„Pentru că nimeni nu are nevoie de un bărbat bolnav. De asemenea, din frica de a fi părăsiți de iubită/prietenă, respinși de cei din jur, ei nu recunosc că trec prin anumite probleme de ordin emoțional și nu pot fi vulnerabili”, spune psihoterapeutul Sergiu Toma.
Europa Liberă a stat de vorbă cu Oleg Chirița, un moldovean stabilit în Belgia, care a povestit cum a suferit de depresie, numită și boala secolului, și cum a făcut față provocărilor din timpul tratamentului.
Oleg este la Bruxelles de 14 ani și deține o funcție de management într-o organizație internațională. În acest răstimp, a reușit să se integreze în societate, să-și facă prieteni, să călătorească pe diferite continente – o condiție a jobului.
Acum 5 ani, când s-a întors din SUA, dintr-o vacanță pe care și-a dorit-o, dar în care petrecuse mai tot timpul în camera de hotel, a mers la medic. Atunci a fost diagnosticat cu sindromul arderii profesionale (burnout) și a fost trimis în concediu pentru două luni. Bărbatul nu a reușit să treacă peste stările de tristețe profundă, peste criza identitară pe care o simțea de câțiva ani și peste golul din suflet.
„Nu îmi dădeam seama în ce realitate trăiesc”
Oleg spune că abia peste 3 ani, în 2021, când revenea în Belgia din R. Moldova, unde nu a reușit să se reconecteze cu familia și, la fel, s-a izolat, a mers la medic și a primit diagnosticul corect: depresie severă.
„Eu nu-mi doream să văd oamenii dragi, mă autoizolasem, nu aveam energie nici măcar să merg la baie și să mă spăl pe dinți. La lucru eram tot mai absent. Nu mai interacționam cu colegii așa cum o făceam înainte și ei au observat asta. În plus, am devenit lipsit de interes față de viață, față de ceea ce mă înconjoară și trăiam cu o senzație de stimă de sine extrem de scăzută. Mă trezeam și nu îmi dădeam seama în ce realitate trăiesc și nu eram sigur dacă voi ajunge până mâine, pentru că, de fapt, gândurile care te încearcă sunt destul de sumbre și destul de negative”, povestește Oleg.
- Te-ar putea interesa și: Când psihiatrul e în burnout: Cine are grijă de sănătatea mintală în R. Moldova?
Odată diagnosticat, a început tratamentul cu antidepresante și terapia cu un psiholog, terapie pe care a trebuit să o aștepte ceva timp, întrucât în Belgia tot mai multe persoane sufereau de tulburări mintale după pandemia de Covid-19 și exista o criză de specialiști.
„Guvernul a luat decizia de a spori numărul de ședințe terapeutice acoperite de polița medicală. Sunt psihologi licențiați de stat și, în cazul acesta, terapiile costă mai ieftin. În mod obișnuit, o ședință e în jur de 100 de euro. Problema este că nu sunt suficienți terapeuți, din cauza creșterii rapide a numărului de cazuri. Eu am așteptat câteva luni pentru a ajunge în terapie. Apoi, am schimbat terapeutul, pentru că prima terapeută a intrat în stare depresivă și și-a sistat activitatea. Am găsit un alt terapeut, la care merg în continuare și îi încurajez și pe alții să facă terapie”, explică Oleg Chirița.
„Nu suntem pregătiți să susținem persoanele depresive”
Primele luni după diagnostic au fost cele mai dure. A stat aproape un an în concediu de boală și dormea și câte 17 ore pe zi. „Eram izolat și deconectat. În stările depresive, nu ai deloc energie. Nu te simți rău doar din punct de vedere emoțional, dar și corpul reacționează în diferite moduri. În cazul meu, a fost cu dureri de cap, cu multă anxietate și cu o lipsă cronică de energie”, își amintește bărbatul.
... Nu suntem pregătiți, ca oameni, să susținem sau să avem în preajma noastră persoane depresive
L-au ajutat nu doar tratamentul medicamentos și terapia, dar și familia și prietenii.
„Familia a fost destul de îngăduitoare și m-a încurajat. Pe alocuri, simțeam că nu se simt confortabil să mă întrebe anumite lucruri, chiar și din partea prietenilor am simțit asta. Până la urmă, mulți s-au deschis și mi-au zis: «Noi nu știm cum să reacționăm când o persoană se simte așa». Unii, poate, își doreau să comunice mai des, alții - să nu mă deranjeze, pentru că percepțiile față de persoanele care suferă de depresie sunt diverse. Lumea încearcă să facă ceea ce știe mai bine, dar nu suntem pregătiți, ca oameni, să susținem sau să avem în preajma noastră persoane depresive”, afirmă Oleg.
„Retragerea din tratament este o loterie”
În Belgia, țara care l-a adoptat, depresia este văzută ca o boală, iar angajații au dreptul la concediu medical plătit. Zilele acestea, bărbatul a întrerupt, după 18 luni, tratamentul cu antidepresante și speră că maladia nu va recidiva.
„Peste șase-opt săptămâni, medicamentul iese din sistemul sanguin. Procesul de retragere din tratament este o loterie, unii revin în tratament. Să vedem cum va fi în cazul meu. Pot spune că, după 18 luni, mă simt stabil, deși recăderile ar putea avea loc în orice moment”, spune Oleg.
El își dorește să revină, într-o zi, definitiv în R. Moldova și recunoaște că depărtarea a amplificat golul pe care îl simțea în depresie.
„Sunt foarte atașat de casă, de Moldova, și am simțit acum ceva timp o confuzie identitară. Un fel de dezrădăcinare, pentru că eu, călătorind foarte mult pentru jobul meu, uneori mă trezeam la 3-4 dimineața într-o cameră de hotel și nu mai înțelegeam unde sunt. Nu era doar despre locul în care mă aflam fizic, dar și despre o întrebare existențială importantă: Cine sunt eu? Unde îmi sunt rădăcinile? Viața socială din Moldova este cea de care am eu nevoie. Vorbești în limba ta, nu porți măști sociale, ești în mediul social și cultural pe care îl înțelegi. Eu simt cea mai bună legătură sufletească acasă”, mărturisește Oleg Chirița.
În R. Moldova, există 40 de centre comunitare de sănătate de mintală, care oferă servicii de asistență medicală și reabilitare psihosocială. Acestea se găsesc în toate raioanele și municipiile din țară și se află, de cele mai dese ori, în incinta sau în apropierea centrelor de sănătate. La aceste centre comunitare se pot adresa oamenii de orice vârstă cu simptome de tulburări mintale și de comportament sau membrii familiilor acestora. Ajutorul este gratuit și confidențial.
