Linkuri accesibilitate

1.04 - Avem finalizată strategia privind sistemul de autostrăzi din Romania


Miron Mitrea: „pe fiecare domeniu pe care îl avem în subordine la ora actuală desenăm strategii pe termen mediu şi lung. Am terminat cam în jumătate din domenii...”


1 aprilie 2001

Avem finalizată strategia privind sistemul de autostrăzi din Romania.

Interviul săptămînii.
(Reporter: Petru Ionescu)

Invitat: Miron Mitrea, ministrul transporturilor, lucrărilor publice şi locuinţei.

Europa Liberă: Domnule ministru, care este strategia ministerului transporturilor, avînd în vedere că el este mai complex în acest moment, fiind cuplat cu lucrările publice?

M. Mitrea:
Deci, pe fiecare domeniu pe care îl avem în subordine la ora actuala desenăm strategii pe termen mediu şi lung. Am terminat cam în jumătate din domenii, ca de exemplu - avem stabilită strategia pentru construcţia de locuinţe pe următorii 4 ani, deci să zicem, pe termen mediu, avem finalizată strategia privind sistemul de autostrăzi din Romania, avem finalizată strategia pe următorii 15 ani în ceea ce priveşte reabilitarea drumurilor naţionale. Este aprobată deja de minister, am aprobat strategia privind construcţia de săli de sport, care este unul dintre programele noastre în următorii 4 ani de zile, deci este o strategie pe termen mediu, elaborăm acum strategia de dezvoltare si restructurare a domeniului căilor ferate în Romania.

Am finalizat săptămina trecută strategia pentru transportul de călători şi aceasta este o strategie pe termen lung, pînă în anul 2022, vorbim despre un sistem extrem de amplu în care investitiile nu pot fi făcute „pe picior”, trebuie făcute într-o perspectivă lungă. Am finalizat strategia pe termen scurt în ce priveşte restructurarea companiei TAROM, reducerea cheltuielilor acestei companii şi creşterea numărului de pasageri pentru perioada următoare - este o strategie pe 2 ani de zile - urmînd să o elaboram pe cea pe 4 ani de zile, odată cu terminarea consultanţei Lufthansa Consulting o face la TAROM.

Europa Liberă: Mă iertaţi că vă întrerup - în legătură, în legătură cu TAROM, ce fonduri, vă puteţi baza pe ceva fonduri din străinătate ? Si în acelaşi timp dacă întimpinaţi dificultăţi faţă de restructurarea ei, din punct de vedere „uman”, dar şi tehnic ?

M. Mitrea:
Nu. Nu este vorba neapărat de fonduri. Nu avem dificultăţi cu fondurile din străinătate. Ca dovadă că finanţarea celor două aeronave noi pe care le aducem acum a fost finalizată într-un timp record. In mai puţin de o lună am realizat finanţarea. Compania este o companie care are un viitor foarte bun dacă este privită din unghiul potrivit. O companie regională de transport, mediu curier, cu doua-trei terminaţii de long curier este o companie cu un viitor foarte bun.

Europa Liberă: Domnule ministru, există divergenţe între Dvs şi primarul general al capitalei în problema Agenţiei Naţionale de Locuinte ?

M. Mitrea:
Doar în primăria capitalei au apărut oarece probleme. Sigur, la ora actuală problemele sunt mai degrabă de înţelegere, cred. Nu cred că această problematică a branşării a trei blocuri la apă şi canal trebuie să devină o problemă politică, deşi primarul oarecum încearcă să o transforme în acest fel. Eu îl înţeleg: urmează o campanie de alegeri în cadrul partidului domniei sale, sper ca după ce se termină cu alegerile în PD aceasta mică problemă să fie rezolvată. Din păcate, s-a construit foarte puţin. Bucureştiul nu are la ora actuală lucrări extrem de ample în ceea ce priveşte ANL-ul. Nu are, din păcate, pentru că nici primăria anterioară şi nici actuala primărie nu pune terenurile la dispozitie. Si va trebui să găsim soluţie în jurul Bucureştiului şi am început să găsim. [...]

Europa Liberă: În această dispută cu primăria generală, cum vă pot ajuta primarii de sector, care, totuşi sunt din acelaşi partid politic cu Dvs ?

M. Mitrea:
Primarii de sector încearcă la ora actuală să găsească, să izoleze terenul ca să îl pună la dispozitie pentru ANL şi eu sunt convins că vor găsi pînă la urmă soluţii. Vom întîrzia, aşa cum am spus. În disputa privind branşarea celor 2 - 3 blocuri eu am găsit soluţii chiar pentru o zonă pentru care primăria, sigur, cu semnătura lui Lis, dar asta nu mai e problema mea. Eu respect semnătura lui Băsescu cînd a fost ministru şi el ar trebui să respecte semnătura lui Lis cînd Lis a fost primar.

El nu vrea s-o respecte, spunînd că Lis a semnat greşit acel acord. Asta e! Nu ştiu. Şi eu pot face. Dacă am începe să interpretăm oportunitatea unor proiecte, ştiţi foarte bine că oportunitatea poate fi discutată. Eu discut legalitatea şi partea tehnică a unui proiect. Oportunitatea poate că nu era cel mai bine, deodată să facem Bucureşti-Constanţa şi cale ferată şi autostradă şi reabilitare. Poate că eu aş fi împărţit proiectele altfel. Dar aşa le-a găsit. Contractele sunt semnate. Sunt necesare. Şi pe această zonă le vom continua cum este firesc.

Europa Liberă: Dar mai aveţi intenţia să modernizaţi sau să iniţiaţi noi lucrări de autostrăzi?

M. Mitrea:
În mod cert, da. Studiul de fezabilitate Nădlag-Lugoj este aproape gata, vom scoate deja, am început discuţiile privind finanţarea în sistem concesionar al acestei bucăţi de autostradă. Avem şi alte soluţii de finanţare şi oferim proiectul în toate direcţiile, încercînd să obţinem finanţarea şi acum lucrăm la studiul de pre-fezabilitate pentru bucata de autostradă Bucureşti-Ploieşti, care este extrem de necesară Romaniei şi sunt convins că anul viitor şi principalele componente tehnice ale programului vor fi gata.

Europa Liberă: Puteţi controla calitatea de acum înainte a acestor lucrări ca ele să nu se mai distrugă după o perioadă relativ scurtă ?

M. Mitrea:
Asta este o problemă de respectare a unor norme extrem de simple, pînă la urmă. Pot fi distrugeri accidentale. Într-o zonă se produce o gaură, pot fi distrugeri pe zone mai întinse, cum este cazul pe Bucureşti-Piteşti unde este evident că nu s-au respectat anumite criterii tehnice. N-am ce să reproşez. Cesatrin-ul care este laboratorul nostru, al ministerului a anunţat tot timpul că acolo lucrurile merg prost, că nu se respectă reţetele conform proiectului. Inspectoratul în construcţii tot timpul a reclamat, am spus şi la guvern, de la MLPAT s-a ajuns cu faptul că pe autostradă nu se respectă anumite criterii tehnice, probabil că între minister şi AND, au fost anumite dificultăţi. N-aş vrea să transform această problemă într-o problemă politică. Nu este una politică. Este una tehnică. Pe autostradă lucrările nu au fost de o anumită calitate, antreprenorul are obligaţia să vină şi să le facă la calitatea la care trebuia sa le facă de la început. E atît de simplu! Este vorba de bani publici care au fost daţi, antreprenorul trebuie să vină şi să se ocupe de această chestiune.
XS
SM
MD
LG