Linkuri accesibilitate

Dreptate și rațiuni de stat (I)



Ministrul de Externe libian Moussa Koussa a apărut pe neașteptate, la bordul unui avion care a aterizat pe un mic aeroport din afara Londrei. Pasagerul e libian și cunoaște bine Anglia.

Cu 30 de ani în urmă, același Moussa Koussa declara de pe treptele Ambasadei libiene la Londra: „Consiliul Revioluționar Libian a decis că două persoane aflate în Marea Britanie trebuie ucise. Aprob această decizie”. Moussa Koussa era, încă de pe atunci, unul din oamenii cheie ai regimului Gaddafi și se ocupa cu supravegherea și eliminarea oponenților libieni din străinătate. Ulterior Koussa a fost numit Șeful Serviciului de Informații Externe și, mai nou, Ministru de Externe.

Așadar, proaspătul sosit în Marea Britanie e unul din apropiații lui Gaddafi. Un personaj care știe mult, dacă nu tot, despre regimul pe care l-a slujit și despre faptele trecute și prezente ale Colonelului Gaddafi. Moussa Koussa e, cum se spune între spioni, un obiectiv informațional masiv. Dealtfel, apariția acestui personaj de soi la Londra n-a fost chiar atît de neașteptată pe cît s-ar putea bănui. Moussa Koussa a plecat, mai întîi, în Tunisia, de unde a fost cules de o cursă specială, foarte posibil, în cadrul unei operații controlate de MI6, Serviciul de Informații Externe britanic.

Acum, fostul Ministru de Externe și Șef al Spionajului libian declară că se desparte de regimul Gaddafi. Nimic mai mult. Discreția bine recitată a fostului om de casă al lui Gaddafi spune că scriptul a fost bine pus la punct. Moussa Koussa a fost, probabil, în contact, de mai mult timp, cu spionajul britanic și a ajuns la un acord de transfer contra informații. Ministrul de Externe britanic William Hague a declarat rapid că Moussa Koussa nu va primi imunitate în schimbul declarațiilor. Însă declarațiile Ministrului britanic trebuie cîntărite cu atenție. Ministrul a declarat că Moussa Koussa nu va fi acoperit de imunitate, ceea ce înseamnă atît și numai atît. La fel de clar e că Ministrul n-a declarat că Moussa Koussa va fi pus sub acuzare. Aici e problema.

Dezertarea lui Moussa Koussa e importantă, mult mai importantă decît dezertările obițnuite în clipele de derută și agonie ale dictaturilor. Moussa Koussa e un nume scos din poveștile arabe cu emiri și califi. Personajul vine de altundeva: dintr-un loc în care stau laolaltă o măcelărie, o casă de nebuni și nici o lege. Moussa Koussa a sosit la Londra însoțit de o întrebare: a fi sau nu fi (pus sub acuzare)? Răspunsul pare simplu. Pare dar nu e așa. Discuția redeschisă de cazul Koussa e complicată și neplăcută. Înainte de toate, Moussa Koussa nu e doar un cunoscător al secretelor regimului Gaddafi ci și un complice la crimele regimului Gaddafi.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG