La Sighet și Cluj are loc la sfârșitul acestei săptămâni (și continuă luni, la Cluj) un simpozion cu tema „Rezistanța prin cultură ieri și azi.” la care participă mulți oameni cunoscuți (Ana Blandiana. Zub. Vitalie Ciobanu, Libuse Valentova, Cristian Vasile) dar și tineri din mediile universitare clujene și băimărene. Simpozionul este organizat de Fundația Academia Civică, Fundația Hanns Seidel, Institutul Polonez din București. Se dezbat teme multe și importante (Scriitorul între criza de identitate – a sa, a țării sale – și cenzura „pieței libere”, Ipostaze ale scriitorilor români în anii 80: între disidență și rezistență prin cultură, Cenaclurile literare ca nuclee de evadare de sub presiunea ideologică a comunismului.) Se vor face colocvii și întâlniri cu studenți, masteranii și doctoranzii de la Facultatea de Litere a Universității Babeș Bolyai din Cluj și ai Universității din Baia Mare. Se va vizita Memorialul Sighet și Cimitirul Săracilor. Luni, la Cluj, va avea loc masa rotundă concluzivă: Rezistența prin cultură, ieri și azi. Am stat de vorbă cu Ana Blandiana despre nenumăratele căi de rezistență (sau pasivitate) culturală și cum și-au putut salva sufletul românii, în vremuri vitrege.
Radio Europa Liberă: Doamna Ana Blandiana, există unii care pun la îndoială însăși tema seminarului care va avea loc la Sighet, „rezistența prin cultură.” Chiar se putea rezista prin cultură în perioada comunistă?
Ana Blandiana: „Trebuie să încep prin a vă spune ceea ce am scris în mai multe rânduri: cred că se face, în mod constant, o confuzie pornind de la faptul că verbul „a rezista” are două sensuri: a rezista în sensul de „a te împotrivi” și a rezista în sensul de „a rămâne în viață”. În acest al doilea sens este clar că literatura, în primul rând, dar și alte arte, în sens larg, au ajutat. Au ajutat pentru că lumea reușea să respire ultimele molecule de libertate care se păstrau în poezie, de exemplu. Că a existat o rezistență prin cultură o dovedește deosebirea dintre audiența culturii atunci și acum. Faptul că atunci cărțile se tipăreau în zeci de mii de exemplare și se epuizau imediat dovedește această capacitate sau intenția oamenilor de a încerca să compenseze ceva prin literatură. Ceea ce compensa aceasta era capacitatea de a rămâne vii.”
Radio Europa Liberă: E un fel de a spune că astăzi nu mai e vorba doar despre rezistența prin cultură, ci de rezistența culturii însăși?
Paradoxul este că începe să semene totul cu perioada proletcultistă...
Ana Blandiana: „Din păcate, am acest sentiment. Vreau să spun că eu am pus titlul acestui simpozion, acestei dezbateri pentru că este efectiv o obsesie a mea provenită din nesfârșită polemică de prin anii 1990 până prin 2000: a fost sau nu a fost rezistență prin cultură în comunism? Acuzația era „păi n-au făcut mare lucru, ce fel de rezistență a fost asta? Hazul era în faptul că erau acuzați cei care fuseseră în centrul adeziunii populare atunci, deci existase un fel prin care ei îi ajutau pe ceilalți cum spuneam să rămână vii, de către unii care nu reprezentau nimic atunci. În orice caz, problema acum este că într-un mod sistematic, după părerea mea, felul în care a evoluat lumea (și, de data aceasta, nu este vorba doar despre români, România, aș zice mai curând că imită acest rău), mondializarea, în primul rând, a dus într-un mod programatic la un fel de scădere a nivelului cultural. Paradoxul este că începe să semene totul cu perioada proletcultistă în care scriitorii erau obligați să coboare la nivelul maselor ca să fie înțeleși. Acum nu-i obligă nimeni, dar este încurajată doar cultura sub medie ca să poată atrage, ca să poată flata pe cineva care nu are timp, nu are chef, nu are interes și nu are posibilitatea să descopere cultura adevărată. Astfel, aceste mase subculturale sunt infinit manipulabile.”
Radio Europa Liberă: Dacă facem un pas îndărăt și privim lucrurile din perspectiva oamenilor care sunt cumva exteriori zonei culturale, vedem unii care confundă rezistența prin cultură cu permanența celor care au rezistat în primele rânduri ale instituțiilor statului, au ajuns în funcții publice, ca înalți funcționari pe la cultură sau care aveau diverse privilegii. Mă refer la cei de genul lui Adrian Păunescu sau Corneliu Vadim Tudor... Aceștia se lăudau cu rezistența lor prin cultură ...
Ana Blandiana: (râde) „Eu mă refer exact la cealaltă categorie. De altfel, în legătură cu ăștia nu s-a folosit niciodată sintagma „rezistență prin cultură”
Radio Europa Liberă: Au folosit-o ei în mod intens...
Ana Blandiana: „Ei nu au rezistat, ei au ocupat funcții...”
Radio Europa Liberă: Au ocupat spațiul cultural...
Acum nu te împiedică nimeni să fii tu însuți...
Ana Blandiana: „Exact. Nu, rezistența prin cultură nu era a artiștilor, era a publicului și se făcea prin artiști, prin operele acestora. Dar publicul, cititorii erau cei care în felul acesta reușeau să reziste. Cred că au fost multe mii de oameni care au stat la coadă la retrospectiva lui Corneliu Baba care se numea „Regii nebuni” și care a ținut săptămâni întregi la sala Dalles, cu cozi până dincolo de Intercontinental. Corneliu Baba era el însuși, se găsise pe sine. El și exasperarea lui ajunseseră să creeze acele capodopere, pentru că, efectiv, ultima perioadă de creație a fost absolut extraordinară.”
Radio Europa Liberă: Deci rezistau și artiștii prin cultură, nu numai publicul lor...
Ana Blandiana: „Sigur, artiștii rămâneau, în felul acesta, artiști și nu ieșeau din propriul lor destin în timp ce publicul rezista descoperindu-i și intrând în logica artei prin ei.”
Radio Europa Liberă: Care ar fi rețetele rezistenței prin cultură ieri și astăzi?
Ana Blandiana: „În mod evident rețeta era pentru artiști să fii tu, în felul acesta oamenii simțeau ce era autentic...”
Radio Europa Liberă: ...adică să nu fie un vector al propagandei...
Ana Blandiana: „Exact, exact... acum nu te împiedică nimeni să fii tu însuți, totul este să-i convingi și pe alții să fie ei înșiși.”
Radio Europa Liberă: „La ce bun poeții în vreme de restriște” se numește comunicarea pe care o veți susține la această sesiune. Este un vers dintr-un poet celebru, aplicabil la perioada comunistă, desigur, dar este aplicabil și în ziua de astăzi?
Ana Blandiana: „Faptul că este un vers de Hölderlin și a fost scris în secolul XVIII dovedește că vremurile de restriște au fost tot timpul. Oricum, e clar că acuma sunt, și de data aceasta nu vorbesc doar de români, e clar că acum noi, europenii, trăim o perioadă în care chiar trebuie să ne hotărâm dacă rezistăm sau nu rezistăm, în sensul de a rămâne europeni. Pentru că a fi european înseamnă a aparține unei anumite culturi în măsura. Dacă renunți la ea, și e clar că suntem într-un asemenea trend, ca să folosesc un termen actual, ne infirmăm propria definiție renunțând la cultură, renunțând la credința care este, și ea, o parte din cultură sau mai degrabă cultura este o parte a religiei. La urma-urmei, Europa este produsul filosofiei grecești, jurisprudenței romane și a creștinismului, nu?
A luat cruciulița și mi-a mutat-o la spate...
În momentul în care Uniunea Europeană, după o nesfârșită polemică, a refuzat să introducă sintagma „rădăcinile creștine ale Europei” în Constituție, ea a refuzat să își recunoască și să își păstreze definiția. Îmi amintesc o întâmplare care pare neînsemnată, dar care m-a impresionat extraordinar. Eram, în urmă cu vreo 10 ani, la un festival de poezie important, Festivalul de poezie Southbank din Londra, și urma să urc pe scenă. Mă conducea o doamnă ca să știu drumul pe care trebuia să-l fac prin culise. Și aveam la gât un lănțișor cu o cruce minusculă, mai mică de un centimetru. Și, foarte drăguță, cea care mă însoțea a luat cruciulița și mi-a mutat-o la spate. Și eu am spus „De ce?” Și ea m-a spus ca să nu se simtă jigniți cei care nu sunt creștini; ceea ce mie mi s-a apărut și mi se pare și acum nu doar o enormitate, nu numai o prostie, dar un fel de a nu înțelege situația. Deci eu nu mă simțeam jignită de femeile pe care le vedeam acoperite cu chador, dar trebuia să mă gândesc la faptul că ele s-ar putea simțit jignite de cruciulița de la gâtul meu. În momentul în care un european, englezoaica respectivă, ajunge să gândească așa, Europa are o mare problemă după părerea mea.”
Radio Europa Liberă: Se poate apăra cultura în stradă?
Ana Blandiana: „Nu știu dacă se poate apăra cultura în stradă, dar e sigur că protestul în stradă este o formă de cultură. Am făcut de curând o expoziție cu mai multe organizații, la Teatrul Național, și Teatrul Național intrând în această acțiune, o expoziție care s-a numit „Democrație și protest”. Este încă deschisă, sunt niște mari panouri cu mulțimile ieșite în stradă în 1945. Apoi a fost protestul în stradă al muncitorilor de la Brașov; peste un arc în timp, după aceea, Revoluția, Piața Universității și ajungând până la protestele din Piața Victoriei.”
Versul a fost folosit ca un instrument de a rămâne în viață...
Radio Europa Liberă: Deci, se poate spune că, în România, există o cultură a protestului.
Ana Blandiana: „Există o cultura protestului care este o parte a democrației și chiar o parte a civilizației.”
Radio Europa Liberă: Veți atinge și această temă în cadrul seminarului de la Sighet?
Ana Blandiana: „Sunt convinsă că se vor atinge toate temele posibile. De altfel, la Sighet vom vorbi, aproape sigur, și despre literatura din închisoare. Profit de ocazie să anunț că săptămâna următoare va avea loc lansarea unui volum de versuri ale lui Corneliu Coposu, un volum de versuri scris în anii 1950, în închisoare ,pe care el nu le-a publicat și care apar acum. Deci la Sighet cu siguranță se va discuta și despre această formă de rezistență a culturii. Nu știu dacă asta are legătură cu ceea ce a spus Alecsandri că „românul s-a născut poet” (râde), în orice caz e o discuție extrem de interesantă să găsim o explicație a faptului că suntem singura țară în care s-a scris poezie în închisoare și, de data asta la propriu, s-a rezistat prin poezie. Adică au scris versuri ca să nu înnebunească. Că uneori ele au devenit poezii și au exprimat suferința, este evident, dar principalul lucru este că versul a fost folosit ca un instrument de a rămâne în viață.”
Radio Europa Liberă: Vă mulțumim, doamnă Ana Blandiana.
