Linkuri accesibilitate

Aproape 35 de mii de cetățeni moldoveni aflați peste hotare s-au înregistrat prealabil pentru alegerile prezidențiale


Imagine generică

Până în prezent, 34 723 de cetățeni moldoveni aflați peste hotare s-au înregistrat prealabil pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Cei mai mulți – 6 583 – sunt din Italia, toate solicitările fiind depuse online, informează agenția IPN citind datele Comisiei Electorale Centrale.

După numărul de înregistrări, Italia este urmată de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu 4 675 de înregistrări. Din Federația Rusă sunt 4 663 de înregistrări, dintre care 2 377 au fost depuse în scris. Acesta este cel mai mare număr de cereri în scris parvenit de peste hotare.

Din România au fost înaintate 3 599 de cereri, din Germania - 2 980. De asemenea, au fost depuse cereri din: Franța – 2 494, Statele Unite ale Americii – 1 968, Irlanda - 1 764, Canada – 1 182 de cereri.

Alegătorii moldoveni se pot înregistra prealabil până la data de 16 septembrie, cu 45 de zile înainte de data scrutinului. Cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, alegătorul poate anula înregistrarea efectuată anterior.

Votanții sunt invitați să completeze formularul de înregistrare online, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md sau pagina web oficială a Comisiei - www.cec.md. Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la Comisia Electorală Centrală sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG