La șase săptămâni de la contraofensiva majoră care, speră comandanții militari ucraineni și liderii politici, va schimba în mod decisiv cursul invaziei ruse de 17 luni, iată cum stau lucrurile:
Aproximativ 1500 de metri de teritoriu recucerit la sud de Orihiv, în regiunea Zaporojie; mai puțin decât la sud de Huliaipole. La sud de orașul Velika Novosilka din regiunea Donețk, progresele sunt mai mari: s-a avansat la 8-9 kilometri depărtare de locul în care era linia frontului înainte de 5 iunie. La nord-est, forțele ucrainene au recuperat câteva sute de metri de teren înalt la nord și la sud de Bahmut.
Deci, ce are de arătat Ucraina în urma acestor eforturi?
Pe scurt, nu prea mult și cu siguranță nu o străpungere a liniilor rusești. Asta îi îngrijorează pe unii din Occident.
„S-ar putea să nu fie cu viteza pe care am fi vrut-o”, spunea săptămâna trecută generalul locotenent Douglas Sims, director de operațiuni al șefilor de stat major al SUA. „Nu este pe cât de rapid am vrea, dar nu a întârziat catastrofal”, afirma secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, la summitul NATO de la Vilnius din 12 iulie.
În ciuda lunilor de pregătiri și întărire a efectivelor - cu până la nouă brigăzi blindate nou constituite, antrenate de NATO, contraofensiva Ucrainei merge încet. S-a cucerit ceva teritoriu, dar prea puțin. Cantitatea de echipamente, vehicule și armament furnizate de Occident pe care Ucraina le-a pierdut este substanțială. Dimensiunea și complexitatea apărării rusești în sudul și estul Ucrainei sunt formidabile.
„Întotdeauna va fi lent, având în vedere toate fortificațiile defensive pe care rușii le-au construit”, a spus Nick Reynolds, cercetător în domeniul războiului terestre la Royal United Services Institute, un think tank britanic. „Nu este bine sau rău”, a spus el pentru RFE/RL. „Este doar inerent situației cu care se confruntă”.
„Este lent”, a spus Mark Cancian, un colonel retras al Marinei americane, care acum este consilier principal la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington, D.C. „A început de aproape o lună, iar ucrainenii nu au trecut de liniile defensive ruse”, a spus el într-un e-mail. „Trebuie să facă asta pentru a-și angaja toate noile vehicule blindate și pentru a reocupa un teritoriu substanțial. Lupta în interiorul zonei defensive este o luptă de uzură, ca o ofensivă din Primul Război Mondial. Rusia este mai bine situată pentru un astfel de conflict grației efectivelor sale mai mari”.
„Dacă privești din perspectiva Ucrainei, bineînțeles că ei ar dori ca ofensiva să se încheie într-o zi”, a spus Dick Berlijn, un general retras al Forțelor Aeriene Olandeze, care a fost șef al apărării Olandei în perioada 2004-2008. „Dar nu este realist”.
„Rușii au avut mult timp să sape tranșee și să amplaseze structuri defensive”, a declarat el pentru RFE/RL. „Bătălia de acum este foarte diferită de faza anterioară, când ucrainenii i-au alungat pe ruși spre est de Kiev”.
„Foarte dificil, foarte lung și foarte, foarte sângeros”
Ucraina și-a dovedit puterea în primele săptămâni de după invazia din 24 februarie 2022, când a zădărnicit încercarea inițială a Rusiei de a ocupa capitala. Rusia a fost nevoită să se retragă din nord și să își repoziționeze forțele la est.
Ultima dată când Ucraina a înregistrat victorii majore pe câmpul de luptă și a recucerit bucăți mari de teritoriu a fost în toamnă.
Trupele ucrainene i-au surprins pe ruși, străbătând o mare parte din regiunea Harkov din nord-est, deplasându-se spre est, până la orașul Liman din regiunea Donețk, la sud-est de Harkov. La sud, Ucraina a supus presiunii miile de parașutiști ruși de pe malul de vest al fluviului Nipru, în regiunea Herson, în noiembrie. Comandanții ruși au ordonat, în cele din urmă, retragerea pe malul opus al râului.
