„Verzii” din Bulgaria vor căuta sprijin din primarii localităților din România în vecinătate lui Belene pentru acțiuni comune împotrivă proiectului nuclear.
„Verzii” afirmă că cea de a doua centrala nucleară bulgară afectează într-un mod direct România întrucât în imediata sa apropiere trăiesc aproximativ 500 000 de români. Ecologiștii vor lansa o petiție internațională împotrivă reluării proiectului și vor cere sprijinul instituțiilor europene.
„Mai bine să pierdem cele trei miliarde leva (1,5 miliarde euro) investite până acum decât încă 23 de miliarde”, a declarat vicepreședintele partidului Petko Kovacev. Experții „verzilor” afirmă că prețul energiei electrice produsă la Belene va fi mai mare decât cel al energiei din surse recuperabile.
Opoziția de dreaptă a avertizat că va organiza un protest național împotrivă planurilor guvernului de a relua, cu participarea Rusiei, construcția centralei. Hristo Ivanov, ex-ministru al justiției și lider al partidului „Da, Bulgaria”, a declarat că proiectul face parte din planurile Moscovei de a-și întări dominația în energetica bulgară.
„Influența lui Putin, ca și cea a lui Erdogan, echivalează cu exercitarea de control asupră instituțiilor, mass-media și culturii. Politicienii care au luat bani pentru a asigura părunderea capitalului rusesc, devin dependenți și vor lucra pentru putinizarea Bulgariei în numele propriei supraviețuiri. Corupția se transformă în dominație, iar dominația duce la totalitarism”, este de părere ex-ministrul justiției din cel de al doilea guvern Boiko Borisov. Ivanov a avertizat că Borisov și liderii MDL – partidul etnicilor turci și al musulmanilor, sunt dependenți de „regimurile de la Moscova și Ankara”.
Unul din liderii Partidului socialist, ex-ministrul energeticii Rumen Ovciarov, a declarat că proiectul nuclear „Belene”, ca și cel al gazoductului de tranzit „South Stream”, a fost blocat la cererea Washingtonului.
Între timp site-ul de investigații „Bivol” (partenerul bulgar al „Wikileaks”) a publicat raportul secret al experților din Academia bulgară de științe despre proiectul Belene. Din cele publicate reiese că după intervenția guvernanților experții și-au modificat opinia negativă despre eficiența economică a proiectului nuclear conținuta în penultima varianta a raportului, în una pozitivă. Pe aceasta cale au fost asigurate argumente pentru relansarea proiectului.