Linkuri accesibilitate

Amintirea unui mare gânditor politic


Profesorul Ghiță Ionescu (1913-1996) a fost cel mai important politolog de origine română din secolul al XX-lea. Democrat convins, Ghiță Ionescu a părăsit România în momentul în care devenise clar că țara intrase în orbita de dominație sovietică. În perioada interbelică, fără a fi fost comunist, a fost apropiat de cercurile intelectuale de stânga, a scris în publicații precum Viața Românească, Bluze Albastre, Azi, etc. Fascismul, în oricare din ipostazele sale, îi repugna. Ca antifascist, a fost apropiat de Lucrețiu Pătrășcanu și de Belu Zilber. După război, a fost o scurtă perioadă diplomat, dar a înțeles printre primii intelectuali de stânga că viitorul țării nu era unul democratic, ci dimpotrivă. Era un intelectual rasat, un om de o mare delicatețe și căldură. Treptat, a devenit un liberal de formulă aroniană. A anticipat în scrierile sale năruirea imperiului sovietic, întemeiat pe supremația ideologiei comuniste, în Europa de Est.

În exil, a militat activ în cadrul Comitetului Național Român, a fost un timp, între 1958 și 1963, director al Departamentului Românesc al postului Radio Europa Liberă. A anticipat în scrierile sale prăbușirea imperiului sovietic. Era un savant cu o puternică vocație etică, s-a opus totalitarismului în oricare dintre încarnările sale. A predat la London School of Economics - unde, împreună cu Isabel de Madariaga (1919–2014), a întemeiat revista Government and Opposition, una dintre cele mai respectate publicații din domeniul politicii comparative - și la University of Manchester.

Împreună cu Ernest Gellner, a editat volumul devenit clasic despre populism. A publicat, în 1964, lucrarea de pionierat Communism in Romania la Oxford University Press, o carte care rămâne de o intensă actualitate. În medalioanele biografice din finalul volumului, a anticipat atunci posibila venire la putere a lui Nicolae Ceaușescu, secretarul CC însărcinat cu chestiunile de cadre, drept succesor al lui Gh. Gheorghiu-Dej. În martie 1965, predicția lui Ghiță Ionescu s-a împlinit. Ulterior, a urmărit atent avatarurile stalinismului național din România.

Cu acordul său, i-am dedicat cartea mea, Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism. Am avut șansa să discut cu el în repetate rânduri ipotezele cărții, direct legate de lucrarea sa deschizătoare de drumuri. În primăvara anului 1989, la invitația sa, am scris un studiu cu titlul „Putere personală și criză politică în România” pe care l-a publicat în Government and Opposition. Examinam acolo constituirea unei facțiuni post și chiar anti-Ceaușescu în PCR și îl identificam pe Ion Iliescu drept posibil favorit al acestei facțiuni. Profesorul a citit cu atenție prima versiune a studiului meu, mi-a făcut sugestii excelente. Era unul dintre cei mai competenți analiști ai fenomenelor dictatoriale din veacul XX. Lucrul acesta mi-a fost confirmat într-o discuție pe care am purtat-o cu profesorul Juan Linz de la Universitatea Yale. Era, în egală măsură, un susținător statornic și activ al proiectului integrării europene.

Cărțile lui Ghiță Ionescu despre evoluția Blocului Sovietic au contribuit la formarea unor generații de politologi și istorici. A scris lucrări remarcabile în domeniul filosofiei politice, între care Politics in Pursuit of Happiness, carte tradusă în românește. A colaborat la revistele exilului intelectual românesc, Agora și Meridian, conduse de Dorin Tudoran. L-am întâlnit de fiecare dată când venea la Washington, fiind oaspetele bunilor săi prieteni, respectatul diplomat Nicholas și soția acestuia, Dana Andrews, născută Dana Romalo. Erau vechi și apropiați prieteni cu familia Vișoianu. Îmi amintesc de acele două ore și mai bine petrecute in the family room, în casa soților Andrews din suburbia washingtoniană Chevy Chase, împreună cu Ghiță Ionescu și cu Mircea Mihăieș. Răspunsurile profesorului la întrebările puse de Mircea și de mine pe tema resurecției populismelor în lumea de azi au reprezentat o admirabilă lecție politologică. A propus distincții esențiale între tradiția populistă americană și aceea europeană, îndeosebi cea rusă. Discuția-interviu a apărut în revista Orizont. Cred că ar merita să fie republicată. Îmi amintesc un prânz cu Ghiță Ionescu aici, la Washington, la Cosmos Club. Când am cerut un pahar de vin, profesorul m-a dojenit puțin amuzat: „Vinul se comandă la sticlă”. Era în chip natural elegant ca maniere și ca gândire. Dacă ar fi să-i rezum viața într-o singură frază, aș spune că Ghiță Ionescu a fost un gânditor excepțional, un veritabil umanist și un democrat consecvent.

XS
SM
MD
LG