Linkuri accesibilitate

Ana Revenco devine directoare a Centrului pentru combaterea dezinformării


Ana Revenco, în timpul unui interviu pentru Europa Liberă
Ana Revenco, în timpul unui interviu pentru Europa Liberă

Parlamentul a aprobat numirea fostei ministre de Interne, Ana Revenco, în funcția de directoare a Centrului pentru comunicare strategică și combaterea dezinformării. Candidatura ei fusese înaintată de președinta Maia Sandu.

„Dezinformarea lovește în siguranța cetățeanului, în unitate și în capacitatea statului de a se dezvolta drept o societate democratică”, a spus Revenco, răspunzând la întrebările deputaților.

La începutul săptămânii, candidatura fostei ministre a fost propusă de șefa statului, care a trimis Parlamentului o scrisoare în acest sens. La câteva ore distanță, Revenco a scris pe Facebook că, pentru ea, coordonarea centrului „este o provocare” și că va depune eforturi pentru a asigura buna funcționare a acestei instituții „atât de importante pentru asigurarea stabilității sociale în țară”.

Ana Revenco a fost ministră a Afacerilor Interne timp de 2 ani, din 2021 până în 2023. În luna iulie, premierul Dorin Recean a prezentat demisia ei la Guvern. Atunci nici premierul, nici Revenco nu au explicat decizia.

Ulterior, președintele comisiei parlamentare securitate națională, deputatul PAS, Lilian Carp, a spus că unul dintre motivele pentru care Revenco a fost demisă a fost atacul armat de pe Aeroportul Internațional Chișinău, din 30 iunie, în timpul căruia au fost uciși doi ofițeri.

Ce este Centrul de combatere a dezinformării?

Deputații partidului de guvernământ „Acțiune și Solidaritate” (PAS) au adoptat, pe 14 iulie, proiectul de lege cu privire la crearea Centrului pentru comunicare strategică și combatere a dezinformării. Inițiativa legislativă a venit de la președinta Maia Sandu.

Potrivit documentului, centrul va lua măsuri pentru asigurarea securității spațiului informațional în fața dezinformării, manipulării și ingerințelor străine. Deși acestea vor avea caracter de recomandare, membrii centrului vor putea sesiza organele de drept, dacă vor depista încălcări ale legislației. De asemenea, ei vor putea solicita și primi informații, inclusiv care conțin date cu caracter personal sau secret de stat.

Centrul va fi compus din 11 persoane. Directorul și vice-directorul vor fi numiți, pe un termen de 5 ani, de Parlament, la propunerea președintelui R. Moldova, în urma unui concurs public.

Din centru vor mai face parte câte un reprezentant din partea unor instituții de stat precum Parlamentul, Cancelaria de Stat, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul de Externe, Consiliul Audiovizualului și altele.

  • 16x9 Image

    Denis Dermenji

    Scriu pentru versiunea de limbă rusă și română a site-ului Europa Liberă Moldova, despre conflictul transnistrean și procesul de reglementare, dar și despre temele de actualitate din R. Moldova. Din 2018 până în 2021 am lucrat la Moldova 1 și Jurnal TV. În 2022,  fiind jurnalist la newsmaker.md, am scris și am filmat reportaje din regiunea Kiev, în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

XS
SM
MD
LG