SM
MD
LG