Linkuri accesibilitate

Arhiva Mircea Carp: interviu cu Paul Goma pentru Vocea Americii


Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Interviu realizat la București prin telefon în 23 februarie 1977.

Dan Mircescu [Mircea Carp - n. red] de la Biroul European al Vocii Americii a stat de vorbă, la telefon, cu scriitorul român disident Paul Goma, aflat la Bucureşti. Domnul Goma şi-a exprimat din capului locului satisfacţia de a sta de vorbă cu corespondentul nostru, i-a arătat acestuia că întrevederea de ieri după-amiază cu domnul Cornel Burtică, a durat o oră şi jumătate. Înainte de a înregistra pe bandă de magnetofon convorbirea cu Paul Goma, scriitorul român şi-a exprimat speranţa că această convorbire telefonică nu va fi întreruptă de autorităţi. Este ceea ce nici nu s-a întâmplat. Iată deci interviul, acordat de Paul Goma, în exclusivitate, lui Dan Mircescu de la Biroul European al Vocii Americii. Convorbirea a fost înregistrată pe bandă de magnetofon, aşa cum o veţi auzi în următoarele opt-zece minute.

Arhiva Mircea Carp: Interviu cu Paul Goma pentru Vocea Americii, 23 februarie 1977
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:56 0:00

Mircea Carp: În cursul întrevederii pe care aţi avut-o, şi care, cum aţi spus, a fost de o oră şi jumătate, cu domnul Cornel Burtică, domnia sa v-a spus că descrieţi România în culori prea negative. Două răspunsuri de la dumneavoastră aştept. Întâi, v-a spus domnul Cornel Burtică acest lucru?

Paul Goma: Da.

Mircea Carp: Şi al doilea, vedeţi într-adevăr situaţia din România în culori prea negative?

Paul Goma: Nu spun prea negative. Le văd în negru.

Mircea Carp: În tot cursul convorbirii de la CC se spune că domnul Burtică ar fi promis publicarea în România a unora din lucrările dumneavoastră, domnule Goma…

Paul Goma: Nu, nu a promis publicarea, dar a menţionat că domnia sa nu promite nimic, că după ce va citi manuscrisele pe care urmează să i le prezint, în funcţie de publicabilitatea lor, va lua o hotărâre…

Mircea Carp: Şi dumneavoastră cum v-aţi declarat de acord cu această…?

Paul Goma: Da. Am spus că este un pas înainte, interesant, mai ales că aflasem că domnul Burtică rezolvase înainte nişte cazuri irezolvabile, cazul Breban, o carte a lui Breban, care ani de zile stătea pe ici pe acolo, care era ca şi interzisă şi domnul Burtică a avut totuşi timp să citească cartea şi să decidă publicarea ei. Cartea va ieşi în curând.

Mircea Carp: Şi domnul Burtică îşi va da osteneala acum ca să citească şi cărţile dumneavoastră?

Paul Goma: Da. Aşa a promis. Asta este promisiunea, că le va citi.

Mircea Carp: Da. Câte persoane au semnat până la urmă apelul dumneavoastră şi dacă ne puteţi spune numele lor?

Paul Goma: Da. În afară de cei opt, care au apărut numele lor, au mai fost două nume pe Divan Nicolae, din Constanţa, economist…

Mircea Carp: Da.

Paul Goma: Luminiţa Coler, scriitoare. Aşa. Soţii Nuţă, Marcel şi Elena Nuţă din Ploieşti…

Mircea Carp: Da…

Paul Goma: Staţi puţin, eu nu am acum lista la mine, ca să nu mi-o smulgă. Vasile Paraschiv din Ploieşti.

Mircea Carp: Da.

Paul Goma: … şi în continuare sunt foarte multe semnături pe care deocamdată nu pot să le divulg. Nu este un bluf ci situaţia este foarte complicată şi vreau să vă explic…

Mircea Carp: Da.

Paul Goma: Autorităţile încearcă pe toate căile… De pildă, îmi permit acum să vorbesc cu străinătatea, am dat un interviu agenţiei France Press, aşa, la mine au putut pătrunde zilele astea gazetari străini dar nu pot să pătrundă români…

Mircea Carp: Îhî…

Paul Goma: În momentul în care ajunge vreun doritor de semnătură aici este…, nu ştiu exact ce i se întâmplă, dar nu mai ajunge până la mine…

Mircea Carp: Da.

Paul Goma: Mai ales, aşa… Mai ales la telefon când îşi exprimă dorinţa să vină să semneze, se taie telefonul imediat. Această situaţie m-a făcut ca să-i descurajez pe mulţi sau să-i amân ca nu cumva să fie arestaţi la poartă sau mai ştiu eu ce li se întâmplă…

Mircea Carp: Ce s-a întâmplat cu unii din membrii semnatari ai apelului? Sunt încă în România sau au plecat?

