Din nefericire, zilele recente au conţinut multe tragedii. Sub viaductul din Chişinău a fost găsit un cadavru, apoi altul. În provincie, au fost găsiţi doi iubiţi morţi într-o maşină. Apoi doi copii au murit incredibil în grădina lor, dînd peste un obuz. Apoi o ceartă în familie s-a sfîrşit prin uciderea tatălui de către fiu.
Ei bine, presa dornică de rating a fost pe fază, ne-a prezentat evenimentele tragice în felul ei preferat, adică transformînd suferinţa într-un show. Camerele de filmat s-au plimbat cu nonşalanţă peste cadavre, s-au fixat, îndelung, fără jenă pe rudele crispate de durere, au imortalizat suferinţa, ţipetele disperate şi lacrimile, oferindu-ni-le tuturor.
Fireşte că această mediatizare sau dezgolire a intimităţii tragice nu-i mai poate ajuta cu nimic nici pe decedaţi, nici pe rudele acestora. În schimb, face rating. Pentru că – ştim asta din declaraţiile pline de mîndrie ale mass-mediei comericale – cele mai vizionate ştiri sînt acelea despre suferinţa-moartea-uciderea unor concetăţeni.
Am privit deunăzi, cu ochii lărgiţi de uimire, un reportaj amplu despre uciderea tatălui de către fiu. Inutil să mai spun că reportajul era cap de afiş al buletinului de ştiri. Camera de filmat ne-a arătat, fireşte, cadavrul acoperit al nefericitului om. Apoi s-a centrat pe polemica dintre soţia răposatului şi alte rude ale lui. Oamenii răvăşiţi nu se înţelegeau, răsunau învinuiri reciproce. Fireşte, nu dorinţa de a limpezi lucrurile îl făcea pe reporter să filmeze cearta. El nu făcea o investigaţie şi nici nu va urmări pesemne ce va face poliţia în continuare. Pur şi simplu acuzaţiile alea reciproce făceau rating.
E altă poveste aia despre ce îi face pe cei mai mulţi dintre oameni să privească cu atenţie asemenea reportaje.
Iar acum, stimaţi ascultători, imaginaţi-vă numai pentru o clipă că vi se întîmplă vouă o asemenea tragedie. Imaginaţi-vă că în timp ce vă reculegeţi, în propria ogradă, lîngă o fiinţă dragă decedată, fie şi în condiţii neobişnuite, vă vin în ospeţie nişte ziarişti care încep a vă filma şi a vă lua la întrebări, pentru ca ulterior toată lumea să vă vadă. Ce-aţi face în acest caz? Eu unul, în ciuda suferinţei, i-aş ruga imediat pe aceşti colegi de breaslă să-şi ia tălpăşiţa.
