Linkuri accesibilitate

„Aproape 10% din populație” ar putea fi vaccinată anti Covid-19 în prima fază


Campania de vaccinare anti Covid-19 a început în Uniunea Europeană pe 27 decembrie 2020.

În R. Moldova, în prima fază a vaccinării anti Covid-19, vor fi vaccinate „până la 10% din populație, sau în jur de 50 de mii de persoane”, a declarat la Europa Liberă, Liliana Iașan, directoarea Asociației medicale teritoriale Buiucani, fostă viceministră a Sănătății. Ministerul Sănătății a primit vineri confirmarea că primele vaccinuri anti Covid-19 vor sosi în R. Moldova la mijlocul lunii februarie, prin platforma Covax a Organizației Mondiale a Sănătății. R. Moldova va primi gratuit aproape 25 de mii de doze de vaccin BioNTech-Pfizer și până la 264 de mii de doze de vaccin AstraZeneca iar campania națională de vaccinare va avea trei faze, începând cu personalul medical.

Liliana Iașan a precizat că în prima fază, fiecare instituție de sănătate „conabilizează” personalul care trebuie vaccinat și este responsabilă de acest proces. Se va crea însă și o platformă centralizată unde se va ține evidența vaccinărilor.

Prima fază va fi „stric instituțională”, în a doua etapă, care va cuprinde populația de peste 65 de ani și persoanele cu vulnerabilități, vaccinarea va avea loc la medicul de familie sau în centre mari de vaccinare, organizate ad-hoc, a mai spus Liliana Iașan. Programarea se va face cu stabilirea datei pentru rapel, pentru că ambele vaccinuri necesită două injecții la o distanță de 21 de zile.

Previous Next

XS
SM
MD
LG