Linkuri accesibilitate

„A avea conştiinţă înseamnă a te perpeli”,


magistrală spusă a lui Gabriel Liiceanu, care ţine să precizeze: „Iar spectacolul acestei perpeliri continue cred că a fost pus în scenă în mod exemplar şi explicit de trei europeni: Dostoievski şi Kierkegaard în secolul XIX, şi Cioran în secolul XX”, iar ceva mai jos propune această definiţie: „Conştiinţa e spaţiul ficţional în care răul făcut altcuiva este imaginat analogic ca rău suferit pe cont propriu”. (Merită cetită integral Scrisoarea a şaptesprezecea, pag. 311 – 318, din volumul Dragul meu turnător, Humanitas, 2013, de unde am extras citatul de mai sus.)

Am văzut în ultimele săptămâni, în care – mea culpa! – m-am tot uitat (nu mai mult decât în carte…) la diferite posturi TV, o ceată de „experţi” în geopolitică, „comentatori” & „analişti” politici, „strategi” şi „neafiliaţi” de toată mâna etc., etc. dându-se cu părerea despre schimbarea (de macaz? la faţă a RM? vom trăi şi vom vedea) din 8 iunie curent. Mai multe figuri „arondate” televiziunilor holdingului au defilat pe la, până de curând diabolizatele, Jurnal TV & TV8 – unii apărând pe faţă bilanţul guvernării PDM, alţii temperându-şi oarecum discursul critic la adresa noilor autorităţi, dar găsindu-se şi dintr-aceia care s-au dat în stambă, făcând spume la gură ori de câte ori erau prinşi pe picior greşit (adică, nu le plăcea întrebarea).

Mi s-a părut absolut firesc ca posturile TV pomenite mai sus să ofere timp de antenă unor voci din noua opoziţie (îşi poate imagina cineva cum Publika TV i-ar invita pe cei care s-au ilustrat, în ultimii ani, la Jurnal TV sau TV8?); ceea ce mă nedumereşte oarecum este această „listă fixă” de capete vorbitoare (în rusă s-ar numi «обойма») demult rodată, de parcă viaţa publică se reduce la doar câţiva experţi, de-o parte şi de alta. Cum ar veni: „La timpuri noi – tot noi!”, de unde vechea nomenclatură, cu tot cu mass-media ce-o deservea, tocmai a fost dezavuată…

Rândurile de mai sus n-au făcut decât să pregătească terenul unei parabole hinduse datând din secolul al XII-lea, pe care o repovesteşte pe scurt faimosul indolog Heinrich Zimmer (1890 – 1943), iat-o:

Un cotoi nenorocit, alungat de săteni şi rătăcind pe câmp, cât pe ce să moară de foame, sfrijit şi neputincios, a fost găsit şi scos din necaz de către un leu; regescul animal l-a invitat pe nefericit să împartă cu el peştera şi să se hrănească din rămăşiţele meselor regale. Invitaţia nu era însă inspirată de altruism sau de o anumită solidaritate rasială, ci fusese făcută doar pentru că leul era sâcâit în peştera sa de un şoarece care trăia în cine ştie ce gaură; când leul se întindea ca să tragă un pui de somn, şoarecele ieşea şi-l trăgea de coamă. Leii fioroşi sunt incapabili să prindă şoareci; pisicile agile o pot face însă; iată, aşadar, temeiul unei prietenii temeinice şi poate chiar plăcute.

Simpla prezenţă a cotoiului în peşteră a fost de-ajuns ca să-l ţină în şah pe şoarece, astfel încât leul putea dormi liniştit. Nici măcar chiţăielile nu prea supărătoare nu se mai auzeau, deoarece cotoiul stătea neîncetat la pândă. Leul l-a răsplătit cu mese îmbelşugate, şi eficientul ministra a început să se îngraşe. Dar într-o bună zi şoarecele a făcut un zgomot şi cotoiul a comis greşeala elementară de a-l prinde şi mânca. Şoarecele a dispărut; favoarea leului a dispărut şi ea. Sătul deja de compania cotoiului, regele animalelor l-a alungat nerecunoscător pe competentul său ofiţer înapoi pe câmp şi în junglă, unde acesta avea să se confrunte iarăşi cu primejdia inaniţiei.

Dar abia comentariul lui Heinrich Zimmer la fabula din Hidopadescha – suntem în 1942! – m-a făcut s-o reiau aici: „Iată unul din numeroasele secrete ale poliţiei secrete din toate statele – unul din acele ingenioase «secrete ce nu pot fi spuse». Această poveste ironică, adresată miniştrilor iscusiţi şi altor slujitori fideli ai capricioşilor despoţi indieni, revelează situaţia dictatorului aflat în ghearele propriului lui Gestapo. Deşi teribil de eficienţi în depistarea duşmanilor ascunşi, ofiţerii caută cu toate acestea să păstreze mereu şi un număr suficient în rezervă, asigurând astfel atât securitatea dictatorului lor, cât şi perpetua lor importanţă (…) Fără şoareci, ofiţerii Gestapoului şi KGB-ului cu greu şi-ar putea menţine importanţa extraordinară. Constatăm şi în acest caz că viziunea despre intriga politică prezentă în filosofia indiană a guvernării e remarcabil de adecvată cu situaţiile contemporane”.

Revenind în, acum deloc mioritica, Republica Moldova, constatăm că atât ŞOaRecele, cât şi Regele Şobolanilor, zis şi Păpuşarul, au părăsit corabia – după ce că li s-au înecat corăbioarele electorale, nu le-au folosit la nimic nici măcar mandatele de deputat – dar cotoii continuă să-i… nu, nicidecum nu să-i vâneze, ci să-şi înfoaie blana pe la varii posturi TV, poate-poate or intra în graţiile unui nou leu.

XS
SM
MD
LG