În timpul iernii, ambele părți au încercat pătrunderi. Rusia a organizat niște ofensive fără prea mari speranțe și tragere de inimă în anumite părți ale regiunilor Donețk și Lugansk. Unitățile de infanterie marină rusă au suferit pierderi devastatoare lângă Vuhledar în februarie.
În mai, trupele regulate ale Rusiei și mercenarii din grupul Wagner au reușit în sfârșit să captureze Bahmutul, după ce practic au distrus orașul în șapte luni de război urban.
Ucraina a folosit timpul pentru a încerca să asimileze în forțele sale ajutoare militare de miliarde de dolari: tancuri, vehicule blindate, artilerie, rachete și muniție furnizate de Occident. Alături de instructorii furnizați de SUA și NATO, forțele ucrainene au căutat să învețe noi tactici pe câmpul de luptă, îndepărtându-se de doctrina sovietică în care erau afundați mulți dintre ofițerii de rang superior ai Ucrainei.
Cândva în jurul datei de 5 iunie, după săptămâni de amenințări și aluzii, comandanții ucraineni au lansat noile operațiuni ofensive, concentrându-se pe trei zone: lângă Orihiv, lângă Velika Novosilka și în jurul orașelor Bahmut și Soledar.
Trupele ucrainene au cucerit mai multe sate la sud de Velika Novosilka și au ocupat pozițiile înalte din jurul Bahmutului - la nord de oraș și, de asemenea, la sud, lângă satul Klișciivka. Dar în regiunea Zaporojie au dat de mașina de tocat a fortificațiilor rusești - straturi de tranșee, câmpuri de mine, sârmă ghimpată, apărări antitanc, cazemate și buncăre - care au forțat unitățile ucrainene să avanseze pe fâșii înguste de pământ unde puteau fi lovite de artileria rusă.
Apărarea a fost denumită „Liniile Surovikin” – după generalul Serghei Surovikin, care a comandat pentru scurt timp forțele ruse care invadau Ucraina până când a fost retrogradat, în ianuarie. Aliat al lui Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner, Surovikin nu a mai fost văzut sau auzit de la revolta avortată a lui Prigojin de luna trecută.
La un discurs la Washington pe 30 iunie, șeful Statului Major Reunit american a apărat progresul Ucrainei. „Că merge mai lent decât au prezis oamenii nu mă surprinde deloc”, a spus generalul Mark Milley. „Va fi foarte dificil, foarte lung și va fi foarte, foarte sângeros, și nimeni nu ar trebui să-și facă iluzii în privința asta”.
„Soldații ucraineni atacă străbătând câmpuri minate și intrând în tranșee, iar aceasta este literalmente o luptă pentru viața lor”, a spus Milley. „Deci, da, sigur, merge relativ încet, dar asta face parte din natura războiului”.
Probleme de sincronizare?
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins, la începutul acestei luni, criticile potrivit cărora ucrainenii nu se mișcau suficient de repede. El a sugerat, de asemenea, că susținătorii occidentali ai Ucrainei, care au cooperat îndeaproape cu comandanții ucraineni, ar fi putut cauza o întârziere în lansarea ofensivei.
„Am vrut ca contraofensiva noastră să aibă loc mult mai devreme, pentru că toată lumea a înțeles că, dacă contraofensiva se va desfășura mai târziu, atunci o parte mai mare a teritoriului nostru va fi minată”, a spus Zelenski într-un interviu la CNN pe 5 iulie. „Dacă întârziem, oferim inamicul nostru timpul și posibilitatea de a plasa mai multe mine și de a-și pregăti liniile defensive”.
Oficialii occidentali ar putea fi nevoiți să-și recalibreze așteptările, a spus Dick Berlijn. „Ucrainenii au arme mai bune, acum sunt mai bine pregătiți, stocurile lor sunt mai bune decât înainte, dar, din nou, trebuie să ne ferim de așteptările nerealiste”, a spus el. „Rușii nu sunt proști. Chiar dacă pierd o mulțime de oameni, au adâncime strategică (i.e. distanța dintre liniile frontului sau sectoarele de luptă și zonele centrale industriale ale combatanților, n. RFE). Și sunt suficient de nepăsători pentru a arunca o mulțime de tineri ruși în luptă”.
