Linkuri accesibilitate

AESA cere tuturor companiilor aeriene să evite spațiul aerian al Belarus


Agenția Uniunii Europene pentru Siguranță a Aviației (AESA) a cerut, miercuri, tuturor companiilor aeriene să evite, din rațiuni de securitate, spațiul aerian al Republicii Belarus, cu excepția situațiilor de urgență. Duminică, autoritățile belaruse au interceptat un avion de pasageri european, forțându-l să aterizeze la Minsk, unde au arestat un jurnalist incomod, Roman Protesevici, și pe prietena acestuia, Sofia Sapega. Deturnarea avionului companiei irlandeze Ryanair, care traversa spațiul aerian belarus în timpul unui zbor între membrele Uniunii Europene Grecia și Lituania, a fost numită de unii lideri europeni „piraterie de stat”. Dar liderul autoritar belarus Aleksandr Lukașanka a apărat, miercuri, decizia de interceptare a avionului, spunând că Minskul a acționat în mod legitim pentru că primise o alertă cu bombă la bordul avionului. Aceasta s-a dovedit însă falsă. Incidentul a reînnoit presiunile occidentale asupra lui Lukașenka după sancțiunile impuse deja Minskului pentru reprimarea protestelor opoziției declanșate de alegerile prezidențiale controversate, din august 2020.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG