Potrivit Associated Press, decizia vine după ce guvernul de la Vilnius a cerut rușilor și belarușilor să răspundă la un chestionar inclusiv despre părerile lor privind invadarea Ucrainei de către Rusia și statutul Crimeii anexate ilegal în 2014.
Departamentul Migrațiune a spus că felul cum au răspuns la aceste întrebări a influențat deciziile de a li se acorda sau nu permis de ședere.
AP notează că cei o mie de „periculoși” sunt doar o mică fracțiune din comunitățile rusă și belarusă din Lituania, unde sunt înregistrați în prezent 58.000 de belaruși și 16.000 de cetățeni ruși. Aceștia sunt nevoiți să-și înnoiască permisul de ședere odată pe an sau odată la 3 ani, în funcție de statutul cerut.
Lituania are, de asemenea, o minoritate etnică rusă, care reprezintă cam 5% din populație. Membrii ei sunt cetățeni lituanieni și lor nu li s-a cerut să răspundă la chestionar.
Guvernele din Rusia și Belarus nu au reacționat deocamdată.