În timp ce la Praga presa este ocupată cu alegerile prezidențiale, în Italia un mare cotidian, „La Stampa”, aniversează în avans cei 50 de ani ce se împlinesc de la „Primăvara pragheză” a anului 1968. „La Stampa” a publicat duminică un lung interviu cu amintiri ale actriței Jitka Frantová, văduva comunistului reformator ceh Jan Pelikan, intitulat: „Democrație contra dictatura unui singur partid. Poporul era beat de fericire”.
Jitka Frantová este un personaj aparte în istoria teatrului și a filmului ceh. Născută la Brno în 1932, absolventă a Academiei de Arte Janacek, Frantová a avut șansa să-și perfecționeze măiestria la un seminar de teatru cu Jean Vilar și Gerard Philip în Franța, iar în anii 1953-1959 să facă parte din trupa Teatrului Municipal din Köln. La sfîrșitul acelui contract devenea angajată a Teatrului Rokoko din Praga pînă la înăbușirea Mișcării Primăvara de la Praga în 1968. În 1969 avea să emigreze în Italia alături de soțul ei, Jiři Pelikán (1923-1999), ce fusese timp de cinci ani directorul Televiziunii cehe (1963-1968) și unul din personajele de frunte în echipa de reformatori ai lui Dubcek.
Cei doi au cerut azil politic în Italia, unde au continuat să militeze împotriva ocupației sovietice a Cehoslovaciei, Frantová fiind condamnată la Praga, în contumacie, la trei ani de închisoare în 1972. Dacă Pelikán avea să devină înainte de moartea sa în 1999, eurodeputat italian din partea socialiștilor, Frantová devenea cunoscută ca militantă pentru memoria evenimentelor din 1968, autoare și protagonistă a unui spectacol la Piccolo Teatro din Milano, intitulat „Primăvara mea de la Praga”, pentru care avea să fie distinsă de președintele Georgio Napolitano, în 2008, cu Ordinul de Merit al Italiei.
„Îmi amintesc bine ajunul Anul Nou 1968 la Clubul televiziunii cehoslovace, cinci zile înainte ca Dubcek să preia conducerea sărbătorii, marcînd începutul oficial al Primăverii de la Praga. Această reformă a regimului comunist brutal începuse efectiv cu ani înainte, Primăvara de la Praga nu a fost decît apogeul acestui proces. Sesiunea CC al PC din Cehoslovacia, deja foarte neliniștită de reformele cerute de popor, a fost suspendată pe timpul vacanței, iar noi serbam faptul: «Nu au petrecut un Crăciun bun și acum totul se prăbușește». A fost Anul Nou cel mai fericit pe care l-am trăit, începutul unei vieți noi, care avea să dureze doar opt luni, înăbușită de tancurile sovietice la 21 august” – își amintește Jitka Frantová în interviul acordat pentru La Stampa, ziaristei Anna Zafesova.
Întrebată despre rolul televiziunii și al soțului ei, Jiři Pelikán, Frantová spune: „[...] Sub conducerea sa, televiziunea a devenit un instrument adevărat al democrației. A încercat să o deschidă societății civile, introducînd dezbateri pe chestiuni de actualitate, programe de întrebări adresate de public miniștrilor, care nu erau obișnuiți să răspundă cetățenilor. [...]
O serie de emisiuni au fost blocate, din păcate, de cenzură. Brejnev îi vroia capul. El a numit televiziunea lui 'centru al contrarevoluției'. Chiar în timpul invaziei ruse, televiziunea a jucat un rol important, informînd lumea întreagă despre invazie. În noaptea de 21 august, cînd trupele Pactului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia, Pelikán a fost primul pe lista celor care trebuiau arestați.”
„Ce a semnificat „socialismul cu față umană” pentru dumneavoastră la vremea respectivă și ce înseamnă acum?” – o întreabă ziarista pe Frantová, care răspunde: „Așa a fost cunoscut [procesul] denumit în vest Primăvara de la Praga. A fost în mod simplu o reformă a comunismului. Libertatea și democrația împotriva dictaturii unui partid. Pentru sovietici era o „o contra-revoluție”. Cenzura a fost anulată. Puteam călători, în sfârșit, în străinătate. În toată țara se manifesta o bucurie imensă. Oamenii erau beți de fericire. Pentru mine, astăzi, idealurile de la Praga au același sens: libertate și democrație”.
Despre intelectualitate ca ferment particular al Primăverii de la Praga, Jitka Frantová spune: „Fiecare revoluție se naște, probabil, în spiritul intelectualilor, al artiștilor și al filozofilor. Primăvara de la Praga s-a născut, înainte de toate, în capul unor comuniști convinși, cum spunea pe bună dreptate Pelikán, și din acest motiv, ei vroiau să transforme comunismul brutal, care nu le mai reflecta idealurile”.
Într-un comentariu despre evoluția lucrurilor în august 1968, Frantová își amintește, între altele: „[...] Brejnev l-a amenințat pe Dubcek, care nu și-a informat colaboratorii despre intimidare și intențiile sovieticilor. Din acest motiv, sosirea soldaților ne-a găsit prost pregătiți și ne-a luat prin surprindere, chiar dacă nimeni dintre noi nu își făcea iluzii despre suficiența lui Brejnev. Pelikán participase în ajun la o lungă reuniune pentru a discuta viitoarele mișcări ale Rusiei. Obosit, a adormit devreme și a fost sculat de un telefon: „Discuția s-a sfîrșit, privește pe fereastră”. Tancurile intraseră în Praga.”
La ora invaziei, povestește Frantová, ea se afla la Viena și a încercat fără succes să comunice cu Jiři Pelikán. „Televiziunea austriaccă mi-a dat bani și m-a ascuns într-o mânăstire, fiindcă Viena era deja plină de agenți secreți. Directorul Zilk a difuzat din oră în oră un anunț în căutarea colegului și prietenului său de la Praga. [...] Dar Pelikán nu vroia să părăsească Praga. În primele zile a dormit, asemenea altor deputați, în Parlament, apoi, deghizat în medic, a fost dus de o ambulanță la o uzină unde a avut loc Congresul al XIV-lea, extraordinar, al Partidului comunist, care a condamnat ocupația sovietică. În acest timp, Dubcek cu alți funcționari au fost duși cu forța la Moscova unde au semnat (cu excepția lui Frantisek Kriegel) capitularea, spre marea decepție a tuturor. Și așa, timp de încă 20 de ani, totul a fost pierdut.”
„Pelikán – povestește văduva sa în interviul cu La Stampa – a considerat 1968 anul cel mai fericit din viața sa, fiindcă idealurile în care crezuse la origini, începeau să se realizeze. El spunea că Primăvara de la Praga nu a fost importantă doar pentru istoria cehoslovacă, dar că a fost un element decisiv pentru lumea întreagă. Din acel moment a început decăderea adevărată a mișcării comuniste internaționale, considerată pînă atunci un monolit. Căderea Zidului de la Berlin și Revoluția de catifea au fost consecințele logice ale acelor evenimente. Rușii știau prea bine cît de primejdioasă era Primăvara de la Praga, din acest motiv au reprimat-o declanșînd cea mai mare operațiune militară pe care a cunoscut-o Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.”
***
Astăzi la o vîrstă înaintată, Jitka Frantová a rămas, indiscutabil, atașată idealurilor Primăverii de la Praga, zile despre care își amintește cu căldură și într-un mod simplu, inteligibil pentru toți. Pentru ea, cum o spune în interviul cu La Stampa, 1968 nu este „o revoluție uitată”, și, după moartea lui Jiři Pelikán „a resimțit drept o datorie morală să facă cunoscute acele evenimente și semnificația lor.”
Asemenea altor personaje mai mult sau mai puțin celebre ale emigrației cehe după înăbușirea Primăverii de la Praga - și scriitorul Milan Kundera este probabil cel mai reprezentativ – lui Jitka Frantová i s-a imputat în ultimii ani faptul că ar fi semnat în tinerețe un angajament de colaborare cu Serviciul secret cehoslovac (SbT). „Dosarul” a fost regăsit „întîmplător” în anul 2015, după ce președintele Milos Zeman anunțase intenția de a o decora pentru meritele sale în promovarea relațiilor italo-cehe. Cu doi ani mai devreme, Frantová găsise de cuviință să sprijine alegerea lui Milos Zeman ca președinte al Cehoslovaciei. S-a vorbit atunci în presa cehă despre ea ca despre un personaj necunoscut cehilor.
Răspunzînd acuzațiilor, actrița spunea: „Neg integral ceea ce mi se atribuie de către Hospodářské noviny și Aktuálně.cz.” „Pelikan ar zîmbi, probabil, fiindcă el a fost acuzat întîi ca agent al Gestapo-ului, apoi al CIA-ului și după 1968, al SbT-ului. Mi-a spus că nu mai lipsea decît să-l acuze de cooperare cu KGB-ul. Pot să spun cu conștiința curată că nu am semnat cu SbT-ul și nu am făcut rău nimănui”.
Cert este - și nimeni nu o neagă – că Jitka Frantová și Jiři Pelikán au fost urmăriți intens de Securitatea cehă în timpul exilului în Occident, după ce au fost privați de cetățenia cehoslovavă, actrița fiind condamnată în contumacie în 1972, împotriva amîndoura fiind organizat un atac cu bombă, iar în 1975 o tentativă de răpire. Jitka Frantová avea să fie reabilitată după Revoluția de catifea, iar Jiři Pelikán să fie pentru o scurtă vreme, în 1990-91, consilier al președintelui Havel.
