Linkuri accesibilitate

Are poliția R. Moldova informații despre posibile destabilizări în an electoral?


Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției, în redacția Europei Libere.
Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției, în redacția Europei Libere.

Poliția moldoveană deține informații legate de „intenții care nu urmăresc un scop nobil pentru R. Moldova” înainte de alegerile prezidențiale de la toamnă și posibilul referendum despre aderarea la UE, a declarat șeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, podcastului „Pe Agendă”. 

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) a mai spus că poliția „vede deja anumite intenții” și că este conștientă de provocările care ar putea avea loc în R. Moldova în 2024, dar nu a vorbit de vreun plan concret de destabilizare.

Președinta Maia Sandu a avertizat de câteva ori, inclusiv la o conferință la Timișoara în ianuarie, că Rusia își poate relua primăvara acțiunile de destabilizare împotriva R. Moldova.

Șeful IGP a mai spus Europei Libere că poliția are „toată capacitatea”, în comun cu celelalte instituții ale statului, de a „face față provocărilor și intențiilor de destabilizare și dezordine”.

În 2023, autoritățile de la Chișinău au închis Partidul Șor în urma unei decizii a Curții Constituționale de a-l declara neconstituțional. Guvernul a spus că acest partid și liderul său, Ilan Șor, sancționați de UE, Statele Unite și alte guverne occidentale au încercat să destabilizeze R. Moldova în interesul Rusiei și prin înțelegere cu aceasta.

Viorel Cernăuțeanu a mai spus Europei Libere că Șor, care a fost condamnat la închisoare în R. Moldova pentru rolul său în „furtul miliardului” în 2014 și se ascunde în Israel, călătorește des la Moscova, unde s-ar fi aflat chiar duminică, iar autoritățile moldovene îi monitorizează deplasările prin intermediul Interpol. Însă Moscova ignoră cererile de a-l reține, a mai spus Cernăuțeanu.

Ce mai puteți afla din acest interviu cu șeful IGP:

  • Cine sunt cei trei bărbați care au incendiat mașini ale refugiaților ucraineni în Găgăuzia?
  • La ce etapă este ancheta privind incendierea Centrului de informare și documentare NATO de la Chișinău?
  • Când și cum au fost furate cele 3000 de cartușe pe care trebuia să le folosească Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” la exerciții tactice?
  • Câți polițiști are R. Moldova și câți îi lipsesc?
  • A scăzut sau s-a majorat gradul de corupție din poliție?
  • Ce trebuie să se mai facă pentru a evita accidentele rutiere soldate cu decese?

„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri seara, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordine zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.
  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG