Programul de alimentație rațională nu a fost o noutate a regimului comunist român. Norme de alimentație rațională și control caloric al alimentației populației, după criterii așa-zis medicale, bazate pe indicatori de vârstă, gen, profesie, consum energetic (munca fizică primește mai mult; ex: minerii), stare fiziologică, etc., fuseseră elaborate încă din 1964.
Programul implementat începând cu 1982 a fost văzut de regimul comunist de la București ca o necesitate, iar vechile norme erau considerate depășite din punct de vedere științific. Pentru a-și realiza planurile, conducerea statului a apelat la cadre medicale (specializate în boli de nutriție, metabolice, etc.), persoane din ministerele agriculturii și industriei alimentare.
Au fost implicate presa comunistă, sistemul de învățământ, sindicatele și alte organizații de masă, politice sau obștești. Pe scurt, pentru o alimentație rațională a societății, regimul Ceaușescu a pus în mișcare un uriaș aparat de elaborare, propagandă și implementare.
Pregătirea Programului începuse încă din a doua parte a anilor 1970. În 1976, ministrul Sănătății—Nicolae Nicolaescu—propunea o comisie de specialitate care să elaboreze noi norme de alimentație rațională. În fruntea acestei comisii s-a aflat Iulian Mincu, șeful disciplinei de nutriție și boli metabolice de la IMF București, considerat ulterior „părintele” întregului program științific de alimentație. Fiind un proiect național de anvergură, cu multiple implicații în varii zone instituționale, publicarea Programului în Buletinul Oficial nu s-a făcut decât în prima parte a anilor 1980.
În anul 1982, în conformitate cu Hotărârea Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, s-a supus dezbaterii publice proiectul Programului de alimentație științifică a populației. În limbaj comunist, „dezbatere publică” însemna cel mult o nouă șarjă de articole unilaterale în favoarea implementării acestui program. Oficiosul Scînteia a preluat în numărul său din 14 iulie 1982 textul integral. În deschiderea articolului, se preciza că „propunerile, observațiile și sugestiile cetățenilor la acest proiect vor fi adresate Consiliului de Miniștri, presei și radioteleviziunii”. Se dorea păstrată aparența participării cetățeanului obișnuit la „treburile cetății”...
Așa se face că Hotărârea Marii Adunării Naționale a apărut în Buletinul Oficial abia în 1984. În aplicarea prevederilor acestui program se trasau sarcini specifice Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, altor ministere și organe centrale cu atribuții în producerea și desfacerea de bunuri de consum agroalimentare, consiliilor populare, Ministerului Educației și Învățământului, Consiliului Culturii și Educației Socialiste, organizațiilor componente ale Frontului Democrației și Unității Socialiste, Consiliului Național al Femeilor, Societății de Cruce Roșie, presei, radioului, televiziunii și chiar Consiliului de Miniștri.
Scopul acestor măsuri alimentare era asimilat celui ideologic al Partidului: „Creșterea continuă a bunăstării materiale și spirituale a oamenilor muncii, a gradului de civilizație și a calității vieții întregului popor”.
Rolul presei de stat era esențial în educarea populației vizavi de programul național de alimentație științifică și rațională. Cele mai multe articole din presa vremii citau constant autorități medicale, astfel încât structura de adevăr a celor afirmate să nu poată fi pusă la îndoială.
În realitate, planul avea legătură cu situația economică la zi, din ce în ce mai dezastruoasă, cu proiectele megalomanice și costisitoare ale dictatorului și ambiția lui de a plăti întreaga datorie externă. De partea cealaltă, statisticile oficiale vorbeau exclusiv despre progres economic, general și constant.
