Înaintea summitului NATO de la Vilnius, la care se va discuta inclusiv primirea Suediei în alianță, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a formulat o nouă condiție pentru deblocarea candidaturii țării scandinave: apropierea Turciei de Uniunea Europeană.
Turcia, veche membră NATO, s-a opus până acum primirii Suediei în alianță mai ales pentru că ea ar da adăpost inamicilor statului turc, inclusiv unor activiști kurzi. Președintele Erdogan a invocat de asemenea, inclusiv în recenta campanie electorală, un incident în care un individ cu vederi anti-islamice a incendiat în Suedia Coranul.
Într-un interviu publicat luni, înaintea plecării spre Lituania, Erdogan a declarat, surprinzător: „Mai întâi deschideți calea Turciei spre Uniunea Europeană și apoi noi vom deschide calea Suediei (spre NATO), cum am făcut-o și în cazul Finlandei.”
Turcia este cea mai veche candidată la aderare la UE, având cerere depusă încă din 1987. Negocierile de aderare au fost suspendate în 2005, în timpul primului mandat al lui Erdogan ca prim-ministru, iar primirea fostelor țări comuniste din estul Europei înaintea Turciei a alimentat sentimentele de frustrare ale Turciei.
„Mă adresez acestor țări care fac Turcia să aștepte la ușa UE deja de 50 de ani”, a spus Erdogan în declarațiile dinainte plecării la summitul NATO. El a negat că opoziția turcă față de candidatura suedeză ar avea legătură cu dorința Ankarei de a obține avioane de luptă ultramoderne din Statele Unite.
Suedia și Finlanda, țări tradițional neutre, au făcut cerere de aderare la NATO în urma invaziei rusești din Ucraina. Aderarea Finlandei a primit acordul țărilor membre în alianță în aprilie. În prezent, candidatura suedeză este blocată de Turcia, dar și de Ungaria, care s-a declarat nemulțumită de criticile suedeze la adresa derapajelor anti-democratice ale regimului premierului ungur Viktor Orban.
Președintele american Joe Biden, liderul celei mai puternice țări din NATO, s-a arătat înaintea summitului de la Vilnius optimist că poate fi deblocată candidatura Suediei.