Linkuri accesibilitate

Anthony Fauci: Să nu facem din perfecțiune, inamicul binelui


Consilierul principal al președintelui Biden pentru sănătate publică, Anthony Fauci

În condițiile în care varianta Omicron a virusului duce cazurile la cifre record în Statele Unite, Centrul pentru Controlul Îmbolnăvirilor a decis – o decizie controversată – să reducă perioada de carantină pentru cei infectați de la zece zile, la cinci, urmând ca după cele cinci, persoanele cu COVID să trebuiască să poarte mască de protecție pentru încă cinci zile.

Anthony Fauci: Să nu facem din perfecțiune, inamicul binelui
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:38 0:00
Link direct

Unii experți și categorii profesionale au criticat hotărârea spunând că este cel puțin neobișnuit ca într-o perioadă cu numere record de cazuri, să fie redus timpul de auto-izolare. Firește că deciziile luate de autorități din sănătatea publică iau în considerare o serie de criterii, între acestea fiind și capacitatea sistemului medical de exemplu sau altora vitale pentru economie, de a funcționa adecvat cu atât de numeros personal afectat de COVID.

Consilierul principal al președintelui Biden pentru sănătate publică, Anthony Fauci a spus că este un exemplu de situație în care nu trebuie să facem din perfecțiune, inamicul binelui. El a adăugat că datele științifice demonstrează că, în primele zile de la contractarea virusului, încărcătura virală este mai mare, la fel și capacitatea de a răspândi virusul în comunitate.

Directoarea Centrului pentru Controlul Îmbolnăvirilor, Rachelle Walensky a declarat că decizia este bazată pe ceea ce s-a considerat că poate fi o limită de toleranță a sistemului. A controla pandemia are mai multe componente decât cea legată de cazurile individuale. Dacă sistemul medical se prăbușește, dacă economia intră într-o stare de acentuată avarie, asta are consecințe asupra capacității de a răspunde adecvat, la presiunea creată de pandemie. Întrebată de ce nu se cere testarea pentru ieșirea din carantină, Walensky a răspuns că nu se știe cum performează testele rapide și în ce măsură ele indică dacă o persoană este încă contagioasă, la sfârșitul maladiei sau nu.

Testele nu au fost folosite pentru un astfel de obiectiv, până acum. Directoarea Centrului a spus că tocmai acum, când noua mutație infectează un număr mare de persoane foarte rapid, esențială este menținerea societății în stare de funcționare și de aceea, chiar dacă nu este o soluție perfectă, reducerea auto-izolării ajută. De la bun început în această pandemie, teama majoră a fost prăbușirea sistemului medical și de sprijin, ori eforturile autorităților vizează contracararea acestui risc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG