Linkuri accesibilitate

„Această decizie denotă disperare, faptul că nu pot să-și îndeplinească angajamente” (Maia Sandu/ radiochisinau.md)


Presa generic Moldova
Presa generic Moldova

O ştire de pe newsmaker.md anunţă, cu referire la presa din stânga Nistrului, că Igor Dodon ar fi anulat interdicţia impusă de Chişinău maşinilor cu numere transnistrene. Este citată publicaţia novostipmr.com. Aceasta scrie că decizia a fost anunțată în urma unei discuții dintre „conducerea Moldovei” cu liderul de la Tiraspol, care a avut loc vineri, 17 ianuarie. Prin urmare, autoritățile din stânga Nistrului vor suspenda decizia anunțată tot vineri, ca răspuns, privind împiedicarea accesului în Ucraina a mașinilor înmatriculate în Republica Moldova. „Conducerea Moldovei l-a informat pe Vadim Krasnoselski despre disponibilitatea de a anula restricţiile impuse anterior de Chişinău. Decizia va intra în vigoare de săptămâna viitoare. Acest fapt va exclude necesitatea adoptării unor măsuri de răspuns din partea Transnistriei, despre care a fost anunţat”, scrie novostipmr.com, în timp ce Igor Dodon a spus vineri doar că a vorbit cu Krasnoselski, nu şi că ar fi luat vreo decizie.

Fostul consilier al ex-prim-ministrei Maia Sandu, Vladislav Kulminski, a scris pe pagina sa de Facebook, comentând ştirea de pe newsmaker, , că “preşedintele Igor Dodon şi premierul Ion Chicu tranzacţionează interesele Republicii Moldova”. În versiunea lui Kulminski, o serie de persoane din anturajul lui Dodon ar fi încercat în ultima vreme să genereze o nouă abordare, mai fermă, în negocierile cu stânga Nistrului, care (acea nouă abordare) ar fi fost iniţial autorizată de preşedinte. Ulterior, însă, sub presiuni din exterior, Igor Dodon ar fi dat înapoi - dovadă de slăbiciune, afirmă Kulminski, şi de punere în prim plan a intereselor personale, în detrimentul celor ale statului. “Președintele a subminat încrederea în propria echipă”, mai scrie Kulminski în context.

”Politica concesiilor și pașii mici” se întoarce ca un bumerang contra intereselor R. Moldova, comentează la aceeaşi temă pentru radiochisinau.md deputatul Igor Munteanu. La părerea lui, „promisiunea telefonică a Președintelui Igor Dodon de a anula o lege a R. Moldova de dragul satisfacerii unor pretenții separatiste nu e doar o acțiune neconstituțională, dar și o probă de imoralitate față de obiectivul cheie de a reintegra raioanele de peste Nistru în câmpul constituțional, economic, social și de securitate al R. Moldova”.

Guvernul se bagă în buzunarul administrațiilor locale, este titlul-citat dintr-o declaraţie a lidera PAS, Maia Sandu al unei ştiri de pe radiochisinau.md. Fosta prim-ministră pretinde că guvernul Chicu ar fi decis să priveze APL de economiile făcute în anul precedent. Ea a explicat că, în absența unui mecanism eficient de bugetare multianuală, APL fac economii din transferurile cu destinație specială pentru realizarea unor proiecte mai mari în localități, în anul următor. „În diferite localități oamenii s-au plâns că aceste resurse nu au fost alocate, e vorba de milioane, vrem să știm care este suma pe țară. Această decizie denotă disperare, faptul că nu pot să-și îndeplinească angajamente și se bagă în buzunarul administrațiilor locale pentru ca să facă anume cheltuieli la nivel central. Asta se întâmplă”, a declarat președinta PAS, Maia Sandu. Într-un interviu postului nostru de radio, premierul Ion Chicu a negat că guvernul a lipsit APL de aceste transferuri. “Mi-i şi ruşine să comentez. Aceşti bani sunt ai autorităţilor locale. Nu putem să-i luăm fără să schimbăm legea,” a spus el.

Cotidianul.md îşi reţine atenţia asupra altor două declaraţii ale premierului Chicu şi le dedică două ştiri. În prima se afirmă: există două căi prin care Aeroportul Internațional Chișinău poate reveni sub controlul statului, ambele fiind examinate de către Guvern, susține premierul Ion Chicu. Mai puțin contează cine este acționarul la Avia-Invest, Goncearenco sau Rotschild, deoarece Guvernul nu are relații „cu acele persoane interpuse”, ci doar cu Avia Invest. „ Informația preliminară arată că ei nu au făcut investițiile respective, așa cum e prevăzut în anexă. Aceasta ne dă nouă temei să cerem de la această companie rezilierea contractului. Da, procedura este lungă, procedura este complicată, dar asta nu înseamnă că noi ca guvern nu o să facem lucrul acesta. Și încă o dată: nu are însemnătate cine stă în Cipru în offshore-ul cela – Goncearenko, Rothschild, Rockefeller sau altcineva. Noi nu îi cunoaștem și nici nu ne interesează. Avia Invest, companie înregistrată în Republica Moldova, are contract de concesiune cu guvernul, restul care stau în spate mai puțin ne interesează”, este citat premierul. În a doua ştire, cotidianul citează reacția acestuia la cele mai recente critici de la București: „Motivate politic”, a lăsat el de înţeles. Reacția vine, scrie publicaţia, după ce joi, la întâlnirea anuală cu ambasadorii acreditați în România, președintele Klaus Iohannis avertiza că România va continua în relația cu Republica Moldova doar proiectele de sprijin care sunt dedicate direct cetățenilor, proiectele cu impact la nivel local și cele de interconectare strategică.

XS
SM
MD
LG