Linkuri accesibilitate

Armenia începe să predea Azerbaidjanului unele teritorii disputate în regiunea Nagorno-Karabah


Armenii își părăsesc casele din Nagorno Karabah
Armenii își părăsesc casele din Nagorno Karabah

Armenia începe duminică, 15 noiembrie, să predea Azerbaidjanului mai multe teritorii disputate în regiunea Nagorno-Karabah și în vecinătatea acesteia, după lupte de șase săptămâni în care forțele azere au obținut avansuri importante și care s-au încheiat cu un armistițiu mediat de Rusia. Locuitori ai raionului Kalbajar din Azerbaidjan, care a fost controlat timp de decenii de etnici armeni din Nagorno-Karabah au început evacuarea, unii dându-și foc la case înainte de plecare, relatează serviciul armean al Europei Libere. Raionul Kalbajar a avut o populație majoritară azeră înainte de alungarea etnicilor azeri de către armeni în timpul războiului de la începutul anilor 1990, iar majoritatea caselor evacuate acum de armeni aparțineau azerilor alungați atunci. Înainte de a ceda raionul azerilor, etnicii armeni au mers, sâmbătă, în pelerinaj la o mănăstire, Dadivank, pentru o vizită finală, fiind protejați de militari ruși de menținere a păcii. Tot sâmbătă, președintelui azer Ilham Aliyev a spus, într-o declarație după convorbiri cu președintele rus Vladimir Putin că azerii, popor majoritar musulman, vor proteja lăcașele de cult creștine de pe teritoriile părăsite de armeni.

XS
SM
MD
LG