Linkuri accesibilitate

Ambasadorul american în Republica Moldova avertizează asupra situației epidemiologice din țară


Dereck J. Hogan, ambasadorul Statelor Unite las Chișinău
Dereck J. Hogan, ambasadorul Statelor Unite las Chișinău

„Republica Moldova trece printr-o situație foarte dură, foarte grea, dar vrem să atenționăm despre importanța de a continua calea reformei. Cu siguranță, rezolvarea acestei crize epidemiologice este bazată pe consolidarea democrației, bază pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova. Din această cauză, trebuie să avem grijă de situația epidemiologică din țară și în același timp să avem grijă de sănătatea democrației din țară”. Declarația îi aparține ambasadorului american în Republica Moldova, Dereck J. Hogan și a fost făcută aseară în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8

Ambasadorul susține că cifrele epidemiologice din Republica Moldova sunt îngrijorătoare, însă își exprimă speranța că autoritățile vor face tot posibilul pentru a lua situația sub control.

Ambasadorul a mai spus și că, în opinia sa, „instabilitatea politică din Republica Moldova nu ajută populația să facă față problemelor economice și epidemiologice din țară” și nu a vrut să comenteze despre eventuala cădere a guvernului Ion Chicu. „Eu mențin un dialog constant cu toate partidele politice pentru a înțelege ce se poate întâmpla. Avem nevoie de stabilitate, dar în același timp avem nevoie de promovarea reformelor necesare pentru a depăși criza”, a declarat oficialul american.

În ciuda instabilității politice, prin voință politică, ambasadorul Dereck J. Hogan crede că în Republica Moldova se pot face reforme și a dat drept exemplu adoptarea legii organizațiilor nonguvernamentale, ca un exemplu de dialog constructiv la nivelul clasei politice de la Chișinău.

Ambasadorul și-a exprimat speranța ca „autoritățile relevante, inclusiv Procuratura Generală să investigheze exact ce se întâmplă și să fie trași la răspundere toți care sunt implicați în acte de corupție”, informează agenția IPN.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG