A lupta pentru un tip diferit de politică...
Societatea civilă reprezintă o alternativă la degradarea politicii în regimuri în care toate acțiunile umane sunt judecate în concordanță cu comandamentele ideologice formulate de către o autoproclamată elită. Societatea civilă este alternativa la dominarea existenței umane de către rațiunea instrumental-birocratică. Ea reprezintă, în multe privințe, o formă antipolitică de acțiune politică pentru că se petrece, sau întâmplă, în afara sau dedesubtul structurilor oficiale. Fiind căutare a adevărului, societatea civilă desfide logica conformismului.
O asemenea provocare colectivă nu poate lua formă într-un sistem complet totalitar. Până la urmă, rațiunea de a fi a totalitarismului, dacă vrem să păstrăm interpretarea clasică a fenomenului oferită de Carl Friedrich și Zbigniew Brzezinski, sau chiar de către Hannah Arendt, a fost aceea de a suprima orice nuclee reale sau potențiale de gândire și acțiune independente.
Noțiunea însăși de cultură civică bazată pe voința liberă a individului a trebuit să fie înlocuită de convingerea că pretenția ideologică era justificată: ceea ce conta era comportamentul lor, condiționarea lor de a fi rotițe obediente ale sistemului. Servitutea voluntară era norma de conduită consacrată de sistemul post-totalitar drept condiție a normalității. În aceste circumstanțe, a acționa împotriva status-quo-ului reprezenta o acceptare deliberată a unui statut marginal. Societatea civilă a pornit ca o tentativă de aduce laolaltă „periferia” disidentă și straturile mai puțin politice care reprezentau „zona gri” dintre putere și opoziție.
Succesul strategiei societății civile nu poate fi explicat fără referire la recunoașterea inițială a rolului categoriilor „fără de putere” în lupta pentru eliberare mentală și politică. Putem spune că a fost conceptul de „putere a celor fără de putere” cel care a dat naștere unei noi direcții în gândirea politică dincolo de frontierele Pactului de la Varșovia. A lupta pentru un tip diferit de politică, una originată în valorile transparenței, toleranței și adevărului, a însemnat renunțarea la sentimentul autoindus de neajutorare și convertirea lipsei de putere într-un avantaj politic și epistemologic. Este ceea ce a încercat să facă Václav Havel, de la scrisoarea sa către Gustáv Husák și până la marele său eseu despre antipolitică scris în anii ’80.
Pentru ca societatea civilă să apară drept contraputere (sau, altfel spus, mișcare antisistemică), anumite condiții trebuiau împlinite: mai întâi, autoîncrederea elitelor conducătoare trebuia complet erodată și, legat de acest lucru, zelul ideologic trebuia temperat de către o voință oportunistă de putere de dragul puterii (impulsul „romantico-eroic” al bolșevismului timpuriu, chiar și în degenerata încarnare est-europeană stalinistă, trebuia înlocuit de către o filosofie cinic-pragmatică a supraviețuirii birocratice). Presupunea, de asemenea, acceptarea de către această elită asediată a faptului că vechea paradigmă economică și socială era depășită și că anumite reforme erau disperat necesare spre a prezerva sistemul; formarea de nuclee paralele de activism, încurajate de această reducere a grupului conducător la o politică reactivă; reaproprierea graduală a spațiului public prin aceste nuclee și reabilitarea înceată dar deliberată a politicii ca afacere umană respectabilă și onorabilă; articularea prin aceste grupuri indpendente a unei agende politice, sociale și culturale capabilă să exprime revendicările „majorității tăcute”; și, în fine, reconstituirea unui sens al solidarității în cadrul comunităților informale care alcătuiesc emergenta societate civilă.
Cu alte cuvinte, odată ce sistemul totalitar arată o anumită scleroză, odată ce capacitatea lui represivă se anemiază, societatea își poate recupera demnitatea. Vedem acest lucru petrecându-se în China, acolo unde liderii Partidului Comunist s-au angajat în acțiuni sistematice de a neutraliza orice formă de activism societal, incluzând aici și inițiativele privind autonomia religioasă și culturală.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
