Linkuri accesibilitate

Aimez-vous Françoise Sagan?


Dacă ar fi să rezum viaţa romancierei Françoise Sagan (21 iunie 1935 – 24 septembrie 2004), aş apela la două titluri-far, Bonjour tristesse (1954), romanul cu care debuta la doar 18 ani, şi scrierea cu caracter pronunţat autobiografic apărută postum, Toxic (2010), pe cât de plină de promisiuni prima, pe atât de decepţionantă (existenţial!) ultima. Între acestea, zeci de romane (21, dintre care 11 postume!), povestiri, memorii şi jurnale, piese de teatru & scenarii de cinema, totul într-un ritm halucinant; niciodată însă nu va mai da pagini de puritatea & frumuseţea celor din prima sa carte, îngădui-mi-se să citez un fragment de mare poezie (după ediţia PRO Editură şi Tipografie, 2007, Traducere de Nicolae Constantinescu):

„Mă prinsese de braţ şi mă ţinea, râzând. M-am întors spre el şi l-am privit, s-a îngălbenit la faţă aşa cum probabil eram şi eu şi mi-a dat drumul la mână. Dar m-a luat imediat în braţe şi m-a tras după el. Aveam gândurile confuze: trebuia să se întâmple, trebuia să se întâmple. Apoi a urmat hora iubirii: teama pe care o insuflă mâinii dorinţa, tandreţea şi furia, şi acea suferinţă brutală care urma, şi plăcerea triumfătoare. Am avut noroc – şi Cyril blândeţea necesară – să o descopăr chiar din acea zi. (…)

Nu ştiu dacă ceea ce simţeam în acel moment pentru el era iubire – am fost întotdeauna inconstantă şi nu vreau să mă cred altfel decât sunt –, dar în acel moment îl iubeam mai mult decât pe mine, mi-aş fi dat viaţa pentru el. La plecare, m-a întrebat dacă eram supărată pe el şi asta m-a făcut să râd. Să fiu supărată pe el pentru fericire!”

* * * * * * * * *

O viaţă ca o cursă de Formula 1, aşa se prezintă biografia scriitoarei Françoise Sagan, după fulminantul debut la doar 18 ani cu un mic roman (Bonjour tristesse) ce avea să-i aducă nu doar celebritate, ci şi punerea la index din partea Vaticanului care a văzut în carte „o otravă ce trebuie ţinută departe de buzele tineretului”. Graba cu care scrie & publică (anul şi romanul!) se explică prin temperamentul celei supranumită „Mademoiselle Chanel a literaturii”, dar această carieră e cât ce să se întrerupă, după teribilul accident din vara lui 1957. Toxic, Art, 2010, apărut postum, este jurnalul curei de dezintoxicare ce a urmat celor 3 luni în care i s-a administrat un înlocuitor al morfinei (Palfium), iar stilul este când al unei supravieţuitoare („De multă vreme n-am mai trăit cu mine însămi”), când al unei… sinucigaşe („Tot ce încerc să fac pentru mine se-ntoarce împotriva mea, e destul de înspăimântător”).

Telegrafice, adevărate incizii ce nu se cicatrizează cu una cu două, însemnările vorbesc mai degrabă despre caracterul celei în căutare de adrenalină decât despre cura de dezintoxicare, chit că boala (inclusiv ca temă literară) îşi spune şi ea cuvântul: „De-acum înainte, cred că singurele momente în care mă simt fericită cu mine însămi (…) nu vor mai fi decât cele literare”. Trăirea e fără rest, jurnalul fiind nu atât o dezbrăcare, cât o jupuire de viu („Aş vrea să-mi tai părul, să-mi tai capul cu totul, sunt obosită, (…) mă scot singură din sărite”), şi totodată o proiecţie a cărţilor ce au să vină („Mi-ar plăcea să scriu lucruri care se petrec în Spania, cu sânge şi oţel…”). Căci – şi cu asta tânăra de doar 23 de ani anticipează cu 4 decenii gestul sexagenarei ce avea să-şi scrie singură necrologul – „Poate că altceva trebuie să consemnez, dacă jurnalul se vrea a fi complet. Faptul că m-am obişnuit puţin câte puţin cu ideea morţii, privind-o ca pe o idee plată, o soluţie ca oricare alta, dacă boala nu-mi trece”.

I-a trecut, şi boala, şi viaţa, nu şi opera, iar postumitatea scriitoarei se anunţă şi ea de cursă lungă, de unde romanciera şi-a trăit viaţa contra-cronometru – Aimez-vous Françoise Sagan?

Vezi comentarii

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG