Linkuri accesibilitate

Armenia este dispusă la discuții de pace mediate de OSCE cu Azerbaidjanul


Luptele continuă în regiunea separatistă Nagorno-Karabakh

Armenia declară că este dispusă să se angajeze în discuții de pace mediate de OSCE iar comunitatea internațională continuă să solicite încetarea imediată a luptelor armeno-azere pentru regiunea separatistă Nagorno-Karabakh.

Nagorno-Karabah


Nagorno-Karabah și șapte raioane adiacente din Azerbaidjan au fost cucerite de separatiștii sprijiniți de Armenia în cursul războiului din 1988 – 1994, primul conflict separatist din fostul spațiu sovietic. Cel puțin 30 de mii de persoane au murit și sute de mii de persoane au fost obligate să se refugieze.

Rusia a mediat un acord de încetare a luptelor în 1994. De atunci, regiunea separatistă este controlată de forțele etnicilor armeni, dar Azerbaidjanul susține că în regiune se află și forte armene.

Proclamația de independență a regiunii nu este recunoscută international.

Crește îngrijorarea internațională că violențele s-ar putea extinde și ar putea implica activ puterile regionale – Turcia și Rusia. Ministerul de Externe de la Erevan a anunțat într-o declarație de vineri că salută apelul de ieri al Franței, Rusiei și Statelor Unite - așa-numitul grup Minsk - pentru încetarea imediată a ostilităților. Cele trei țări au cerut, de asemenea, liderilor din Armenia și Azerbaidjan să „se angajeze fără întârziere la reluarea negocierilor de fond, cu bună-credință și fără condiții prealabile, sub auspiciile copreședinților Grupului Minsk OSCE”. „Armenia rămâne angajată în soluționarea pașnică a conflictului din Nagorno-Karabakh ... suntem pregătiți să ne angajăm cu țările Grupului Minsk pentru a restabili un regim de încetare a focului bazat pe acordurile din 1994-1995", se arată în declarația diplomației armene.

Potrivit estimărilor ambelor țări, cel puțin 200 de oameni au murit ca urmare a reluării violențelor , inclusiv civili. În lupte s-au folosit drone, tancuri, elicoptere și sisteme de rachete de-a lungul liniilor de contact care separă forțele etnice armene care controlează Nagorno-Karabakh de trupele azere. Ciocnirile sunt considerate cele mai grave de la acordul de încetare a focului din 1994.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG