Linkuri accesibilitate

Mai multe companii din Asia Centrală ar putea fi sancționate de UE din cauza legăturilor cu Rusia


Cancelarul german Olaf Scholz (al treilea din dreapta) se întâlnește cu cei cinci președinți din Asia Centrală la Berlin, la 29 septembrie 2023.
Cancelarul german Olaf Scholz (al treilea din dreapta) se întâlnește cu cei cinci președinți din Asia Centrală la Berlin, la 29 septembrie 2023.

Uniunea Europeană intenționează să aplice sancțiuni mai multor companii din Asia Centrală despre care se crede că sprijină războiul purtat de Rusia în Ucraina, potrivit unui document intrat în posesia RFE/RL.

Proiectul celui de-al 12-lea pachet de sancțiuni al UE pare să extindă cu alte 31 de noi poziții lista entităților supuse embargourilor, pe care Bruxellesul a completat-o continuu de la începutul invaziei demarate de Rusia în Ucraina pe 24 februarie 2022. Două dintre aceste companii sunt din Kazahstan, iar una din Uzbekistan.

Includerea pe lista de restricții a firmelor cu sediul în Asia Centrală relevă importanța crescândă a acestei regiuni ca intermediar, care susține efortul Moscovei de a ocoli sancțiunile occidentale menite să limiteze capacitatea Rusiei de a purta un război în Ucraina.

De la începutul războiului, nivelul importurilor rusești din Asia Centrală a crescut semnificativ în cazul bunurilor cu dublă utilizare, inclusiv a unor piese electronice, precum microcipurile sau dronele, care sunt fabricate în Occident sau în China.

Potrivit unui proiect de memorandum consultat de RFE/RL, noile măsuri vizează echipamentele neletale, dar utile din punct de vedere militar, care „ar putea contribui la îmbunătățirea tehnologică a sectorului de apărare și securitate al Rusiei”. De asemenea, documentul subliniază necesitatea adoptării unor măsuri mai dure împotriva „anumitor firme din terțe țări care sunt implicate în ocolirea restricțiilor comerciale”, acțiuni menite să descurajeze eforturile militare ale Rusiei.

Președintele kazah Qasîm-Jomart Toqaev (stânga) și președintele francez Emmanuel Macron, înainte de convorbirile lor de la Astana, la 1 noiembrie 2023
Președintele kazah Qasîm-Jomart Toqaev (stânga) și președintele francez Emmanuel Macron, înainte de convorbirile lor de la Astana, la 1 noiembrie 2023

Noile entități din Asia Centrală incluse în lista sancțiunilor sunt companiile „Aspan Arba” (Sky Chariot); „Da Group 22”, cu sediul în Kazahstan; și „Mvizion”, cu sediul la Tașkent.

„Aspan Arba” este suspectată de faptul că a importat drone pe care le-a fi trimis companiei rusești „Skymec”, cunoscută și sub numele de „Sky Mechanics”. Aceasta din urmă le-a vândut, la rândul său, unor organizații din interiorul țării care au legătură directă cu sectorul militar-industrial rusesc.

Potrivit unei investigații efectuate în luna mai de către Proiectul de combatere a crimei organizate și a corupției (OCCRP), proprietarul celor două companii este un cetățean rus.

Potrivit statisticilor comerciale din Kazahstan, dronele importate sunt fabricate de compania chineză DJI, care deține peste 90% din piața mondială a dronelor de consum, potrivit DroneAnalyst.

În ciuda faptului că firma a anunțat măsuri menite să împiedice apariția dronelor pe câmpurile de luptă ucrainene, aparatele de zbor DJI au devenit un element esențial al războiului pentru ambele tabere. Un reportaj al RFE/RL din octombrie a arătat cum anume dronele de producție chineză sunt cumpărate de grupuri pro-război din Rusia, printre acestea numărându-se „Skymec” – care enumeră pe site-ul său, printre clienți, Ministerul de Interne, Ministerul Situațiilor de Urgență și Serviciul Federal de Protecție și Pază din Rusia.

„Da Group 22” apare în evidențele vamale rusești ca exportator a mii de microcipuri din Kazahstan către Rusia în ultimul an, iar ancheta OCCRP a făcut legătura între această companie și o familie rusă cu afaceri în Germania.

Sediul UE din Bruxelles
Sediul UE din Bruxelles

Mvizion a fost sancționată la începutul lunii noiembrie de către Departamentul de Comerț al SUA pentru că a expediat „componente electronice și software pentru calculatoare” unei firme rusești sancționate în legătură cu efortul de război al Rusiei.

Setul de măsuri propuse de UE ar adăuga cele trei companii cu sediul în Asia Centrală pe lista de sancțiuni din iunie, care includea și entități din această regiune. Printre acestea se numărau două companii din Uzbekistan, cu sediul la Tașkent: Alfa Beta Creative și GFK Logistics Asia. Ambele companii au fost sancționate anterior de Departamentul Comerțului SUA în aprilie, care a declarat că au fost concepute pentru a „eluda controalele la export” și pentru a ajuta la „achiziționarea sau încercarea de a achiziționa articole de origine americană cu scopul de a sprijini baza militară și/sau industrială de apărare a Rusiei”.

În afara celor trei firme cu sediul în Asia Centrală, majoritatea noilor entități propuse în proiectul de listă al UE sunt înregistrate în Rusia, cu excepția Deflog Technologies, cu sediul în Singapore.

Rolul Asiei Centrale în eludarea sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei a fost o temă importantă a recentelor tratative ale UE cu liderii din regiune.

În septembrie, cancelarul german Olaf Scholz a abordat problema în timpul vizitei la Berlin a președintelui kazah Qasym-Zhomart Toqaev. De asemenea, președintele francez Emmanuel Macron a făcut presiuni pentru un efort mai mare de sancționare a companiilor din regiune, atunci când a vizitat Kazahstanul și Uzbekistanul la începutul lunii noiembrie.

Proiectul prevede, de asemenea, introducerea unor cerințe de raportare mai stricte, menite să prevină vânzările de petrol rusesc prin mijloace care ocolesc sancțiunile sau cu documente false.

Propunerea nu include nicio nouă companie chineză.

Bruxelles-ul a inclus inițial șapte firme chineze în cel de-al 11-lea pachet de sancțiuni, dar a eliminat patru din acestea înainte de a-l adopta în iunie. Versiunea finală a inclus doar Asia Pacific Links, cu sediul în Hong Kong, Tordan Industry și Alpha Trading Investments. S-a speculat că celelalte patru firme vor fi adăugate la noul pachet, dar Sinno Electronics, 3HC Semiconductors, Sigma Technology și King-Pai Technology nu sunt incluse în proiect.

Statele membre ale UE vor începe discuțiile asupra noilor propuneri de sancțiuni în această săptămână și intenționează să ajungă la un acord asupra pachetului înainte de Crăciun, potrivit unui oficial UE familiarizat cu această chestiune.

Entitățile incluse pe lista consultată de RFE/RL nu sunt definitive și alte companii și persoane ar putea fi adăugate sau eliminate înainte de adoptarea unei versiuni finale.

XS
SM
MD
LG