Linkuri accesibilitate

ANI cere confiscarea a peste 770 de mii de lei de la deputatul democrat Alexandru Jizdan


Alexandru Jizdan
Alexandru Jizdan

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a cerut să i se confiște deputatului democrat Alexandru Jizdan peste 770 de mii de lei, care ar constitui „avere nejustificată” obținută de parlamentar și familia acestuia în perioada 2016 – 2019.

Într-un comunicat, ANI mai spune că, în urma unui control al declarațiilor de avere și interese ale lui Jizdan, a mai cerut Procuraturii Generale să-l investigheze pe deputat în privința falsului în declarații. Ministru de interne în perioada supusă verificărilor, Jizdan a spus într-o reacție pe Facebook că și-a declarat corect averea și interesele, iar concluzia ANI s-ar datora unei „confuzii”.

Inspectorii de integritate spun însă că Jizdan a omis să declare mai multe proprietăți, inclusiv un apartament și alte două bunuri imobile dintr-un oraș din sudul Olandei deținute cu drept de folosință de unul dintre copii. Ziarul de Gardă relatează că, pentru 2020, Jizdan a declarat venituri din salariul de deputat de 168 841 de lei, venituri mult mai mari primite ca îndemnizații de la parlament, în valoare de 230 075 de lei, dar și o pensie de 90 343 de lei.

XS
SM
MD
LG