Linkuri accesibilitate

Armata ucraineană afirmă că rușii se retrag din Bahmut


Brigada a 57-a ucraineană trage cu sisteme de rachete multiple Grad asupra forțelor rusești în Bakhmut, la 9 mai.
Brigada a 57-a ucraineană trage cu sisteme de rachete multiple Grad asupra forțelor rusești în Bakhmut, la 9 mai.

Ucraina afirmă că forțele sale au reușit să respingă cu succes zeci de atacuri în Bahmut, forțând trupele rusești să se retragă în unele părți ale orașului din estul țării.

Președintele Volodimir Zelenski a promis să recucerească fiecare palmă de pământ ucrainean ocupată de Rusia, o nouă aluzie la o viitoare contraofensivă.

Statul Major General al forțelor armate ucrainene a declarat pe 11 mai, în briefingul său cotidian, că armata ucraineană a respins 39 de asalturi rusești pe linia frontului Bahmut-Adviivka-Mariinka în ultimele 24 de ore, punctul central al eforturilor militare ale Rusiei în regiunea Donețk din estul Ucrainei.

Informațiile de pe teren par să susțină comentariile din ultimele zile ale lui Evgheni Prigojin, șeful grupului privat de mercenari ruși Wagner, care a declarat că mai mulți kilometri de teritoriu de pe linia frontului au fost pierduți, deoarece forțele regulate ale armatei ruse au fugit din calea violentelor lupte din zona denumită de mulți „tocătorul de carne de la Bahmut”. Prigojin a declarat că grupul său a suferit pierderi de aproximativ 500 de oameni numai în retragerea rusă.

Generalul ucrainean Oleksandr Sîrski, comandantul forțelor terestre ucrainene, a declarat că forțele rusești s-au retras cu până la doi kilometri în unele zone din Bahmut. El a adăugat că eficienta apărare ucraineană din Bahmut a distrus efectivele de mercenari din grupul Wagner, forțând înlocuirea lor cu trupe regulate mai puțin bine antrenate, care au fost înfrânte și forțate să plece.

Brigada a treia de asalt a Ucrainei a anunțat printr-o declarație citată de agenția de presă Reuters: „Este oficial. Raportul lui Prigojin despre fuga Brigăzii 72 de pușcași motorizați ai Rusiei din apropierea orașului Bahmut și despre cele 500 de cadavre de ruși lăsate în urmă este adevărat”.

Separat, Andri Bilețki, un comandant al unui grup tactic ucrainean, a declarat că două companii ale unei brigăzi rusești au fost „complet distruse” în Bahmut. Anterior, comandanții militari ruși susținuseră că trupele lor au avansat în orașul devastat. Nici afirmațiile ucrainene, nici cele rusești nu pot fi verificate deocamdată în mod independent.

În seara zilei de 10 mai, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut că operațiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei este „foarte dificilă”, dar a precizat că anumite obiective au fost atinse.

În obișnuitul său discurs video din seara zilei de 10 mai, Volodimir Zelenski a promis că armata ucraineană nu se va opri până când întreaga țară nu va fi eliberată. „Nu uităm nicio clipă că fiecare zi de prezență a ocupantului pe teritoriul nostru îl poate face să creadă că va reuși", a declarat președintele Ucrainei.

„Nu va reuși nimic! Trebuie să readucem Ucraina la libertate, la siguranță și înapoi în Europa. Vom face acest lucru! Nu vom lăsa nici măcar o bucată din pământul nostru inamicului - tirania nu va domni nicăieri aici", a mai spus el.

Zelenski a mai spus că Ucraina se așteaptă la mai multe arme occidentale, sisteme de apărare aeriană și livrări de muniție. „Colaborăm cu partenerii noștri la noi pachete de apărare pentru Ucraina. Mai multă protecție pentru cerul nostru, mai multe capacități pentru apărarea noastră și mișcare pe teren.... Și ne așteptăm la pași corespunzători din partea partenerilor noștri în viitorul apropiat", a spus el.

XS
SM
MD
LG