Revolutia din Armenia este considerata de observatorii politici una dintre putinele vesti bune in ceea ce este perceput drept contraofensiva democratiei liberale, impotriva celei catalogate drept iliberala. Sint evenimentele de acolo de bun augur? O relatare de la corespondentul Europei Libere la Washington.
Cind manifestatiile din Armenia au inceput, multi au spus ca este o febra de primavara care, ca si in anii precedenti se va aprinde si ulterior stinge, fara consecinte majore. Presedintele, devenit prim ministru, Serj Sarkisian stiuse ani de-a rindul cum să manipuleze sentimentul public, avind ca principal argument pericolul de securitate, de la frontiera cu Azerbaijanul.
Dar de data asta insa lucrurile au evoluat altfel si marsul inceput la Giumri de Nikol Pașinian a declansat o miscare publica pasnica de mare anvergura, care s-a materializat in demisia lui Sarkisian dupa ce acesta modificase Constitutia ca sa mentina puterea dupa ce a devenit premier.
Cind revolutia a cistigat, scepticii au spus ca este România anului 1989, adica o lovitura de stat, care a profitat de o sincera revolutie ca sa aduca la putere esalonul doi al regimului. Dar n-a fost asa.
Spre deosebire de România acelor ani, regimul armean nu a recurs la violență, politia s-a retras de pe strazi si fie si Rusia, o tara cu baze militare in Armenia, a parut sa lase situatia sa evolueza in directia dorita de populatie. Si peste noapte, scenariul a devenit România anului 1996, cind fortele democratice au preluat puterea.
In Armenia, partidul de la putere, Republican, dupa un vot negativ, antrenind o zi de nesupunere civica si greva generala, a cedat si i-a permis lui Pașinian sa obtina mandatul de premier. Aici ne aflam in momentul de fata.
In mesajul sau de felicitare pentru noul premier armean, presedintele Trump si-a exprimat speranta intr-o colaborare fructuoasă, inclusiv întărirea relatiilor comerciale, a institutiilor democratice si securității regionale. El a mai aratat ca „progresul in combaterea coruptiei, cooperarea partidelor politice si rezolvarea conflictului din Nagorno-Karabach vor contribui la un viitor bun pentru Armenia”. Acum, premierul provenit din revolutie colaboareaza cu un Parlament inca controlat de republicani. Viitorul va arata daca acest experiment va fi unul de succes.
Se stie cum s-a incheiat cel din România, demarat in 1996, cu un presedinte Emil Constantinescu care a ajuns sa traiască cu iluzia ca si-a subordonat fortele ostile si ca acestea il servesc pentru ca in cele din urma sa se declare invins de Securitate si să lase loc celor pe care-i inlocuise. Este de sperat ca revolutia armeana si premierul Pașinian stiu si inteleg istoria recenta.
