Linkuri accesibilitate

Alexandra Pitlik: „Trebuie să fie schimbați toți cei din conducere, care au compromis-o prin fărădelegi”


Poliţişti în faţa clădirii Guvernului. 14 iunie 2019
Poliţişti în faţa clădirii Guvernului. 14 iunie 2019

Interviu cu o moldoveancă stabilită la Viena.

Chiar dacă au trecut mai mult de două decenii de când a plecat din Republica Moldova, Alexandra Pitlik urmăreşte evenimentele de la Chişinău. De la Viena, unde s-a stabilit cu traiul, o îndeamnă pe șefa guvernului Maia Sandu să combată sărăcia cu care se confruntă o mare parte din cetățeni şi să-i aducă pe moldoveni acasă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:46 0:00
Link direct


Europa Liberă: Cum vi se par transformările de acasă, dna Alexandra Pitlik?

Alexandra Pitlik-Zakon
Alexandra Pitlik-Zakon

Alexandra Pitlik: „Noi le salutăm, noi avem o bucurie, mi se pare uneori că mai mare decât cei care sunt acasă, pentru că noi, cei plecați, vrem acasă un trai decent, unde să ne putem baza pe legile care ne apără, să ne putem baza pe acei oameni cinstiți și cu demnitate care conduc țara.”

Europa Liberă: V-a surprins faptul că două partide care au viziuni diametral opuse au fost de acord să facă acest parteneriat – socialiștii și cei din Blocul ACUM –, ca să debaraseze țara de un regim pe care l-a stăpânit Vladimir Plahotniuc?

Alexandra Pitlik: „Oamenii se așteptau, adică se uitau în gura socialiștilor să audă decizia lor, să vadă încotro ei o iau, dacă ei au pus din start aceleași sarcini în fața lor ca și Andrei Năstase și Maia Sandu, ei trebuiau să nu dezamăgească acei oameni care le-au dat voturile socialiștilor, pentru că oamenii au dat voturile pentru schimbări radicale spre bine. Ei și-au dat seama apoi, când stăteau socialiștii la îndoială, nu știau încotro s-o ia, așteptam de parcă stăteam pe un butoi de praf de pușcă gata să explodeze. Toată lumea stătea cu sufletul la gură și aștepta încotro au s-o ia socialiștii, se aștepta ca ei totuși se facă o alianță cu Maia Sandu și cu Andrei Năstase și să iasă din criza aceasta, de sub presiunea asta care era și în aer, nu numai la posturile de lucru ale oamenilor.”

Europa Liberă: În campania electorală, programele acestor două entități – PSRM și Blocul ACUM – au fost diferite. Unii au mers la alegători și au spus că doar o relație strânsă și un parteneriat strategic între Republica Moldova și Rusia ar putea să scape Republica Moldova de toate problemele – mă refer la socialiști –, iar cei 26 de deputați ACUM au promis că vor duce Moldova pe calea integrării europene, integrării euroatlantice. Este adevărat că atunci când au constituit această coaliție au zis că problemele care ar fi mărul discordiei în societate vor fi lăsate pentru altă dată. Dar pune sau nu pune semne de întrebare faptul că două partide total diferite s-au regăsit într-o coaliție de guvernare?

Alexandra Pitlik: „Aceasta nu-i întâmplător, că din moment ce țara se duce la fund, adică la fundul mării mă refer, când nu mai este nicio ieșire și gura asta de aer, lumea o vedea totuși, nu se mai gândeau în care parte – care cu rușii, care cu românii, cum se exprimă în popor –, pentru ei era important să scape de jugul și de presiunea Partidului Democrat, mai exact ale lui Plahotniuc, care îi făcea pe oameni să trăiască în spaimă și sub presiune. Asta e.

Lumea a văzut și eu cred că mulți din ei au și uitat, cei care au ales, că ei sunt pentru Rusia sau pentru România, au pus pe primul plan salvarea țării de mafia aceasta, din corupție; ei voiau schimbarea, dar pe parcurs o să vedem, adică pentru parteneriat și cu România, și cu Rusia sunt marea majoritate.

Eu urmăresc zilnic, chiar dacă de la distanță, părerile oamenilor pe Facebook, sunt diferite păreri –, dar marea majoritate acum parcă au uitat într-un fel de aceste puncte de vedere, care erau diferite: încotro o luăm – spre Europa sau spre Rusia? Acum toată lumea e bucuroasă că primul pas e făcut spre prosperarea țării, adică respectarea legilor care mai mult îi afecta pe oameni (eu așa mă gândesc), decât faptul că noi să aderăm la Europa sau să aderăm la Rusia, deși mulți își spun părerea că ar fi bine să avem un parteneriat și cu Rusia, și cu România, dar noi vom vedea, timpul va arăta. Până când noi ne facem ordine în ograda noastră, măturăm pe lângă casă, să mai vedem ce mai avem de făcut, apoi ieșim în drum și vedem încotro s-o luăm și care pași să-i facem mai departe.”

Europa Liberă: Dar dacă astăzi v-ar întreba un străin cine e la cârma țării, cine conduce statul Republica Moldova, ce-i răspundeți?

Alexandra Pitlik: „Eu îi răspund că Maia Sandu.”

Europa Liberă: Deși în fruntea țării se află Igor Dodon?

Alexandra Pitlik: „Pe scară mondială avem impresia că nu-l ia nimeni în serios. Eu nu știu cu ce-i legat faptul acesta, dar îl vedeam pe dl Dodon cu Putin, care s-ar fi părut că ține cont de ce spune, de ce face, dar și a unor jurnaliști ruși care luau în derâdere unele răspunsuri de-ale lui și el nici atunci nu era pentru oameni o personalitate care era stăpân în țară, într-un fel, dar acum de când o vedem pe dna Maia Sandu s-ar părea că Dodon a împins partidul spre alianță și el și-a făcut treaba. Oamenii încep să-l trateze mai pozitiv din momentul în care s-a săvârșit această alianță.”

Europa Liberă: Și acum ați putea spune că el este președintele tuturor cetățenilor sau mai rămâne impresia că el e liderul socialiștilor?

Noi vedem că în luptă s-a avântat Blocul ACUM, socialiștii până când eu nu-i văd să activeze...

Alexandra Pitlik: „Da, mai rămâne impresia că el e liderul socialiștilor, mai rămâne, încă nu s-au făcut pași esențiali. Noi vedem că în luptă s-a avântat Blocul ACUM, socialiștii până când eu nu-i văd să activeze. Adică, poate ei ridică mâna, mă rog, când se împart unele posturi, adică un post oarecare într-un minister îi revine unui membru al Partidului Socialiștilor, dar eu nu-i văd acum să fie implicați în luptă sau o schimbare esențială, până când nu văd meritul dlui Dodon sau al președintelui, el a rămas în umbră mai mult ca niciodată acum.”

Europa Liberă: De acolo, de la distanță, ce „moștenire” credeți că i-au lăsat democrații Maiei Sandu și unde ar trebui Guvernul ei să se implice mai mult? Care ar fi prioritățile care ar trebui să se regăsească pe agenda guvernamentală?

Alexandra Pitlik: „Eu cred că Maia e foarte deșteaptă și n-o să înceapă cu răzbunările, dar va începe reformele cu competență și să facă unele schimbări acolo, sus, ca oamenii să aibă un sprijin, ca oamenii să vadă că se schimbă ceva acolo, sus, pentru că așa cum se spune peștele se strică de la cap.

Oamenii au pierdut încrederea în parlamentari și actualmente trebuie să fie schimbați radical toți cei din conducerea care a fost compromisă prin fărădelegi, ca oamenii să-și recapete încrederea și să meargă mai departe spre reforme. Și eu cred că, începând cu schimbarea sistemului judecătoresc și toți acei de la Curtea Constituțională, toți acei care în ultimii 10 ani au schimbat și legi din Constituție, și legi care nu au fost nicicând și niciunde semnate, dar ei ca să facă unele încălcări de lege își făceau legi noi, pentru ca să fie apărați, ocrotiți.

Eu consider că Maia Sandu să înceapă cu aceste lucruri, iar mai apoi să fie un parteneriat într-adevăr și cu Rusia, și cu România, dar Unirea cu România totuși cred că e inevitabilă, dar ca să ne unim sau să aderăm la cineva, noi singuri trebuie să stăm mai bine pe picioare. Și asta depinde numai de noi. Da, baza materială o să fie banii din Uniunea Europeană, România o să ne ajute, dar principalul, soarta noastră e în mâinile noastre și acasă.”

Europa Liberă: Dar Blocul ACUM îl vedeți unit?

Alexandra Pitlik: „Eu Blocul ACUM îl văd unit.”

Europa Liberă: Partidul lui Maia Sandu și partidul lui Andrei Năstase vor merge împreună, se vor ține grămăjoară, nu vor apărea divergențe?

E timpul să fie în unison cei care sunt la conducerea țării...

Alexandra Pitlik: „Eu cred că nu, pentru că, știți, ca într-o căsătorie – cuplul trece prin greutăți. Da, se întâmplă că atunci când încep a trăi mai bine, atunci se încep divorțurile, dar eu mă gândesc că nu pot să fie divergențe, pentru că pe baricade au stat ani de zile și poate unele puncte de vedere să fie de altă natură, dar ei trebuie să se țină grămadă și să cânte în unison, dar nicidecum cu voci diferite. Și așa au fost ani de-a rândul un cor care n-a sunat în niciun fel, numai a fost o discordanță între oameni, între partide și e timpul să fie în unison cei care sunt la conducerea țării.”

Europa Liberă: La ce acțiuni vă așteptați Dvs. din partea celor 30 de deputați democrați? Pavel Filip, fostul premier care acum conduce fracțiunea PD, a spus că va face în noul Parlament de la Chișinău o opoziție constructivă, dar s-a plâns că noua putere, această coaliție ACUM-PSRM confundă deseori depolitizarea instituțiilor statului pe care spune că o promovează cu subordonarea instituțiilor statului actualei majorități parlamentare, compuse din 61 de deputați.

Alexandra Pitlik: „Dl Filip, ca și ceilalți care au fost în Parlament și care au fost adepții Partidului Democrat, eu mă mir că li se mai dau microfoanele acestor oameni care au dus la dezastru această țară, care au fost puși pe scaun în timpul nopții, care au fost cumpărați, care au cumpărat voturile. Totul se făcea ilegal, noaptea pe ascuns, prin cunoștințe, prin nu știu ce legi acolo, peste noapte ieșeau noi legi, eu mă mir de îndrăzneala și obrăznicia acestor conducători de stat care au făcut din Moldova orișice, numai nu a existat stat. Și mă miră faptul că acești oameni ai Partidului Democrat pun așa întrebări și ei au pretenții că se încalcă legea. Despre ce legi, oameni buni, vorbiți voi, Partidul Democrat, acei care ați distrus o națiune întreagă, care ați lăsat țara pustie?!”

Europa Liberă: Dl Plahotniuc a părăsit țara, dar a promis să revină în calitate de deputat. Ce rol credeți că ar mai putea să joace dumnealui în actuala conjunctură din Republica Moldova?

Guvernarea veche care a fost coordonată de dl Plahotniuc trebuie să răspundă pentru miliardul furat...

Alexandra Pitlik: „Nu mai joacă deja niciun rol. Rolul lui pe scena politică s-a terminat, oamenii nu-l vor mai aplauda, pentru că ei și-au dat seama că ceea ce a fost a fost un dezastru și lumea nu-și mai dorește să se întoarcă la ceea ce a fost. Chiar și acei care au fost complicii lui, și acei care au făcut fărădelegi, tot le-au făcut din teamă, că au fost impuși, că au fost șantajați, că au fost speriați. Nu cred să mai aibă vreo șansă ca oamenii să-l susțină, poate și sunt dintre acei care au teamă că li se vor confisca averile, că vor fi puși la închisoare, poate și așteaptă cu sufletul la gură întoarcerea stăpânului, dar totuși vocea poporului și revolta poporului este mult mai puternică în ziua de azi. Guvernarea veche care a fost coordonată de dl Plahotniuc trebuie să dispară și să răspundă pentru miliardul furat, mai întâi să răspundă, iar soarta lor o va decide legea.”

Europa Liberă: În Parlament au acces și șapte deputați pe lista Partidului „Șor”. Și dl Șor a dat bir cu fugiții din țară. Ei au și ei un rol de jucat în actuala legislatură. Cum îi vedeți?

Alexandra Pitlik: „Eu îi văd plecați acasă sau dispăruți ca și Șor, pentru că ei au primit voturile noi știm cum și pe ce căi. Cum le-au primit? Prin cumpărarea voturilor, prin cumpărarea oamenilor ori amăgirea oamenilor naivi care sunt flămânzi și își doreau de la ei măcar ceva să aibă pentru aceea că-și dau voturile. Dacă să luăm cum a decurs într-adevăr votarea, ne dăm seama că au fost anume cei din Partidul Democrat și chiar și din socialiști, nemaivorbind de Șor, care a amăgit o lume întreagă cu cadourile și pungile celea cu alimente, asta e tot o încălcare de lege și eu cred că acești oameni sunt întâmplători care se mai află acolo din Partidul lui Șor. Eu așa mă gândesc că ar trebui să fie curățat Parlamentul de așa oameni, dacă se simt cu musca pe căciulă, să părăsească Parlamentul.”

Europa Liberă: Cum ați vrea să arate Republica Moldova în următorii 4 ani sau după 4 ani, când ar trebui să se încheie mandatul actualului Parlament?

Alexandra Pitlik: „Eu vreau s-o văd trezită la viață, adică oamenii să se trezească și să vadă realitatea. Investițiile care au să vină pe viitor din străinătate să fie repartizate nu ca ajutoare cuiva și nu ca să ne rezolve unele probleme de azi pe mâine, dar să fie create locuri de muncă, în primul rând, să fie construite sau reconstruite fabrici, uzine, agricultura din care se hrănește marea majoritate a țării să fie pusă pe picioare. Dacă vor avea loc aceste schimbări radicale, mulți dintre cei plecați vor reveni în țară la un salariu nu atât european, pentru că cei care trăiesc în străinătate își dau seama că dacă și au 1.000-1.500 de euro pe lună, apoi lor le rămâne de cheltuială numai 500, în rest merg toate alte cheltuieli, dar la noi în țară cu 500 de euro se poate de trăit și ca acasă nu-i nicăieri.”

XS
SM
MD
LG