O interpelare în Parlamentul de la București a condus la o informație postată pe site-ul Ministerului de justiție: aproximativ un sfert din cetățenii Republicii Moldova au și cetățenie română.
Cea mai mare creștere a ritmului de solicitare a cetățeniei s-a înregistrat în ultimii zece ani, cu observația că, pe timpui pandemiei, din pricina restricțiilor de călătorie, cererile depuse au fost mult mai puține. Asta a dat răgaz autorităților române să proceseze un număr mai mare de cereri în așteptare. În știrea publicată de G4Media se mai arată că a crescut semnificativ numărul de cereri de redobândire a cetățeniei române pentru minori.
Trebuiau boicotate întreprinderile de stat din Belarus, care-i procură valută dictatorului
Un comentariu scris pentru Deutsche Welle de Petre M. Iancu discută sancțiunile stabilite de țările Uniunii Europene împotriva Republicii Belarus, după ce președintele Alexandr Lukașenka a deturnat spre Minsk un avion de pasageri cu 170 de oameni la bord ca să-l debarce și aresteze pe opozantul de 26 de ani Roman Protasevici. Petre M. Iancu se arată total nesatisfăcut de duritatea sancțiunilor : închis spaţiul aerian pentru avioanele Belavia şi îngheţat trei miliarde de la Uniune destinate investiţiilor în Belarus. „Atât? Atât. Reprezentanţii Comunităţii, mai scrie Iancu, au mai bâiguit în plus, luni seara, câte ceva, confuz, despre alte eventuale sancţiuni de genul unor noi interdicţii de circulaţie în UE şi îngheţări de conturi pentru inşi din anturajul lui Alexander Lukaşenko, recompensaţi oricum, bogat, de dictator, pentru samavolniciile înfăptuite şi crimele pe care, dacă vor fi lăsaţi, le vor mai înfăptui. Iar SUA? Au reacţionat chiar şi mai «dur». Preşedintele Biden a calificat textual acţiunea (…) drept «scandaloasă». (…) Ce groaznic.” Ce trebuia făcut, în opinia acestui comentator : trebuiau boicotate întreprinderile de stat din Belarus, care-i procură valută dictatorului, prin intermediul exportului de gaze, petrol şi sare de potasiu. „Le-ar durea un boicot? Desigur. Ar lovi şi în salariaţii din Belarus? Din păcate, da. Dar ar fi fără alternativă dacă s-ar dori cu adevărat sancţionarea şi descurajarea fără altercaţii militare a terorismului de stat”.
În Dilema Veche, Teodor Tiță vede reacțiile occidentalilor ca „virulente” și îndreptățile, dar și el scrie că ele denotă o anume „stânjeneală”. Liderii occidentali știu că atâta vreme cât „Europa va continua să permită schimburi comerciale cu Belarus, câtă vreme brand-urile occidentale vor fi disponibile în magazinele din Minsk, câtă vreme Occidentul va pretinde că «se poate discuta» cu Minskul, iar represiunea e o excepție, nu o regulă, Lukașenko va rămâne la locul lui. Strict în acest caz, Europa ar trebui poate să renunțe la mănuși și să își propună, deschis sau nu, încurajarea unei schimbări a regimului din Belarus. Asta înseamnă, dincolo de dorințe, investiții și strategie”.
Ieri, premierul României Florin Cîțu a prezentat în Parlament Programul Național de Redresare și Reziliență, prin care România poate accesa 13 miliarde de euro de la Bruxelles contra proiecte valabile. Programul a fost aprobat, dar astăzi Ioana Ene-Dogioiu (spotmedia.ro) își scrie nemulțumirea că, de fapt, nu se cunosc în detaliu angajamentele luate la Bruxelles de guvern. Întrebat despre ele, Cîțu a ripostat neobișnuit de iritat, spunând că „declarațiile se dau într-un cadru organizat”. „Da, are dreptate dl Cîțu că «în orice țară civilizată, declarațiile se dau într-un cadru organizat». Dar asta presupune două aspecte: și cadrul organizat (care se înțelege că lipsește), dar și faptul că declarațiile se fac”.