„Toate acestea înseamnă că Rusia este încă un adversar puternic și nu ar trebui să credem că contraofensiva ar trebui să fie o plimbare în parc și că ucrainenii i îi dau afară pe ruși într-o zi sau două”, a spus el.
Doctrina militară tradițională susține că orice forță defensivă are o sarcină mult mai ușoară atunci când se confruntă cu orice forță ofensivă. Iar încălcarea liniilor defensive bine construite este considerată una dintre cele mai dificile sarcini la care se poate angaja orice armată, fiind nevoie de echipamente specializate pentru pontoane, vehicule de deminare, ingineri și geniști-săpători.
Ucraina nu are multe din asta, după cum a remarcat secretarul britanic al apărării și „face ceea ce ar face oricine altcineva dacă trebuie să lupte prin câmpurile minate spre linia rusă”, după cum a spus Wallace, potrivit unei transcriere oficiale. Ucrainenii trebuie să „coboare din mașini și să cerceteze terenul și apoi trebuie să curățeze terenurile minate literalmente prin deminare la fața locului”.
„Inginerii ruși de luptă sunt foarte, foarte competenți; doctrina lor nu este nimic special, nimic nou pentru oricine a studiat sovieticii în anii 1970 și 1980", a spus Reynolds, care tocmai s-a întors dintr-o călătorie de cercetare în Ucraina. „Rusia este o țară mare și operează pur și simplu la o scară foarte, foarte mare. Li s-a oferit această oportunitate de a pătrunde și au profitat de ea”.
Ucrainenii „au nevoie de mai multe echipamente de inginerie”, a spus el. „Le lipsesc MCLIC-uri” – tehnică de deminare folosită de inginerii militari pentru a elibera căile pentru ca infanteriei să se deplaseze pe terenuri minate. „Deci recurg la mine de dezamorsare manuală, ceea ce este incredibil de periculos”.
Pe lângă puterea apărării rusești și lipsa echipamentului de pătrundere prin liniile de apărare, unii experți spun că există un alt factor care încetinește contraofensiva: brigăzile ucrainene nou antrenate au primit un curs intensiv de tactici în stil NATO și doctrina câmpului de luptă de câteva luni. În schimb, armatele occidentale se antrenează ani de zile pentru a stăpâni manevre combinate și coordonare între diferite unități: infanterie, blindate, inginerie, artilerie și semnale, de exemplu.
„Forțele ucrainene încă nu stăpânesc operațiunile cu arme combinate la scară”, scria Franz-Stefan Gady, un fost membru senior la Institutul Internațional de Studii Strategice, într-o serie de postări pe Twitter.
„Mult mai impactant decât câmpurile minate în sine asupra capacității Ucrainei de a sparge apărarea rusă este incapacitatea acesteia de a conduce operațiuni complexe de armare combinată la scară”, a scris Gady.
E adevărat că vehiculele blindate Bradley furnizate de SUA și tancurile Leopard de construcție germană au fost depistate pe câmpul de luptă - cel puțin într-un caz, grav avariate - nu este, de asemenea, clar dacă Ucraina a angajat în luptă la această oră brigăzile antrenate de NATO. În armatele occidentale, o brigadă are de obicei între 3.500-4.000 de soldați, iar în unele situații până la 5.000.
„Ucraina nu a atins punctul culminant”, spune Cancian de la CSIS. „Încă merge înainte și are niște brigăzi neangajate”.
Factorul Prigojin
Unii observatori indică o altă necunoscută care ar putea afecta contraofensiva: revolta lui Prigojin și consecințele continue, care au inclus mai mulți comandanți ruși de top care au dispărut - se pare că au fost degradați, demiși sau reținuți - sau ale căror ordine au fost încălcate în văzul tuturor.
„Există întotdeauna posibilitatea ca rușii să slăbească, poate din cauza pierderilor și poate din cauza politicii instabile din spatele frontului”, a spus Cancian în e-mailul său.
„Am vrea să se vadă o breșă mai mare, o breșă reală a liniilor rusești, care s-ar extinde în continuare și s-ar degrada forțele ruse”, a spus Berlijn. „Dacă este realist? Nu ar trebui să subestimăm condițiile cu care se confruntă ucrainenii în acest moment”.