Paul Goma: Da. Soţii Gesswein au plecat luni…Sergiu şi Carmen Manoliu au plecat ieri. Alo…

Mircea Carp: Da, vă aud.

Paul Goma: Aseară am avut o convorbire telefonică cu Şerban Ştefănescu, care mi-a spus că Feher de la Oradea a primit paşaportul iar el, Ştefănescu, urmează să-l primească.

Mircea Carp: Aaa... Va să zică cu unii din semnatarii dumneavoastră sunteţi …

Paul Goma: Da, am rămas…

Mircea Carp: În apelul dumneavoastră şi în declaraţiile ulterioare aţi spus că veţi fi ultimul care veţi părăsi România, domnule Goma. Mai precis că nu veţi pleca din ţară decât după ce îşi vor fi primit viză de ieşire toate persoanele care au cerut acest lucru. Este adevărat? Şi dacă da, vă menţineţi…

Paul Goma: Nu am spus că voi primi paşaport atunci când persoanele din apelul nostru vor pleca. Nu. Am spus aşa, voi primi un paşaport atunci când toţi cetăţenii români vor avea în buzunar un paşaport, liber să-l folosească sau să-l păstreze în buzunar.

Mircea Carp: Alo!

Paul Goma: Da. Aţi înţeles?

Mircea Carp: Da, sigur că da. Perfect…

Paul Goma: Nu era vorba de cei opt semnatari, pentru că la urma urmei nu mă interesa problema paşaportului lui cutare, sau a lui cutare, ci era vorba de paşaport în general…

Mircea Carp: Da.

Paul Goma: … ca problemă.

Mircea Carp: Care era semnificaţia mişcării dumneavoastră şi cum evaluaţi această situaţie pe care Occidentul o numeşte situaţia disidenţilor? Vă convine acest nume sau nu?

Paul Goma: Ăăă, nu nu-mi convine, dar nu am găsit alt calificativ sau alt termen. Dacă aş încerca să dau o definiţie a ceea ce facem noi, nu este ceva subversiv, pentru că noi nu vrem răsturnarea guvernului, ci noi vrem la urma urmei, ne-am institui într-un fel de ajutoare, într-un fel de comisie de control - mă rog, a fost acum şedinţa lor -, pentru urmărirea de punere în aplicare a legilor existente, a legilor în vigoare pe hârtie, dar nu sunt în vigoare în realitate.

Mircea Carp: Altfel dumneavoastră şi cu doamna aţi mai primit telefoane cu caracter ameninţător cum am văzut în presă?

Paul Goma: Da. Chiar aseară am primit din nou. Am nişte bănuieli. Nu pot să pot spun cu certitudine, pentru că nu am posibilitatea să fiu sigur, am primit nişte telefoane de la nişte indivizi a căror voce am recunoscut-o, sunt cam trei… Alo?

Mircea Carp: Da, vă aud.

Paul Goma: M-au ameninţat schimbându-şi vocea. M-au ameninţat, începând cu joi seara, m-au ameninţat cu moartea pe mine, pe copil, aşa. Aseară au revenit, încercând să-şi schimbe vocea, dar eu am o oarecare ureche muzicală şi mi-am dat seama că sunt aceleaşi persoane, că sunt aceiaşi securişti şi e mult ca probabil, adică aproape sigur… Alo?

Mircea Carp: Da, vă aud.

Paul Goma: … că sunt persoane din Serviciul Ascultări Telefonice ale liniei mele.

Mircea Carp: Domnule Goma, un singur lucru la sfârşit. Doriţi să spuneţi dumneavoastră încă două-trei cuvinte fără nicio întrebare din partea mea? Vă stau cu plăcere la dispoziţie.

Paul Goma: Ce să spun? Că sunt liber în apartamentul meu, mă simt liber, aşa cum m-am simţit în momentul în care mi s-au luat toate libertăţile exterioare. M-am simţit foarte liber şi într-un fel aceasta este o mulţumire…

Mircea Carp: Ăăă… Puteţi să ieşiţi în oraş?

Paul Goma: Eu pot să ies dar … aşa cum am fost ieri la Burtică, dar am fost urmărit foarte strâns …

Mircea Carp: Da…

Paul Goma: La mine nu s-a prezentat încă nimeni din partea oficialităţilor, însă mişună în jurul meu şi în uniformă şi în civil.

Mircea Carp: Domnule Goma vă mulţumesc foarte mult pentru că aţi avut amabilitatea să ne daţi acest interviu şi poate vom avea prilejul să vorbim din nou.

Paul Goma: Vă mulţumesc.

Mircea Carp: La revedere, domnule Goma.

Aici Dan Mircescu (Mircea Carp -n. red), Vocea Americii, Biroul European. Washington aveţi din nou cuvântul.

XS
SM
MD
LG