Linkuri accesibilitate

Echipa PAS. Imagine de arhivă
Echipa PAS. Imagine de arhivă

PAS câștigă alegerile parlamentare anticipate, arată datele CEC

Circa 1,46 milioane de cetățeni (sau 48%) s-au prezentat la urne pentru a vota viitorii deputați.

Fostul partid al președintei Maia Sandu învinge la alegerile parlamentare anticipate, arată rezultatele preliminare ale Comisiei Electorale Centrale. Pe locul doi de situează Blocul electoral al comuniștilor și socialiștilor. În viitorul legislativ ar putea accede și partidul lui Ilan Șor.

21:16 11.7.2021

Sondaj CBS Research​: PAS - 55,1%, blocul comuniștilor și socialiștilor - 24%

Rezultatul unui sondaj after poll realizat de compania „CBS Research”, la comanda Comunității „WatchDog.MD” și a Institutului de Politici Publice, cu date parțiale pentru ora 20.00, arată că Partidul Acțiune și Solidaritate câștigă aceste alegeri anticipate.

Moldova - sondaj after poll ora 20.00
Moldova - sondaj after poll ora 20.00

Sondajul nu include alegătorii din stânga Nistrului și din secțiile de peste hotare. Are o marjă de eroare de 2,6%. Potrivit lui Arcadie Barbăroșie, directorul Institutului de Politici Publice, ar putea ca unele partide să mai crească, în special blocul lui Renato Usatâi.

Cercetarea a fost realizată la telefon, numerele fiind generate aleatoriu de un soft. Peste 2.700 de respondenți au fost apelați, 1.700 votaseră la acea oră, doar că fiecare al treilea a refuzat să spună pentru cine a votat, a comunicat sociologul Vasile Cantarji.

21:23 11.7.2021

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, primele declarații după închiderea secțiilor de votarer: să nu admitem alte crize politice

Într-o scurtă declarație după închiderea secțiilor de votare, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a mulțumit alegătorilor pentru o participare „foarte activă” la alegeri, „atât în interiorul țării, cât și în afară”, mai activă decât în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2020.

Igor Dodon (BECS): „Să nu admitem alte crize politice”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:49 0:00


Igor Dodon a mulțumit și colegilor săi comuniști din blocul electoral cu care socialiștii au participat la aceste alegeri și despre care a spus că a fost ca „o adevărată echipă unită”.

Liderul socialiștilor a ținut să lanseze un îndemn către deputații din viitorul Parlament – să nu admită alte crize politice. „Am tras linia, s-a terminat cu războaiele, declarațiile. (...) Să fim responsabili, alegerile s-au finalizat, să punem punct”.

Igor Dodon a admis că în viitorul legislativ vor intra doar două formațiuni politice, cel mult trei, iar despre rezultatul pe care îl va obține Blocul electoral al comuniștilor și socialiștilor a spus că va fi „un rezultat bun, foarte bun, pe măsura așteptărilor”.

21:39 11.7.2021

Igor Grosu: „Așteptăm calm rezultatele finale, iar instituțiile statului să facă totul pentru a evita frauda post-electorală”

„Mulțumesc oamenilor buni ai acestei țări pentru lucrul extraordinar pe care l-a făcut astăzi – au mers și au votat exemplar pentru un viitor mai bun la noi acasă. Speranța este ca începând cu ziua de mâine să avem un viitor mai bun. Acest rezultat s-a întâmplat în condiții vitrege, cu obstacole puse în fața cetățenilor și diasporei”, a declarat după închiderea secțiilor de votare Igor Grosu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Igor Grosu (PAS): „Așteptăm calm rezultatele finale”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:58 0:00


„Am văzut o campanie murdară, transport organizat și practici murdare de cumpărare a votul și inactivitatea instituțiilor care trebuie să lupte și să pedepsească pe cei care timp de 30 de ani nu au știut să facă altfel de campanie decât prin minciună”, a mai spus Igor Grosu.

Cu referire la rezultatele singurului sondaj telefonic făcut public după închiderea secțiilor de votare și care credita PAS cu o victorie care să-i asigure majoritatea în viitorul parlament, Igor Grosu a îndemnat adepții PAS „să aștepte calm rezultatele finale” și a cerut organelor abilitate cu numărarea voturilor și ia măsuri pentru a evita frauda post-electorală. „Atenție: Instituțiile statului, obligația voastră este să vegheați și după ora 21.00 ca votul oamenilor să nu fie fraudat, furat, pentru că oponenții noștri nu se vor lăsa bătuți și vor continua să încerce să fure votul și să trișeze”, a spus Igor Grosu.

Vorbind în limba rusă, Igor Grosu a spus: „Dragi concetățeni, mă adresez celor care și-au dat votul pentru un viitor mai bun. Sper că mâine ne vom mândri de alegere noastră și următorii patru ani vor fi foarte buni pentru țară și cetățeni”. „Așteptăm calm rezultatul votului, le urăm succes celor din diasporă care încă mai votează. Într-un ceas bun!”, și-a încheiat intervenția președintele PAS, Igor Grosu.

21:46 11.7.2021

Voci din autonomia găgăuză, unde s-a înregistrat cea mai mică rată de participare

„Mai înainte erau patrioți, dar acum...” Voci ale alegătorilor din Comrat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:27 0:00

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG