Linkuri accesibilitate

Andrei KURKOV. Albinele gri


Andrei Kurkov, 7 iunie 2018

„Tot ce înainte a fost sovietic a devenit apoi rusesc, îi explică Vladlen, cherchelit, lui Paşka, dar aruncând mereu o privire spre gazdă. Iar ce nu a devenit rusesc, o să fie mai târziu”, suntem în plin război din Donbass, iar satul Mala Starohradivka, având „doar două străzi: Lenin şi Şevcenko, precum şi străduţa Miciurin”, se află în zona gri, drept care toată lumea s-a refugiat, mai puţin Serghei Sergheievici, apicultor, şi Paşka Hmelenko, „duşman din copilărie” – romanul ucraineanului Andrei Kurkov (n. 1961), Albinele gri, Paralela 45, 2021, începe abrupt (secvenţa cu soldatul mort între liniile frontului văzut prin binoclu: „Dacă s-a târât fugind de ei, înseamnă că e «mărar». Dacă e îndreptat spre ei, e de-ai noştri”), peste alte zeci de pagini oroarea sporeşte exponenţial („În locul poziţiei lunetistului era acum un crater cu o adâncime de nu mai puţin de un metru. (…) Sergheici se uită în jur. Văzu mai aproape de livadă o gheată cu un picior până la glezne, cu un os alb ce ieşea din carnea roşie. (…) Mai făcu doi paşi. Privirea i se oprise pe o ureche de om”), şi chiar după ce naratorul îşi părăseşte satul, ca să-şi scoată albinele din zona gri, războiul se ţine scai de el: „Sergheici încercă să-şi concentreze durerea pe soldatul mort, despre care nu ştia nimic, în afară de faptul că murise în Donbass. Făcea eforturi, dar gândurile alunecau spre soldatul Petro, cel care venise în casa lui cu grenada adusă în dar. Alunecau şi spre mortul cu cercel în ureche, cel care zăcuse pe câmp jumătate de iarnă şi pe care nici unii, nici ceilalţi nu voiseră să-l ia şi să-l îngroape aşa cum se cuvine…”

În cele din urmă, naratorul ajunge în Crimeea – între timp, anexată de ruşi – în căutarea lui Ahtem Mustafaev, şi el apicultor, pe care-l cunoscuseră cândva, în viaţa paşnică, şi unde dă de… văduva lui, iar tot ce poate face Sergheici pentru familia prietenului său este să-l readucă – nu el, ci organele respective, după vizita sa la FSB-ul din Simferopol – acasă, mai exact rămăşiţele lui pământeşti. Dar ca să n-o închei pe-o notă tragică, îngăduie-mi-se să vă servesc pe final această secvenţa plină ca un fagure de miere – în care, vai! războiul toarnă o linguriţă de fiere: „Dar zumzetul continuă şi, din stupul «al treilea», mai ieşi o albină, după aceea încă un, şi încă una. Şi au dispărut toate după prima, în lanul de floarea-soarelui, aplecându-se ca nişte iscoade militare ce mergeau în misiune. Iar la un moment dat, Sergheici îşi dădu seama că sunt gri, pentru că sunt îmbrăcare într-un combinezon de camuflaj, poate nici nu este combinezon, ci un fel de pelerină-cort, oricum, ceva militar.” –, gustaţi-o: „Se gândea că tocmai de la albine oamenii ar putea să înveţe să păstreze ordinea. Numai că, iute, albinele, datorită ordinii şi muncii lor, au construit în stup comunismul. Furnicile au ajuns la un socialism natural, adevărat. Asta pentru că furnicile nu au ce produce, ele au învăţat numai să păstreze ordinea şi egalitatea. Dar oamenii? Nu au nici ordine, nici egalitate.”

4 iulie ’22

Previous Next

XS
SM
MD
LG