Transport organizat și suspiciune de corupere a alegătorilor din regiunea transnistreană
Potrivit misiunii de observare a alegerilor Promo-LEX, ar fi existat cel puțin 20 de cazuri de transportare organizată a alegătorilor la secțiile de votare. De asemenea, au fost fixate 36 de cazuri de fotografiere a buletinelor de vot şi alte încălcări ale secretului votului. Și nu în ultimul rând, ar fi existat tentative sau chiar situații de recompense materiale oferite alegătorilor.
Pe durata întregii zile în secțiile în care au votat alegători din regiunea transnistreană au fost lansate mai multe acuzații că li s-ar oferi bani celor care vin la urne, pentru a vota un anumit concurent electoral. Partidul Acțiune și Solidaritate a acuzat blocul electoral al comuniștilor și socialiștilor, care însă a negat speculațiile.
Formațiunea lui Renato Usatâi a anunțat că a depus contestații în cazul pretinsei transportări și oferiri a câte 200 de lei alegătorilor din satul Corjova, raionul Dubăsari, care au votat la Cocieri. Reprezentanții Partidului Șor au respins acuzațiile.
Șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Marin Maxian, a spus că partidele au declarat la poliție zeci de cazuri ce vizează transportarea alegătorilor cu bănuiala rezonabilă de corupere, precum și transportare organizată, nu doar în Zona de Securitate, dar și la Drochia, Strășeni, Edineț și în alte raioane. O parte din suspiciuni nu s-au confirmat, altele sunt investigate suplimentar, a mai anunțat Maxian.
Număr mare de votanți peste hotare, dar nu ca la prezidențiale
Circa 200 de mii de alegători au votat în cele 150 de secții deschise în străinătate. Cei mai activi sunt votanți din Paris, Londra, Bologna, Berlin, Parma, Verona, Frankfurt pe Main, Padova.
Rata de participare peste hotare e mai mult decât dublu față de precedentele alegeri parlamentare, când s-au prezentat la urne în diaspora 76.583 de cetățeni cu drept de vot. În primul tur al prezidențialelor de anul trecut au votat peste hotare circa 150 de mii de cetățeni, iar în cel de-a doilea tur – peste 260 de mii.
Președintele CEC, Dorin Cimil: Procesul de votare, calm, fără incidente majore
Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a declarat cu două ori înainte de închiderea secțiilor de votare, că alegerile s-au desfășurat calm și că nu au fost înregistrate incidente majore, capabile să pericliteze rezultatele scrutinului parlamentar anticipat. El a adăugat că poliția a înregistrat peste 100 de pretinse încălcări ale legislației, inclusiv tentative de corupere a alegătorilor.
Cei mai activi și cei mai pasivi alegători
Din punct de vedere geografic, cei mai activi votanți sunt în raioanele Criuleni și Ocnița, cu rate de participare de 48%, urmați de cei din Dondușeni și Rezina, cu peste 47%. Cei mai pasivi la acest scrutin sunt alegătorii din autonomia găgăuză, unde au votat aproape 36%, Cantemir (37%), Cimișlia (38%), Hâncești (39%).
După vârstă, cei mai activi sunt alegătorii între 56 și 70 de ani, iar cei mai pasivi - tinerii între 18 și 25 de ani.