Linkuri accesibilitate

„Ai o față de radio”: un secol de cultură a vocii – radioul


La un protest față de îngrădirea libertății presei, în capitala bulgară Sofia, septembrie 2019

Se împlinesc o sută de ani de când există radioul public. Acum jumătate de secol, în vremea comunismului, Radio Europa Liberă se asculta sub plapumă. Radioul însă în sine, invenția și tehnologia, nu mirau pe nimeni, păreau ceva natural și etern. Până și ciobanii aveau un radio cu baterii.

„Ai o față de radio”: un secol de cultură a vocii – radioul
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00
Link direct

La fel, în Afganistan, în timpul războiului cu rușii, dar și după aceea, în războiul civil din anii 1990, care s-a încheiat cu venirea la putere a talibanilor, radioul a fost singura legătură cu lumea exterioară a majorității afganilor. Radioul era nu doar sursă de informare, dar și mijloc, pentru mulți dintre mujahidin, de a lansa diverse proclamații, uneori chiar din străinătate, oarecum așa cum o făcuse și generalul De Gaulle pentru Franța ocupată de naziști în celebrul apel din 18 iunie 1940, vorbind prin radio de la Londra.

Un șef de trib afgan, la granița dintre Afganistan și Pakistan, iunie 2014
Un șef de trib afgan, la granița dintre Afganistan și Pakistan, iunie 2014

Radioul se generalizase atunci, deși exista abia de două decenii. În decembrie 1921 Radio Tour Eiffel a difuzat primul program pe care îl putea capta oricine, cu un emițător de 900 W și o lungime de undă de 650 m, emițător care transmitea chiar de la înălțimea vârfului Turnului Eiffel. BBC a fost înființată la puțină vreme după aceea.

Fac radio de trei decenii și am avut, începând din 2001, vreme de câțiva ani bucuria de a preda jurnalismul radio multor tineri afgani, acolo în Kabul. Majoritatea nu cunoscuseră altceva decât războiul, care durase un sfert de secol, război după război, încheindu-se cu dictatura talibanilor, care interziseseră televiziunea, dar permiseseră programele de radio, așa-numitul Radio Sharia, deoarece folosirea vocii este permisă și încurajată de Coran. Cursurile mele erau subvenționate de un ONG american, Internews, care formează jurnaliști pe întreaga planetă, în țările "lumii a treia", și care se axează în esență, pe radio, deoarece în țările acelea de foarte multe ori la țară lumea nu are electricitate, așa că televiziunea nu ajunge până acolo, sau oamenii sunt analfabeți, așa încât ziarele sau internetul nu folosesc la nimic.

În Monrovia, Liberia, decembrie 2017
În Monrovia, Liberia, decembrie 2017

Radioul însă ajunge oriunde, și în junglă și în vârf de munte, iar uneori e suficient un mic generator cu pedale pentru a prinde un post, ba chiar există radiouri mici, pentru exploratori, care se încarcă singure, cu un dinam și o manivelă mică.

A fost o foarte mare plăcere pentru mine să-i învăț pe acei tineri, care se născuseră și crescuseră așa izolați de lume, micile secrete ale radioului, care se rezumă de fapt la unul singur: nu dicția, sau controlul respirației, sau disciplina prin care te supraveghezi ca să nu plescăi și să nu faci "ăăă" la fiecare două cuvinte. Nu, nu, asta poate oricine. Nici măcar arta interviului. Marele secret al radioului este următorul: scoate-ți din cap ideea că vorbești pentru mii sau milioane de oameni. Nu ești pe scenă la Woodstock sau într-un amfiteatru din Atena antică. În realitate, când ești singur în fața microfonului de radio, te adresezi unei singure persoane.

Televiziunea se privește în grup sau în familie, dar radioul se ascultă în singurătate. Când vorbești, te adresezi întotdeauna unei singure persoane, care fie conduce, ori spală vasele, sau plânge sughițând în pustietatea nopții. Tu nu vorbești unui stadion, ci unui singur om. Asta, deja, îți va ghida altfel vocea și tonul și forța de convingere.

Acestea fiind spuse, nu putem decât să deplângem tendința recentă care a transformat radiourile ce transmit în streaming în studiouri de televiziune. Este radio, dar sunt camere acolo și tu poți să vezi crainicii și animatorii, care deodată nu mai pot veni în studio nerași sau cu cearcăne, părul alandala și un tricou cu pete. S-a dus naibii magia sunetului.

E rău acum pentru toți jurnaliștii, și femei și bărbați, filmatul ăsta continuu e o constrângere inutilă. Înainte, la TV trebuia sa fii glamoroasă, chiar dacă erai mai proastă decât ciclopul Polifem, în vreme ce la radio puteai să arăți oricum, sau chiar sa fii bărbat mic si chel cu voce de femeie, ca în povestirea Miss Lonelyhearts a lui Nathanael West. Vocea era totul, vocea și creativitatea.

Printre femei, exista chiar o insultă de breaslă cum am auzit odată la o ziaristă italiană aruncându-i alteia, cu milă asasină : „Ai o față de radio“!…

Prezența camerelor de filmat în studiourile de radio a făcut astfel să dispară un întreg folclor și o artă a sunetului, strivite acum de inutila imagine. Mare pierdere, de neînlocuit.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG