«Alegeri midterm: două Americi față în față», Le Monde pune mare acest titlu pe frontispiciul numărului din această dimineață, în prima pagină, în chiar ziua în care mulți se tem că — în cazul unei victorii a republicanilor fideli lui Donald Trump, lucru care ar putea schimba echilibrul în legislatură — asta ar avea urmări și pe plan internațional, inclusiv asupra evoluției războiului din Ucraina.
The Economist, la Londra, rezumă de altfel întreaga serie de întorsături planetare spectaculoase din săptămână trecută: «a fost o săptămână de reveniri politice la ambele capete ale spectrului. În dreapta, Benjamin Netaniahu, cel mai longeviv prim-ministru al Israelului, urmează să revină în funcție, după ce multitudinea de partide de dreapta care-l susțin a câștigat majoritatea în Knesset în alegerile din marțea trecută. Netaniahu își datorează victoria unei ascensiuni impresionante a listei electorale a sionismului religios de extremă-dreapta, condusă de Itamar Ben-Gvir. Exaltatul Ben-Gvir a cerut expulzarea din Israel a cetățenilor arabi „neloiali”. Avansul sioniștilor religioși face acum din crearea unui stat palestinian un vis din ce în ce mai îndepărtat.
Invers, continuă The Economist, în partea stângă, Luiz Inácio Lula da Silva, care a fost ales pentru prima dată președinte al Braziliei în urmă cu 20 de ani, l-a bătut în alegeri pe Jair Bolsonaro,(încă) președinte de dreapta al Braziliei. Bolsonaro, care lăsase de înțeles că ar putea să nu accepte înfrângerea, nu a recunoscut-o încă în mod explicit, dar șeful său de cabinet a promis o cooperare în transferul puterii. Pentru Lula, care în urmă cu abia trei ani a fost eliberat din închisoare (condamnarea sa pentru corupție a fost ulterior anulată), victoria în alegeri a fost doar partea cea mai ușoară. El va conduce de acum o țară amar divizată – în vreme ce partidul lui Bolsonaro va fi cel mai mare din Congres… situație care riscă să se repete în Statele Unite.
Dacă Franța a votat într-adevăr alături de Ucraina împotriva unei rezoluții ONU ce condamnă nazismul
A votat oare Franța alături de Ucraina împotriva unei rezoluții ONU care condamnă nazismul?, este o întrebare des pusă de cititori la care răspunde Libération, cotidianul stângii intelectuale pariziene (ziar fondat de Jean-Paul Sartre).
În realitate, Franța, precum alte 51 de state, s-a pronunțat împotriva unui proiect de rezoluție care vizează „lupta împotriva glorificării nazismului”. Acest text, prezentat de Rusia, e denunțat de țările occidentale ca fiind un pretext pentru ca Moscova să-și legitimeze invadarea Ucrainei.
Rezultatul respingerii proiectului de rezoluție introdus de Rusia este că acum, în Franța, extremele de dreapta și de stânga îl atacă pe Emmanuel Macron din pricina acestui text sprijinit activ de Moscova și aliați precum Cuba, Pakistan sau Venezuela. «În baza acestui proiect de rezoluție înaintat de Federația Rusă și adoptat cu 105 voturi pentru, 52 voturi împotrivă și 15 abțineri, Adunarea Generală și-ar exprima profunda îngrijorare față de glorificarea, sub orice formă, a mișcării naziste, a neonazismului și a foștilor membri ai organizației Waffen-SS», rezumă ONU pe site-ul său.
«Culmea ipocriziei»
Pentru a aminti, rezoluțiile Adunării Generale a Națiunilor Unite – spre deosebire de cele votate de Consiliul de Securitate – sunt texte al căror domeniu de aplicare este doar o declarație de intenție, fără caracter juridic obligatoriu. Cu toate astea, ele păstrează o puternică valoare simbolică și pot servi drept argument pentru unele guverne în acțiunile lor internaționale.
Printre cele 52 de voturi împotrivă se numără cel al Franței, ca și al celorlalte 26 de țări membre ale Uniunii Europene, apoi Regatul Unit, Canada, Statele Unite și chiar Japonia. Dezbaterile din Comisia a III-a au fost difuzate, în limba engleză, pe canalul Web TV al ONU.
O rezoluție similară e introdusă insistent în fiecare an din 2005 încoace
Delegația Uniunii Europene a publicat la rândul său un comunicat ce explică motivele pentru care statele UE se opun acestei rezoluții. Această declarație revine mai întâi asupra contextului în care are loc votul asupra rezoluției: „Astăzi, sub pretextul luptei împotriva nazismului, Rusia a readus ororile războiului în Europa, amintind în același timp că pacea nu poate fi considerată ca venind de la sine. Condamnăm cu fermitate folosirea abuzivă a argumentului luptei împotriva nazismului și respingem utilizarea inexactă și inadecvată de către Rusia a termenului „denazificare” pentru a-și justifica războiul inuman, crud și ilegal de agresiune împotriva Ucrainei.” Apoi, textul afirmă că poziția UE, care „cere de ani de zile ca lupta împotriva extremismului și condamnarea ideologiei inumane a nazismului să nu fie deturnată și înrolată în scopuri politice ce urmăresc să scuze noi încălcări și alte abuzuri ale drepturilor omului”, lucru care explică votul împotrivă.
Neliniștea UE în fața textului rus
Supunerea unor asemenea proiecte de rezoluție votului Națiunilor Unite se află în centrul unui „război al memoriei” între Rusia și fostele state ale Uniunii Sovietice, în care Moscova încearcă să-și acorde cel mai bun rol. Astfel, aceste texte poartă o retorică ce plasează toți oponenții stalinismului de partea colaboratorilor nazismului. În același timp, din 2013 încoace, conținutul rezoluțiilor a devenit tot mai constrângător, îndemnând statele să ia „măsuri pentru a lupta împotriva oricărei manifestații organizate spre gloria organizației SS și a oricărei componente ale acesteia”. O formulare de natură să justifice faptul că Rusia, în numele valorilor apărate de Națiunile Unite, poate intra în conflict cu vecinii săi, atât cu Ucraina, cât și cu statele baltice.
Statele Unite au fost singura țară care a votat în mod constant împotriva fiecăreia dintre aceste rezoluții. În 2014, în urma anexării Crimeei de către Rusia, Washingtonului i s-a alăturat Ucraina. Până atunci, Uniunea Europeană, inclusiv Franța, preferase să se abțină. Statele membre în UE au votat împotrivă abia în 2011. Apoi, linia SUA a fost urmată și de alți membri importanți ai Națiunilor Unite, precum Canada între 2011 și 2015, dar și Japonia în 2005 și 2006.
Presa franceză, Moldova și șantajul transnistrean
Tot Libération explică astăzi cititorilor francezi situația extrem de complicată în care se regăsește în acest moment Republica Moldova:
Transnistria separatistă și-a întrerupt furnizarea de energie electrică în restul Moldovei, Moscova reducând astfel la jumătate aprovizionarea cu gaze a țării. O mișcare de protest, condusă de un oligarh corupt, [Ilan Șor], începe să se facă tot mai auzită.
«Pe străzile din Chișinău se aprind luminile la căderea nopții. Ceea ce în altă parte ar fi de o absolută banalitate a devenit o chestiune politică în Moldova. Ion Ceban, primarul Capitalei, refuză să stingă iluminarea stradală nocturnă, măsură cerută de guvern pentru a economisi energie electrică pe măsură ce aprovizionarea cu energie electrică a țării devine din ce în ce mai tensionată. În replică, vicepremierul Andrei Spînu l-a dat în judecată, acuzându-l că este plătit de Rusia și că vrea să profite de criza energetică pentru a destabiliza Moldova. „După verdict, Ceban va fi obligat să dea cu mătura prin primărie timp de un an. În sfârșit, va face ceva bun pentru oraș, fără vreun interes politic ascuns”, promite el.
Această ceartă politică cu sos moldovenesc și care opune un pro-rus (primarul) unui pro-european (viceprim-ministrul) este doar un rezumat al problemelor cu care se confruntă mica țară. Rămâne faptul important că de la 1 noiembrie, regiunea separatistă pro-rusă Transnistria, unde se află principala centrală electrică a țării, a încetat să mai exporte energie electrică în restul teritoriului.»
Fraudă, arme, sex și droguri : ce e adevărat din acuzațiile aduse lui Hunter Biden, fils du président américain ?
Un raport al organizației conservatoare americane Marco Polo a declanșat acuzațiile împotriva lui Hunter Biden, totul decurgând dintr-o „scurgere” în presă în 2020. Ce este adevărat acolo? Din nou Libération răspunde:
Contrar a ceea ce susțin unii, inclusiv autorul raportului, cele mai multe dintre faptele enumerate nu sunt deloc noutăți exclusive, însă tomul impresionant de peste 600 de pagini aduce la zi feluritele acuzații: recurs la prostituție, pornografie, consum de droguri și evaziune fiscală. Acest ultim punct se află și în centrul unei anchete care ar putea duce la urmărirea penală a fiului președintelui SUA.
Originea afacerii este cu totul rocambolescă. Potrivit taberei republicane, totul ar începe de la un reparator de computere din Delaware, Mac Isaac. Bărbatul, care „se întâmplă” să fie un pretins pro-Trump (a participat și la mitinguri după mediatizarea poveștii), are particularitatea de a fi aproape orb. Potrivit versiunii sale a faptelor, o persoană (pe care spune că nu o poate identifica formal, din cauza problemelor sale de vedere) i-a adus un computer la reparat – pe care ulterior el îl va identifica ca aparținând lui Hunter Biden – fără să mai vină apoi să-l ridice. Conform legii acestui stat, asta îi permite lui să dispună legal de respectivul computer.
Potrivit anchetei din New York Magazine, această versiune e contestată de avocații lui Hunter Biden, dar ancheta (privată, o practică obișnuită în Statele Unite) asupra acestuia din urmă este încă în desfășurare.
După ce a inspectat sutele de gigaocteți de informații conținute în computer, Mac Isaac descoperă chipurile acolo declarații fiscale, precum și multe imagini care variază de la amintiri intime (ultimele momente ale fratelui lui Hunter Biden, Beau, care a murit de cancer) până la conținut pornografic de amatori care l-ar implica pe Hunter, ca să nu mai vorbim de videoclipuri în care acesta din urmă consumă diverse substanțe psihotrope.
Reparatorul contactează mai întâi FBI-ul, înainte de a ajunge în sfârșit la Robert Costello, avocatul lui Rudy Giuliani (acesta fiind deja implicat în afacerea presiunilor exercitate de Trump asupra guvernului ucrainean pentru a deschide o anchetă asupra lui Hunter și Joe Biden în timpul campaniei prezidențiale), Giuliani fiind el însuși un avocat al lui Donald Trump, pe atunci președinte al Statelor Unite și candidat la propria sa realegere. Giuliani transmite apoi „datele” lui Steve Bannon, fost consilier al lui Donald Trump și ideolog al extremei drepte americane și globale. Acesta din urmă e cel care contactează diverse medii conservatoare pentru a le trimite conținutul computerului.
Prudență în presa serioasă
Totul amintește un alt scenariu, cum campania electorală a lui Hillary Clinton a văzut ceva similar, acolo fiind vorba de niște emailuri piratate.
Totuși, presa pro-Trump s-a repezit să amplifice acuzațiile. Primele articole au fost publicate de New York Post, un tabloid conservator, în octombrie 2020, la țanc în plină campanie prezidențială.
Primul articol se intitula „Un e-mail dezvăluie cum Hunter Biden l-a prezentat pe un om de afaceri ucrainean tatălui său” și se bazează în întregime pe informații extrase din „computerul lui Hunter Biden”. La acea vreme, cum o amintește Le Monde, distribuirea articolului din New York Post a fost împiedicată de Twitter și de Facebook.
Cât despre trecutul lui Hunter Biden ca dependent de crack, pe fundalul doliului greu după fratele său lovit de cancer, acesta era cât se poate de cunoscut și asumat de persoana în cauză și de tatăl său, care n-a căutat niciodată să evite subiectul. Majoritatea elementelor trâmbițate de tabloide și de republicani sunt, de altfel, parțial concentrate pe aspecte mai mult morale decât juridice, în special pe imaginile pornografice cu Hunter, sau aventura sa cu văduva fratelui său - despre care atât acesta din urmă, cât și fosta sa soție au vorbit pe față. După cum a recunoscut chiar reparatorului de calculatoare din spatele „scurgerii”, care s-a confesat în New York Magazine, o întreagă parte din acuzații, precum cea privind pornografia infantilă, sunt false.
Și Libération conchide: parcursul acestor fișiere (a căror trasabilitate rămâne imposibil de stabilit) și dificultatea de a dovedi autenticitatea conținutului lor (toate datele au fost cel puțin rearanjate) au contribuit în mare măsură la neîncrederea din mass-media și a platformelor de informații serioase. O reticență legată și de profilul tulbure ale surselor din spatele aventurii, de la avocatul lui Trump până la Steve Bannon, și de contextul nebulos care înconjoară și azi împrejurările în care computerul lui Hunter Biden a fost găsit „uitat” la un reparator orb din Delaware, partizan înfocat al lui Trump… Prinde orbul - scoate-i ochii!
