Linkuri accesibilitate

Al. Flenchea: Când tragi într-o instituție pustie, în zi de odihnă, este o provocare


Alexandru Flenchea, fost vicepremier pentru reintegrare,
Alexandru Flenchea, fost vicepremier pentru reintegrare,
Al. Flenchea: Când tragi într-o instituție pustie, în zi de odihnă, este o provocare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:15:58 0:00

Fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, vede în incidentele din regiunea transnistreană din 25-26 aprilie încercări de a atrage Republica Moldova în conflictul din Ucraina și crede că Chișinăul trebuie să facă totul pentru a se opune.

„Cel mai important acum este să vedem ce facem ca să prevenim acest scenariu, a declarat Flenchea într-un interviu la Europa Liberă.

Autoritățile transnistrene au spus că, la 25 aprilie, a fost deteriorat, într-un atac, sediul așa-numitului Minister al Securității de la Tiraspol, iar pe 26 aprilie au fost distruse antenele unei stații de radio din satul Maiac. S-a mai relatat despre explozii pe aerodromul militar din Parcani.

„În momentul în care se trage din lansatoare de grenadă într-o instituție în care se știe că în zi de odihnă nu este nimeni, este clar că e o înscenare”, a comentat Flenchea.

Și autoritățile de la Kiev au spus că incidentele ar fi o înscenare a serviciilor secrete rusești și transnistrene și că Rusia ar vrea să destabilizeze regiunea transnistreană pentru a da vina pe Ucraina.

La Chișinău, președinta Maia Sandu a spus că incidentele ar fi rezultatul unor tensiuni între diferite grupări din stânga Nistrului și reprezintă „tentative de a atrage R. Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară”.

Fostul vicepremier Flenchea a spus Europei Libere că, în regiunea transnistreană, există sunt suficienți oameni înarmați și cu pregătirea necesară „care nu-și doresc ca R. Moldova să fie o țară pașnică și reintegrată”.

„Acum trebuie să lucreze conducerea țării, diplomații să fie în contact activ și permanent cu partenerii externi, ca să putem izola aceste incidente, să nu admitem escaladarea și să nu fim atrași în război,” a mai spus fostul vicepremier.

Liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a spus fără dovezi că „urmele” incidentelor din 25 și 26 aprilie ar duce în Ucraina.

Statul major al forțelor ucrainene a spus că cele întâmplate în stânga Nistrului reprezintă provocări, că Rusia și-a pus în stare de alertă maximă forțele din regiunea transnistreană, iar o rachetă rusească a deteriorat un pod pe litoralul Ucrainei, la Zatoka, pe unde se făcea legătura între Odesa și raioane ucrainene din sudul Basarabiei.

Întrebat de Europa Liberă cât de gravă poate deveni situația în cazul implicării în conflict a forțelor militare ruse staționate ilegal în stânga Nistrului, fostul viceprim-ministru Flenchea a spus că, fiind vorba de 1500 de oameni înarmați și 20 de mii de tone de muniții de la Cobasna, ar fi o amenințare mai mică pentru Ucraina și mai mare pentru Chișinău, dar oricum „nu de neglijat”.

„Chiar existența acestei zone necontrolate separatiste transnistrene, cu formațiunile ei paramilitare, oameni înarmați care toată viața lor nu au făcut altceva decât să alerge pe poligoane cu automatele și să învețe să tragă, este o amenințare atât la adresa țării vecine, cât și a statului R. Moldova”, a mai spus în interviul cu Europa Liberă Alexandru Flenchea, fostul vicepremier moldovean pentru reintegrare.

XS
SM
MD
LG