Mediile de informare din Cehia au anunțat cu o zi în urmă moartea uneia din cele mai mari muziciene a secolului trecut, clavecinista Zuzana Ruzickova, o aleasă profesoară în același timp, și martoră prețioasă a istoriei veacului XX în calitatea sa de supraviețuitoare a lagărelor naziste ale morții și a persecuțiilor antisemite comuniste în perioada postbelică. Un scurt portret în amintirea marii artiste.
„O mare doamnă a clavecinului”, cum au numit-o francezii în anii 1960, Zuzana Ruzickova a plecat spre alte lumi la vîrsta de 90 de ani. A lăsat în urmă atît o monumentală cantitate de înregistrări de referință, între care domină „Operele complete pentru claviatură ale lui Bach”, re-editate anul trecut într-o somptuoasă cutie cu 20 de CD-uri de către compania Warner, cît și amintirea unei femei curajoase, angajate, supraviețuitoare a mai multor lagăre de concentrare naziste și, împreună cu soțul ei, un cunoscut compozitor cehoslovac, Viktor Kalabis, a antisemitismului de stat din anii stalinismului la Praga.
Născută la Plzen, în Boemia, în 1927, extrem de talentată de copil, cînd profesoara sa de pian îi convingea pe părinți să o trimită să studieze la Saint-Leu-la-Foret, în Franța, la școala divinei claveciniste Wanda Landowska, Zuzana Ruzickova, provenind dintr-o familie de evrei, a trebuit să se plieze destinului.
Cum o amintea ea într-o serie de interviuri „Naziștii au sosit și totul s-a schimbat. Am plecat la Terezin, în ianuarie 1942”. Acolo îi murea tatăl, în timp ce ea avea să fie transferată împreună cu mama, la sfîrșitul anului 1943, în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Avea să scape cu viață și de acolo și să mai cunoască infernul altor două lagăre, după expresia ei: „sclavajul în lagărele de muncă de lîngă Hamburg, în iunie 1944, apoi plecarea în februarie 1945 la Bergen-Belsen”.
La încheierea a „patru lungi ani”, spunea ea într-un interviu pentru „Le Monde”, „atunci cînd ne-am întors, mîinile îmi erau complet distruse. Profesoara mea m-a sfătuit să studiez limbile la facultate. Dar muzica era întreaga mea viață, așa că m-am pus din nou să exersez la pianul meu, Cramer, Czerny, zece pînă la douăsprezece ore pe zi.” „Șaptesprezece persoane din familia mea au murit în lagăre. Faptul că eu și mama ne-am întors ține de o sută de miracole”.
Înscrisă la Academia de Muzică de la Praga, în 1951, Zuzana Ruzickova avea să treacă definitiv de la pian la clavecin, instrumentul, spunea ea, pe atunci „religios și feudal”, pentru a adăuga cu un umor trist: „Singura problemă era de a știi cum să îl explici pe Bach prin prisma marxism-leninismului. într-o zi, le-am certificat că Bach, dacă ar fi fost angajat de Partid, n-ar fi scris cantate pentru biserică, ci pentru gloria lui Lenin.”
Ea însăși, ca și soțul ei, pianistul și compozitorul Viktor Kalabis, nu s-au „angajat” ca membri de partid, iar pe fundalul antisemitismului de stat, în 1952, anul procesului Slansky, Kalabis și-a pierdut locul de muncă la Radio-ul cehoslovac, eliminat pentru trei ani grei, fiind considerat „un evreu alb”, cum erau numiți ne-evreii căsătoriți cu un evreu. „Atunci eu am fost cea care aducea devizele”, spunea ea, „fiindcă în fond comunismul era foarte capitalist!”
Lui Viktor Kalabis îi datora, amintea Zuzana Ruzickova, vindecarea traumatismului declanșat de anii petrecuți în lagărele de concentrare naziste. „El m-a obligat să vorbesc. [...] Grație lui am putut trece peste traumatismul Holocaustului. Cîntam la pian Beethoven, dar cel care m-a liniștit a fost Bach. În muzica lui există o speranță care transcende suferința” - îi spunea ea, criticei franceze Marie-Aude Roux.
În 1956 avea să devină laureata Concursului Internațional de la München, recompensă care avea să-i deschidă accesul la marile scene ale lumii, începînd cu Franța, unde căpăta o bursă de studii și avea să dea numeroase concerte. Iar între ele, unele semnificative aveau să se desfășoare în Germania, deoarece, spunea ea, „pentru mine era fundamental să-l aduc pe Bach în țara lui, să arăt că această cultură nu a dispărut...”
De-alungul deceniilor Ruzickova a devenit o mare interpretă a unui repertoriu larg, mergînd de la Renaștere pînă în secolul al XX-lea, de la Purcell și Haydn, la Couperin și Rameau, de la Martinu și Bartok la Poulenc.
Dar Bach a rămas compozitorul ei de predilecție, pe care l-a interpretat, între alții, și în duo cu violonistul Josef Suk și în concert cu dirijorul Vaclav Neumann și Soliștii din Praga, formație pe care a fondat-o cu Neumann în 1962.
Întrebată anul trecut dacă este mulțumită de rezultatul înregistrării complete a lucrărilor lui Bach, reeditate de Warner Classics, Zuzana Ruzickova, la 90 de ani, declara: „Niciodată! Se spune că muzicienii adoptă în general, odată cu vîrsta, tempouri mai lente, dar eu, dacă ar trebui să-l cînt pe Bach acum, aș face-o mai rapid și cu un plus de frivolitate”. Bach cu Zuzana Ruzickova...
