Linkuri accesibilitate

A fost odată Kavafis


Născut pe 29 aprilie 1863 în Alexandria (Egipt), într-o prosperă familie de comercianți fanarioți, Konstantinos Kavafis a fost unul din cei mai importanți poeți greci moderni. A fost și printre cei mai subtili și inovatori, deși s-a inspirat constant, în opera sa, din temele trecutului.

Părinții săi erau originari din Constantinopol, dar aleseseră să trăiască în Alexandria, care găzduia în a doua parte a secolului XIX o importantă colonie grecească. În perioada de „glorie” a familiei, adică până la moartea tatălui Petros în 1870, copiii Kavafis au avut o dădacă arabă, o bonă englezoaică și un preceptor francez. Mezinul acestei familii cu nouă copii, Konstantinos a primit o educație pe care o putem numi elitistă, dar s-a simțit mereu grec în sensul cel mai profund al cuvântului. Gospodăria Kavafis includea, de altfel, și câțiva servitori greci, un vizitiu italian și un grăjdar egiptean. A doua limbă a lui Konstantinos a fost franceza, iar mai târziu a devenit fluent în engleză, având și cunoștințe apreciabile de italiană și arabă.

Biografia sa poate fi expediată în doar câteva rânduri. Singurele „martore” ale destinului celui care s-a stins tot pe 29 aprilie, când împlinea 70 de ani (1933), rămân versurile sale. Poezia lui Kavafis pare la prima vedere neimplicată, aproape impersonală, un secret desăvârșit. După moartea tatălui, a trăit în Marea Britanie alături de mama sa, la Londra și Liverpool, vreme de șapte ani, perioadă decisivă pentru formare. În timpul vieții nu a publicat niciun volum de versuri, în sens clasic. A scris în schimb în reviste, pe foi volante împărțite prietenilor, în caiete ori pe mici planșe. Într-un fel, a fost un pionier al ceea ce numim astăzi desktop publishing. Tot în Anglia s-a familiarizat cu scrierile lui Shakespeare, Oscar Wilde și Robert Browning.

Kavafis a avut curajul de a-și alege cititorii, oferind fragmente exemplare din poeziile sale celor mai apropiați prieteni. Mai târziu, într-una din vizitele la Constantinopol, Kavafis s-a inițiat și în primele sale relații homosexuale clandestine, iar aceste experiențe furișe vor contribui și ele decisiv la alcătuirea marelui poet. Când s-a întors în Alexandria după exilul european, familia era ruinată, iar Konstantinos a trebuit să accepte o poziție în cadrul ministerului egiptean al irigațiilor (o slujbă pe care avea s-o păstreze vreme de trei decenii). A continuat să se „piardă” în parfumatele nopți egiptene, prin barurile și bordelurile orașului natal, în căutarea unei așa-zise iubiri interzise.

Cel pe care Marguerite Yourcenar îl numea „un Mallarmé grec” s-a eliberat după 1917 de toate prejudecățile, a rupt cu tradiția poetică a secolului XIX și a adoptat anumite formulări realiste, pe care le-a împins la extrem, dovedind multă cutezanță și modernitate estetică. A scris versuri erotice și a propus, deopotrivă, o lectură „politică”, penetrantă și subtilă a cotloanelor istoriei. Poezia lui Kavafis este, dacă dorim, despre vanitatea puterii și singurătatea oamenilor, despre demnitatea învinșilor, dragoste, hedonism și chiar despre creația artistică. O estetică în care sărăcia, mizeria, șomajul devin toate obiecte ale frumosului. Protagoniștii lui Kavafis ocupă spațiul (și timpul) Antichității târzii, al lumii bizantine sau chiar al societății începutului de secol XX, însă înfruntă cu toții aceeași dilemă: a fi autentici sau a ceda în fața convențiilor fiecărui timp în parte. Nu în zadar spunea W. H. Auden că poetul nostru avea trei preocupări esențiale: dragostea, arta și politica (în sensul originar grecesc). Cu alte cuvinte, trei dimensiuni fundamentale ale existenței umane. Deși Auden nu știa vreun cuvânt în greacă modernă, fusese atras irezistibil de Kavafis în traducere engleză.

Pentru Konstantinos Kavafis, Grecia a reprezentat doar o țară mică. Era un grec din Egipt, deci, până la un punct, un străin. În același timp, acest mai puțin cunoscut Pindar al începutului de secol XX a fost constant inundat de un copleșitor trecut, iar patria sa reală a reflectat mereu cultura elenistică. Kavafis rămâne poetul Alexandriei tot așa cum Umberto Saba este poetul portului Triest sau Baudelaire al Parisului.

Cosmopolitismul absolut al orașului egiptean l-a inspirat profund pe Kavafis, iar opera sa lirică poate fi citită și ca o celebrare a acestui melanj al culturilor, oamenilor și fragmentelor istorice. Într-un anumit sens, Kavafis s-a convins pe propria piele că Alexandria nu poate fi părăsită vreodată, ci doar purtată în sine, ca o constelație labirintică a destinului. Orașele poemelor lui Konstantinos Kavafis sunt mai toate porturi care cheamă la o călătorie maritimă și generează o anumită exagerare a pragurilor, ca și când poetul ar șovăi permanent între înăuntru și în afară, ca și când s-ar situa necontenit între lumi. În pestrițul acestui univers interior al poetului, numele proprii nu mai fac decât să atașeze o anumită precizie geografică și chiar o datare istorică: În Sparta, Pe drumul spre Sinope, În suburbiile Antiohului, Spre Itaca...

Despre blog:

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG