Linkuri accesibilitate

Akwaeke EMEZI. Moartea lui Vivek Oji


Akwaeke Emezi

Akwaeke Emezi (n. 1987) este primul autor (prima autoare, de fapt) din Nigeria pe care-l (o) descopăr, dând crezare recomandărilor unor reviste ca The Guardian („Emezi scrie visceral, sensibil şi sfâşietor”), Kirkus Reviews („Un scris limpede şi extrem de tulburător…”), The New York Times („…bildungsroman uimitor şi devastator”) ş.a. Într-adevăr, romanul său Moartea lui Vivek Oji, Curtea Veche, 2022, se citeşte cu sufletul la gură, scriitoarea având ştiinţa construirii fiecărui plan, dar şi abilitatea de a derula acţiunea cu viteza unui thriller.

„Un an mai târziu, pe când îşi ţinea fiul nou-născut în braţe, Chika a simţit ceva crescând încet în el, ca un val de ciment proaspăt turnat, întărit sub forma unei frici bolnăvicioase…”, suntem abia la începutul naraţiunii, dar tema morţii (în floarea vârstei) se anunţă deja, dacă nu cumva însăşi naşterea băiatului în chiar ziua morţii bunicii sale paterne îi pecetluieşte destinul. Deja adult, şi simţindu-se neînţeles de semenii săi – „Nu sunt nimic din ceea ce cred oamenii despre mine. N-am fost niciodată. N-am ştiut cum să spun în cuvinte, cum să explic ce nu este în regulă…” –, Vivek îşi va găsi alinarea, dar şi… perechea (!) în braţele lui Osita, chiar vărul său puţin mai mare cu care au copilărit împreună, iar de aici încolo romanul de familie se întoarce într-o dramă pasională cu final tragic, altminteri asumată: „Ştiu ce se spune despre bărbaţii care le dau voie altor bărbaţi să îi penetreze. Cică ar fi femei, de parcă şi asta ar fi tot ceva urât. (…) Dacă să simt acea plăcere însemna să nu mai fiu bărbat, prea bine. Aşa să fie”. Nu doar băieţii se iubesc ei înde ei, şi fetele fac la fel: „Pentru Juju, era un sentiment nou; pentru Vivek, prietenia lor îi mai ostoia dorul de Osita, sau aşa credea Juju. Acum însă, Osita se întorsese, iar Juju o avea pe Elizabeth”. Toate astea, pe fundalul unor tulburări ale ordinii publice ce se lasă cu victime – „Toată lumea ştia că moartea sosea în prag de alegeri” –, ceea ce transformă naraţiunea, şi aşa pe mai multe voci – Vivek, Osita, Nnemdi (numele de fată al lui Vivek Oji, trecut şi el, în chip de… reparaţie morală, pe piatra funerară), pe lângă cea a naratoarei –, într-o amplă frescă socială, cu personaje memorabile.

…şi dacă am citat la început fraza tatălui, tot tatăl să aibă ultimul cuvânt: „Poate că avea dreptate şi era un soi de naştere, dar Chika uitase că naşterea şi sângele sunt îngemănate, iar în cazul fiului său, făcuse pereche şi cu moartea, o zi de naştere şi o zi de moarte întreţesute una într-alta”.

22 august ’22

XS
SM
MD
LG