Linkuri accesibilitate

„Moștenirea lor rămâne vie” | Solidaritate cu Ucraina la 10 ani de la Euromaidan


Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu soția Olena Zelenska și președinta R. Moldova, Maia Sandu, la monumentul celor uciși în timpul protestelor de acum 10 ani. Kiev, 21 noiembrie 2023.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu soția Olena Zelenska și președinta R. Moldova, Maia Sandu, la monumentul celor uciși în timpul protestelor de acum 10 ani. Kiev, 21 noiembrie 2023.

Președinta Maia Sandu, președintele Consiliului European, Charles Michel, și ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, au mers marți la Kiev, într-un gest de solidaritate cu Ucraina, care marchează pe fundalul războiului provocat de invazia Rusiei 10 ani de la îndelungatul protest „Euromaidan”.

Înainte de sosirea la Kiev, președintele Consiliului European, Charles Michel, declarase că vrea să exprime nu numai „sprijinul puternic al UE” pentru Ucraina, dar și să se „pregătească” cu președintele Volodimir Zelenski, pentru summitul UE din decembrie, relatează AFP.

Michel a avertizat însă Ucraina să nu creadă că deschiderea negocierilor de aderare este „un fapt împlinit”, precizând că mai sunt „dificultăți politice” care nu trebuie subestimate.

Pe 8 noiembrie, Comisia Europeană (executivul UE) a recomandat Consiliului European să deschidă negocieri de aderare cu Ucraina, Moldova și Bosnia – Herțegovina.

O decizie este așteptată la summitul liderilor UE din 14-15 decembrie, de la Bruxelles și trebuie să fie luată prin unanimitate. Tot atunci, Georgia așteaptă să primească statutul oficial de țară candidată la aderare, cu un pas în urma Ucrainei sau Moldovei.

Înainte de întrevederea cu Zelenski, Charles Michel a mai spus, citat de DPA, că unele state membre UE și-au făcut clară poziția că vor „să se gândească cu atenție” înainte de a decide următorul pas al extinderii. Cu toate acestea, se „lucrează intens” pentru a se ajunge la un consens înainte de summitul din decembrie, a mai spus el marți, la Kiev.

La rândul ei, președinta Maia Sandu a scris de la Kiev pe X, fostul Twitter: „Pe agenda noastră: discutarea noilor pași în aderarea Moldovei și Ucrainei la UE, mărirea securității regionale și sprijinul continuu al UE pentru reformele și dezvoltarea din țările noastre”.

Euromaidan și integrarea europeană

„An de an, pas cu pas, facem tot posibilul pentru a ne asigura că steaua noastră strălucește în cercul de stele de pe steagul UE, care simbolizează unitatea popoarelor Europei. Steaua Ucrainei", a spus președintele Zelenski, în discursul marcând 10 ani de la Euromaidan, protestul de luni de zile, provocat de refuzul președintelui de atunci pro-rus al Ucrainei, Viktor Ianukovici de a semna Acordul de Asociere cu UE. În pofida mai multor intervenții brutale ale poliției, Euromaidanul s-a încheiat cu demiterea lui Ianukovici, forțat să se refugieze în Rusia în februarie 2014.

Peste 100 de persoane au fost ucise în timpul protestelor din 2013-2014. „Împreună am venit să onorăm memoria celor care au luptat pentru libertate și au făcut sacrificiul suprem. Moștenirea lor este vie”, a mai scris președinta Maia Sandu.

Pe de altă parte, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius a anunțat la Kiev un nou ajutor militar al Berlinului pentru Ucraina, în valoarea de 1,3 miliarde de euro, care va include o unitate suplimentară de apărare antiaeriană IRIS-T și 10 noi tancuri Leopard 1.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG