Linkuri accesibilitate

Sergiu Găină (Agenția ONU pentru refugiați): Facem tot posibilul să ajungem cât mai repede la fiecare refugiat


Agenția ONU pentru refugiați a respins criticile spicherului Igor Grosu în legătură cu ajutorarea refugiaților ucraineni din R. Moldova, spunând că a oferit până acum indemnizații lunare unui număr de 51 de mii de refugiați, iar 8 mii dintre ei au primit indemnizația lunară și a doua oară.

Agenția ONU pentru refugiați respinge criticile spicherului Grosu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:20:40 0:00

Declarația a fost făcută Europei Libere de Sergiu Găină, ofițer de legătură cu autoritățile publice de la Chișinău al Agenției ONU pentru refugiați (UNHCR).

Pe 17 mai, spicherul Grosu s-a declarat nemulțumit de felul cum administrează această organizație asistența financiară pentru refugiații ucraineni în R. Moldova, spunând că din 92 de mii de persoane au primit ajutoare doar 30 de mii, procesul fiind foarte lent.

Grosu a afirmat că autoritățile moldovene i-au transmis aceste nemulțumiri și secretarului general ONU, Antonio Guterres, în recenta sa vizită la Chișinău.

„Facem tot posibilul să ajungem cât mai repede la fiecare. Mecanismul de ajutor care a fost setat în R. Moldova este unul din cele mai rapid setate din toată lumea,” a declarat pe de altă parte Sergiu Găină, oficialul UNHCR cu care a vorbit Europa Liberă.

El spune că spicherul Grosu operează cu cifre vechi „de două-trei săptămâni”. „Capacitatea de înregistrare este destul de mare, dar nu există foarte mulți doritori. Numărul de oameni în așteptare este mult mai mic decât a fost la început,” a mai spus Găină.

Potrivit lui, mulți dintre refugiații ucraineni din R. Moldova mai dispun de resurse financiare proprii, alții lucrează la distanță sau și-au găsit un loc de muncă în R. Moldova și prin urmare nu au solicitat deocamdată asistență. Unii dintre refugiați nu au acte de identitate și înregistrarea lor durează mai mult, a mai precizat ofițerul de legătură al Agenției ONU.

„Oamenii au opțiunea să aleagă dacă vor sau nu să primească asistența”, a spus Sergiu Găină, insistând: „oricine a părăsit Ucraina din ziua declanșării războiului și a decis să rămână pe teritoriul R. Moldova, are posibilitatea să beneficieze de acest ajutor”.

În R. Moldova există două programe internaționale de sprijin financiar pentru refugiații ucraineni puse în aplicare prin intermediul Agenției ONU pentru refugiați și Pactul Global (o altă agenție ONU). Una prevede acordarea de alocații lunare de 2.200 de lei per refugiat pentru un termen de jumătate de an. Cealaltă prevede o indemnizație unică, în mărime de 3.500 de lei, pentru familiile de moldoveni care au găzduit refugiați.

În jur de 10 mii de familii de moldoveni au primit alocații pentru găzduirea refugiaților. Chiar dacă era vorba la început despre o plată unică, se examinează posibilitatea repetării ei, a mai precizat pentru Europa Liberă oficialul UNHCR.

De la începutul invaziei rusești în Ucraina, pe 24 februarie, în R. Moldova au intrat în jur de jumătate de milion de refugiați, iar peste 90 de mii au rămas. Un număr de 7.500 de cetățeni ucraineni au depus cerere de azil.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG