Linkuri accesibilitate

Alexandru Slusari (PDA): Funcționari și instituții de stat au fost părtași la delapidarea proprietăților Moldovei din Ucraina


Alexandru Slusari
Alexandru Slusari

Procuratura moldoveană cercetează, în șase cauze penale pornite, cu o excepție, toate în ultima vreme (2020-2021), modul în care R. Moldova a pierdut de-a lungul anilor importante proprietăți în Ucraina, de la sanatorii la cariere de piatră, dar se pare chiar și un sediu de consulat, cel de la Odesa. Luna trecută, chestiunea a devenit subiect de discuții în Consiliul Suprem de Securitate de la Președinție, iar deputatul platformei DA, Alexandru Slusari, invitat cu un raport în acea reuniune a CSS, ne-a spus ulterior într-un interviu că pierderile s-ar explica prin delapidări, comise de și în folosul unor instituții, dar și a unui controversat deputat moldovean, Vladimir Andronache. Interviul a fost acordat pe 4 aprilie, dar este difuzat după ce Europa Liberă a reușit să obțină reacția instituțiilor vizate.

Mai multe, despre răspunsurile primite de la instituțiile vizate de deputatul PDA, Alexandru Slusari, AICI.

Deputatul PDA, Alexandru Slusari, despre afaceri dubioase cu proprietăți ale R.Moldova în Ucraina
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:50 0:00
Link direct
Alexandru Slusari: Zeci de ani, statul Republica Moldova nu a avut grijă de propria proprietate din Ucraina și acest lucru în mare parte a fost făcut premeditat. Cu părere de rău, mai mulți funcționari, mai multe instituții ale statului au fost părtași la diverse scheme de delapidare a obiectelor Republicii Moldova din țara vecină.

Obiectele sunt valoroase, o mare parte dintre care sunt situate pe litoral și, cu părere de rău, în toată această perioadă nici organele de anchetă, nici alte autorități nu au atras atenția la faptul că țara noastră a pierdut două cariere prețioase de extragere a zăcămintelor aflate la Cernăuți și la Pervomaisk din regiunea Nikolaev, că noi am rămas, practic, fără sanatoriul Moldova din Odesa, că, iată, spre pierdere se îndreaptă terenul aferent Consulatului Republicii Moldova din Odesa și riscăm să pierdem în instanța de judecată; câteva baze de odihnă care au fost desființate, au fost distruse până la temelie și acolo a rămas doar terenul care aparține Ucrainei și fundamentul fostelor edificii.

În spatele mai multor scheme se află funcționari publici din Republica Moldova, sunt și unii deputați chiar din actualul parlament...

Este trist și, cu părere de rău, asta n-a fost întâmplător, în spatele mai multor scheme se află funcționari publici din Republica Moldova, sunt și unii deputați chiar din actualul parlament. Cu părere de rău, mai multe dosare penale au fost pornite câteva luni în urmă, pe carierele din Ucraina – în ianuarie 2021; pe terenul aferent Consulatului Republicii Moldova din Odesa – în vara sau toamna lui 2020. Adică, în toată această perioadă într-o veselie grupările criminale au delapidat bunurile Republicii Moldova din Ucraina, fără ca organele în a căror subordine au fost aceste obiecte, inițial – diferite ministere, din 2018 – Agenția Proprietății Publice (APP), niciunul nu au sensibilizat organele de anchetă. Din 2012, cariera de la Cernăuți a pierdut licența de exploatare a zăcămintelor, în 2015 – cealaltă carieră și, iată, până în 2021 activele acestor două cariere treptat-treptat au fost acaparate de alte persoane. Și nu s-a făcut nimic, nici un dosar penal, nici o acțiune.

Consulatul de la Odesa
Consulatul de la Odesa

După mine, asta este o mare crimă împotriva intereselor Republicii Moldova, împotriva cetățenilor. Exact același lucru s-a întâmplat și cu acest teren pe care este amplasat Consulatul de la Odesa. În 2019 a fost impus guvernul de atunci, guvernul Filip să schimbe destinația și să schimbe acest teren pe un alt teren din Odesa de o valoare mult mai mică, peste un an această hotărâre a fost abrogată, dar deja avem niște persoane interpuse care au depus cerere în judecată împotriva Republicii Moldova și au câștigat în prima instanță. Acum cererea este în apel, dar procesele sunt pornite. Același lucru se întâmplă și cu sanatoriul Moldova, care se află alături.”

Europa Liberă: Ziceați și într-un comunicat și ați repetat și în cadrul Consiliului Suprem de Securitate ați obținut confirmările că lucrurile astea sunt așa cum le descrieți Dvs. Despre ce este vorba?

Alexandru Slusari: „Eu ca atare am prezentat informația de alternativă, întrucât directorul APP a venit total nepregătit. El a prezentat o informație aparte, fragmentară, haotică, fără ca să spună despre vulnerabilitățile de la mai multe obiecte, despre conflicte, despre litigii, despre adresările de la Ucraina, despre interesele Ucrainei. Și eu am prezentat informație alternativă despre cariere, despre sanatoriul Moldova, despre terenul aferent consulatului, despre mai multe baze de odihnă din Zatoka și Sergheevka. Eu am spus pe șleau despre interesele deputatului Andronachi față de mai multe obiecte și după asta au fost și rapoartele altor reprezentanți ai structurilor de stat. Eu nu am dreptul să divulg toată informația, repet încă o dată, a fost confirmată ipoteze mea cu care eu de mult vin că sunt interese obscure, criminale ale diferitelor grupări atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina și că în spatele acestor scheme se află Vladimir Andronachi.”

Eu am spus pe șleau despre interesele deputatului Andronachi...

Europa Liberă: Interese pecuniare, despre ce beneficii e vorba, adică cu ce scop?

Alexandru Slusari: „Cu scopul delapidării bunurilor Republicii Moldova din Ucraina la un preț derizoriu sau chiar pe gratis și transmiterea ulterioară a acestora unor oameni de afaceri din Ucraina. Dânsul și câteva persoane din Agenția Proprietății Publice sunt intermediari în acest proces, cel puțin mă refer la sanatoriul Moldova din Odesa și terenul aferent Consulatului Republicii Moldova din Ucraina, care se află aproape pe același teren.”

Europa Liberă: Ați cerut deja de două ori Procuraturii Generale să facă publice aceste date. De ce, cu ce scop, ca să existe și o presiune publică, să nu fie lăsate lucrurile așa cum sunt să-și urmeze calea pe care și-o doresc unii sau de ce?

Alexandru Slusari: „Eu de câteva ori am cerut implicarea organelor de stat abilitate în rezolvarea problemei, am solicitat de la Curtea de Conturi încă un an în urmă să meargă să verifice proprietatea Republicii Moldova din Ucraina, Curtea de Conturi a răspuns că nu poate din cauza COVID-ului. Am făcut câteva plângeri la procuratură, până nu demult nici nu erau dosare penale pe aceste cazuri, iată că acum avem dosare penale. Eu pur și simplu vreau să știu oficial câte dosare penale, am auzit informația de la procurorul general, dar vreau să știu câte dosare penale sunt pornite pe cazul delapidării bunurilor moldovenești în Ucraina și dacă Vladimir Andronachi are un oarecare statut în cadrul acestor dosare, și care sunt alți figuranți, pentru că sunt mai multe persoane care, din păcate, oficial lucrează în cadrul Agenției Proprietății Publice, având mai multe firme în Ucraina, fiind în relații de prietenie cu oligarhul ucrainean, iată, această persoană care, chipurile, reprezintă interesele Republicii Moldova în Ucraina.”

Europa Liberă: Înțeleg eu bine că nu aveți încredere în aceste anchete ale procuraturii sau aveți?

Alexandru Slusari: „Sunt câteva fapte, a fost spus despre aceste fapte, eu am strigat despre ele timp de doi ani, făceam nenumărate demersuri la diferite organe. Iată la Consiliul Suprem de Securitate toți au confirmat că există această problemă, că sunt grupările criminale, că este această persoană obscură Andronachi, care are legătură cu delapidarea bunurilor moldovenești din Ucraina. Eu vreau finalitatea, și nu doar eu, și nu doar pe acest caz. Cetățenii demult vor finalitatea, sunt sătui de atâtea dosare penale pornite cu mare întârziere și nefinalizate, neduse până la capăt. Eu o să am încredere atunci când o să văd rezultatul. La ora actuală am auzit declarațiile, mi s-a spus că, da, aveți dreptate. Și mai departe ce? Am dreptate, eu de doi ani știu că am dreptate și ce se schimbă de la faptul că eu am dreptate? Eu am dreptate, dar în această perioadă când eu am avut dreptate, noi am pierdut două baze de odihnă în Ucraina, care au fost pur și simplu distruse, bucată cu bucată, fie din lemn, fie din cărămidă, totul a fost distrus și a rămas doar fundamentul. Dar dacă aceste baze de odihnă erau transmise în arendă sau comercializate măcar la prețul real, Republica Moldova avea să câștige niște bani. Acum cine o să câștige acei bani? Cu sanatoriul Moldova e același lucru, cu terenurile acestea care au fost schimbate, doi ani strigam despre asta, despre cariere vorbesc și ce folos? Eu scriu, strig, toți sunt de acord cu mine, dar în fiecare lună câte un bun se pierde, câte o clădire se ruinează acolo, câte un obiect este transmis în posesia Ucrainei și bugetul Republicii Moldova în loc să obțină sute de milioane de lei pe an de la această proprietate rămâne cu zero.”

Eu scriu, strig, toți sunt de acord cu mine, dar în fiecare lună câte un bun se pierde, câte o clădire se ruinează acolo...

Europa Liberă: Ați afirmat, de asemenea, într-un comunicat că guvernul se pregătește să cedeze drepturile litigioase asupra sanatoriului Moldova. În primul rând, de unde aveți informația și doi, o face de nevoie, că n-are ce face, sau e complicitate? Cum apreciați Dvs.?

Alexandru Slusari: „Sanatoriul Moldova din Odesa are un istoric foarte lung. Acolo a fost un contract de privatizare cu investiție, investitorul din 2008, care nu și-a îndeplinit obligațiunile. În 2011, Curtea Supremă de Justiție din Republica Moldova a anulat contractul de privatizare, doar că băieții șmecheri de aici din Moldova nu au avut grijă ca același rezultat să fie obținut și în Ucraina. Instanțele de judecată din Ucraina n-au recunoscut decizia de judecată din Republica Moldova și, în pofida acestei decizii, pe fundalul pasivității autorităților Republicii Moldova, băieții au început să se joace cu acest sanatoriu, el a fost gajat, transmis la un agent economic, pe urmă - la o bancă, banca a fost falimentată, obiectul este scos la licitație. Cu mare întârziere, Republica Moldova a depus documentele la judecată în Ucraina, acum merge procesul judiciar, dar merge foarte lent și Agenția Proprietății Publice, fiind influențată de Andronachi, are acum poziția că oricum nu avem șanse, am pierdut acest sanatoriu, nu putem face nimic și cam așa-i situația. Abandonarea, haideți să zicem așa, persistă acum în cadrul agenției și pe acest fundal vine un birou de avocați din Ucraina, dar eu sunt ferm convins că în spatele acestui birou este oligarhul ucrainean Prodivus din Kiev, care propune Republicii Moldova vânzarea nu a sanatoriului Moldova, dar a drepturilor litigioase, adică voi sunteți în judecată, șansele voastre sunt foarte mici ca să câștigați, dar noi suntem gata să cumpărăm de la voi aceste drepturi litigioase, probabil că la un preț derizoriu, și mai departe noi ne vom ocupa, noi o să ne batem capul de sanatoriul Moldova.

Și acest birou transmite informația, demersul oficial către Cancelaria de Stat, căci sanatoriul nici nu este în gestiunea Agenției Proprietății Publice, dar în gestiunea Cancelariei de Stat. Este și aici o mare întrebare. Și Cancelaria de Stat acum pregătește procedura, mai ales că în țară e haos, guvernul nu-i, Cancelaria de Stat, în frunte cu dna Iaconi, pregătește o procedură ca Guvernul Republicii Moldova să vândă drepturile litigioase acestui birou de avocați. Și documentele eu le am, demersurile le am, mai multe solicitări din partea Cancelariei de Stat către agenție le am de la sursele mele de încredere, dacă e nevoie, eu sunt gata să public aceste materiale.”

Europa Liberă: Ce vă așteptați să se întâmple, dle Slusari? Și poate miza asta a președintei Maia Sandu pe colaborarea instituțiilor de drept din Ucraina ca să sprijine cumva Republica Moldova în chestiunile astea vi se pare realistă, eficientă?

Până când nu facem ordine la noi acasă, cu mare întârziere, nu putem miza pe sprijinul vecinilor...

Alexandru Slusari: „Mi se pare o cale lungă, acest lucru trebuia să fie făcut vreo 10 ani în urmă. Da, desigur este necesar de colaborat. Eu am dat un interviu și la un post de televiziune ucrainean, bat alarma și acolo, dar noi trebuie să înțelegem că Ucraina are propriile interese și oamenii de afaceri de acolo sunt cointeresați cât mai ieftin aceste obiecte să treacă la dânșii sau dacă se poate chiar pe gratis. Trebuie să colaborăm cu organele de acolo, dar, în primul rând, trebuie de făcut ordine la noi pe interior. Problema e la noi aici, în Republica Moldova, funcționarii noștri, bandiții din Republica Moldova sunt în cârdășie cu oligarhii din Ucraina. Agenția Proprietății Publice nu are grijă de patrimoniul Republicii Moldova de peste hotare, aici e problema. Noi putem să colaborăm, să facem demersuri către organele competente din Ucraina, dar atâta timp cât dușmanul este la tine în ogradă și reprezentanții acestor oligarhi lucrează în cadrul Agenției Proprietății Publice, dar șeful agenției habar nu are ce se întâmplă la dânsul sau poate este în cârdășie și nimeni nu-l poate concedia acum, în situația unui guvern interimar. Până când nu facem ordine la noi acasă, cu mare întârziere, nu putem miza pe sprijinul vecinilor care, haideți să spunem așa, mai blând, nu prea au interes să ne ajute în rezolvarea problemelor noastre patrimoniale la dânșii în țară.”

Europa Liberă: Deci, calea scurtă și eficientă, din punctul Dvs. de vedere, ar fi anchete eficiente aici și măcar demisii?

Alexandru Slusari: „De făcut ordine acasă, cu mătura de curățat Agenția Proprietății Publice, de pus oameni care pot apăra interesele Republicii Moldova, de schimbat reprezentanții la Cancelaria de Stat și la Agenția Proprietății Publice, dar iarăși revenim la problema politică. Acest guvern interimar o să mai fie încă multe luni și nu știu ce se va alege din Moldova până atunci.”

XS
SM
MD
LG