Linkuri accesibilitate

Angela Merkel spune că Germania va sancționa Rusia dacă aceasta va folosi Nord Stream 2 ca armă contra vecinilor


Conducta Nord Stream 2 la Celiabinsk
Conducta Nord Stream 2 la Celiabinsk

Cancelara Germaniei, Angela Merkel, spune că țara sa este gata să sancționeze Rusia dacă aceasta va folosi gazoductul Nord Stream 2 ca armă contra vecinilor, în primul rând a Ucrainei, dar și-a exprimat speranța că sancțiunile nu vor fi necesare.

Merkel le-a vorbit jurnaliștilor la Berlin, la o zi după ce Germania și Statele Unite au dat publicității unui acord care permite finalizarea gazoductului, dar prevede și posibilitatea aplicării sancțiunilor împotriva Rusiei. Aproape finalizat, gazoductul prin Marea Baltică va permite livrările de gaze rusești direct în Germania, ocolind țările est-europene. Ucraina și-a exprimat îngrijorarea că Nord Stream 2 o poate lipsi de venituri importante din taxele pentru tranzitul gazelor rusești și îi poate pune în pericol securitatea energetică.

Statele Unite s-au opus conductei pe motiv că sporește dependența europenilor de livrările de energie rusești și a amenințat cu sancțiuni firmele care participă la construcția ei. Merkel a spus că noul acord germano-american este un pas pozitiv, dar nu rezolvă toate divergențele. Ea a mai declarat că a primit asigurările Moscovei că nu va folosi Nord Stream 2 ca pe o armă.

XS
SM
MD
LG